Claudiu Zamfir
Firmele românești cu peste 50 de salariați, adică societățile medii și mari, inclusiv din sectorul privat, ar urma să fie obligate să aibă în structura organizatorică un expert în egalitate de șanse, sau un tehnician în egalitate de șanse, potrivit unui proiect de lege inițiat de Ministerul Muncii. Premierul Viorica Dăncilă a spus joi că Guvernul va adopta acest proiect de lege, dar, în cele din urmă, Executivul a anunțat că proiectul a fost aprobat sub forma în care firmele respective ar urma să aibă posibilitatea, nu să fie obligate, să încadreze un expert în egalitate de șanse între bărbați și femei.
Potrivit unui comunicat oficial, Guvernul a reglmentat exercitarea profesiei de expert și a celei de tehnician în egalitate de șanse, prin modificarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Cele două profesii au fost introduse în COR (Clasificarea Ocupațiilor în România) în anul 2014, respectiv 2015.
Guvernul spune că în forma adoptată joi actul normativ stabilește că persoanele juridice din sectorul public și din cel privat care au peste 50 de salariați vor avea posibilitatea de a angaja un expert sau un tehnician în egalitate de șanse, în limita bugetului destinat cheltuielilor salariale.
În schimb, proiectul de lege inițiat de Ministerul Muncii prevedea obligația firmelor cu peste 50 de salariați să aibă angajat un specialist în egalitate de gen.
„Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați au obligația, ca în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să prevadă în structura organizatorică un expert în egalitate de șanse sau un tehnician în egalitate de șanse. În cazul în care nu identifică o persoană cu pregătire corespunzătoare, instituţiile și autorităţile menționate, precum și companiile private, pot repartiza în sarcina unui salariat, prin fișa postului, atribuțiile în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați” - prevede proiectul de lege.
Principalele atribuții ale expertului ar urma să fie:
Persoana desemnată cu atribuții în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați beneficiază de cursuri de formare în expert în egalitate de șanse sau un tehnician în egalitate de șanse între femei și bărbați, într-o perioadă de 2 ani de la data desemnării, mai propunea textul inițial.
„Vrem ca în România egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi să fie efectiv asigurată. Cred că acest lucru este foarte important. Ca urmare, vom introduce obligaţia persoanelor juridice din sistemul public, dar şi din sectorul privat, care au peste 50 de salariaţi de a avea în structura de personal un expert în egalitate de şanse. Nu urmărim să încărcăm birocraţia cu noi funcţii. Vrem ca această sarcină a experţilor să fie exercitată în mod activ şi util” - a spus premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.
Ulterior, la finalul sedintei de Guvern, purtatorul de cuvant al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat ca nu este vorba despre o obligatie, ci despre "posibilitatea" ca firmele sa angajeze un asemenea expert, in limita posibilitatilor salariale.
Proiectul de lege, în forma inițiată de Ministerul Muncii, poate fi vizualizat mai jos:
Proiect Lege Egalitate by Claudiu on Scribd
NF-Legea-nr-202-2002-2017 by Claudiu on Scribd