Răzvan Tătaru

O companie multinațională închiriază 74.500 mp într-o clădire de birouri din București

Sigla Genpact pe o clădire din București

O companie multinațională închiriază aproximativ 74.500 mp într-un complex de birouri din nordul Bucureștiului, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.

Genpact România închiria deja aproximativ 39% din complexul Hermes Business Campus, aflat în zona de nord din București.

Prelungirea contractului de închiriere a fost semnată de către compania multinațională și Adventum Group, cu ajutorul firmei de consultanță PeliPartners.

„Această tranzacție este un semn de stabilitate, încredere și angajament pe termen lung față de piață. Mediul office este o componentă esențială a vieții noastre profesionale de zi cu zi și - în pofida provocărilor din ultimii ani – este aici pentru a rămâne”, a declarat Francisc Peli, Managing Partner la PeliPartners.

Genpact este o companie care se ocupă cu furnizarea de servicii externalizate pentru companii. Aceasta oferă servicii în domeniul financiar, în Europa.

Multinaționala Genpact este prezentă în România prin firma GENPACT ROMANIA SRL, care a înregistrat afaceri de peste 637 milioane lei în anul 2022. În plus, în același an, compania avea 3.271 angajați.

Parallax

Vizualizari
1301
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri