Denisa Crăciun

Patronii din România, obligați să acorde angajaților mai mult concediu paternal

Thumbnail

Patronii din România vor trebui să acorde angajaților mai mult concediu paternal, după ce Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanță ce prevede acordarea acestui tip de concediu la nașterea fiecărui copil și a extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept.

Astfel, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, ordonanța de urgență aprobată azi prevede „acordarea concediului paternal la nașterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum”.

„Totodată, prin această ordonanță s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept și, bineînțeles, am majorat și perioada de acordare, în sensul că părinții, tații care au și cursul de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât, în primele zile de viață ale nou-născut-ului să poată fi alături de familie. Și tații care nu au cursuri de puericultură vor avea în loc de 5, 10 zile la dispoziție, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viață ale nou-născutului”, a mai spus ministrul Muncii.

Astfel, actul normativ prevede acordarea concediului paternal și a indemnizației aferente tuturor taților care au calitatea de lucrător, cu un contract de muncă sau un raport de serviciu  încheiat conform legii, și elimină vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a acestora în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Documentul adoptat azi de Guvern extinde și durata actuală a concediului paternal: de la 5 la 10 zile lucrătoare, iar în cazul taților care au obținut atestat de absolvire a cursului de puericultură aceasta se majorează cu încă 5 zile, pentru fiecare copil, și nu doar pentru primul născut, ca până acum.

În cazul tatălui care satisface serviciul militar în termen, permisia se prelungește de la 7 la 10 zile lucrătoare.

„Pe perioada concediului paternal, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Plata drepturilor de concediu paternal va fi susținută, ca și până acum, din fondul de salarii al  angajatorului”, potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

Actul normativ introduce, de asemenea, noi reglementari privind obligația angajatorului de a aproba concediul paternal, le completează pe cele actuale privind interdicția de concediere a lucrătorului pe perioada efectuării  concediului paternal, dar și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale.

Totodată, se asimilează lucrătorilor și persoanele cu contracte din activitate sportivă, cu convenții de muncă individuale (cooperații), cu contract de mandate, cu contract de management încheiat potrivit Legii nr. 66/1993 privind contractul de management, cele care desfășoară activități ca urmare a unei funcții de demnitate publică și persoanele cu contracte de management și de administrare încheiate potrivit Legii nr. 95/2006.

Parallax

Vizualizari
2186
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri