TVA Split se va aplica doar firmelor rău-platnice sau în insolvență (premier)
Claudiu Zamfir

TVA Split se va aplica doar firmelor rău-platnice sau în insolvență (premier)

Thumbnail

Premierul Mihai Tudose a anunțat vineri că ordonanța de urgență prin care a fost introdus TVA split va fi modificată "prin amendamente" în Parlament, astfel încât măsura nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele.

"Au început nuanțările în urma discuțiilor cu patronatele - unele observații ale patronatelor sunt corecte - și, pentru a scurta, cumva, din procedura legislativă, vor fi sub formă de amendamente la Senat. Am spus, cred că ar fi bine ca luni să ni le prezinte ministrul pe larg.

Pot să vă dau câteva elemente: nu va mai fi obligatoriu pentru toată lumea ci, în principiu, pentru firmele care intră în insolvență, în faliment sau firmele cu istoric fiscal nu foarte coerent, adică cu două-trei-patru întârzieri la TVA.

Va fi și un sistem de premiere, încercăm să îl fixăm și va fi anunțat la momentul depunerii amendamentelor", a declarat Mihai Tudose, citat de HotNews.ro.

Reamintim că în acest moment sistemul de plată defalcată a TVA se aplică deja opțional, de la 1 octombrie 2017, urmând ca de la 1 iianuarie 2018 să fie introdus obligatoriu de către toate firmele plătitoare de TVA, conform ordonanței 23/2017, în vigoare. Ordonanța se află însă în Parlament, unde poate suferi modificări prin legea de aprobare.

Sistemul Split TVA a fost aspru criticat de mai toți patronii și în special de cei cu firme mici și mijlocii. Acesta presupune ca firmele plătitoare de TVA să aibă cel puțin un cont separat, în care să primească TVA defalcat de la clienții-firme și din care să plătească mai departe TVA către furnizori sau către stat.

De asemenea, și firmele neplătitoare de TVA vor fi obligate să plătească separat TVA în contul de TVA al firmei furnizoare plătitare de TVA, în sistemul Split obligatoriu.

 

Parallax

Vizualizari
839
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings