Claudiu Zamfir

Microîntreprinderile cu cifră de afaceri peste pragul de 500.000 Euro ar putea trece la impozit pe profit de 16%

Thumbnail

Firmele românești cu cifră de afaceri de 500.000-1 milion de euro ar putea trece de la impozitul de 1% sau 3% pe venitul microîntreprinderii la impozit de 16% din profit sau la impozit specific HoReCa (după caz), potrivit unor discuții care au avut loc în coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR.

Bogdan a precizat că măsura se va aplica începând cu 1 iulie 2022.

Am discutat despre buget, am mers înainte cu o proiecţie care să ne facă să avem un buget până în Crăciun, asta este dorinţa premierului. Am venit cu măsuri fiscale, au venit ministrul Finanţelor Publice, Ministrul Muncii, cu impactul măsurilor, în buget. Mă bucur că am stabilit un prag care să nu fie de 100.000 de euro, cum era propunerea iniţială, ci am reuşit să îl ducem la 500.000 de euro, în ceea ce înseamnă cifra de afaceri pentru microîntreprinderi, în România existând peste 420.000, din totalul de 700.000 de societăţi comerciale, care sunt microîntreprinderi şi care plătesc impozit pe cifra de afaceri. Considerăm că trebuie să sprijinim în continuare pe aceştia, chiar dacă pragul scade un pic, dar era prea mult să scadă la 100.000 de euro" - a anunțat prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, la emisiunea Talk News de la Profit TV, citat de agenția News.ro.

El a arătat că în România există peste 420.000, din totalul de 700.000 de societăţi comerciale, care sunt microîntreprinderi şi care plătesc impozit pe cifra de afaceri, iar PNL vrea ca acestea să fie sprijinite. Rareş Bogdan a mai afirmat că cei de la PSD consideră că vin venituri în plus, prin scăderea pragului cifrei de afaceri pentru aplicarea impozitului pe venitul microîntreprinderii, dar eurodeputatul nu este la fel de convins.

Întrebat dacă cei de la PSD au venit cu această propunere, Rareş Bogdan a spus:

„Ei consideră că vin venituri în plus, eu nu sunt la fel de convins”, europarlamentarul afirmând că ”vor veni mai mulţi bani la buget dacă va fi introdus radarul mărfurilor şi scanerele la intrarea în ţară şi vom putea fiscaliza tot ce intră în ţară şi vom reuşi să introducem factură electronică peste tot, pentru a nu mai apărea acele facturi din zona marilor angrouri şi centre comerciale”.

Mai mult, liderul PNL susține că partenerii săi de guvernare ar fi vru scăderea pragului de încadrare la impozitul de venitul microîntreprinderii de la o cifră de afaceri de 1 milion de euro la 100.000 de euro.

„Am considerat încă din negocierile pentru protocolul coaliţiei, când s-a impus pragul de 100.000, că este inacceptabil, şi bine ar fi să păstrăm un milion”, a afirmat el, adăugând că este aşteptat ministrul Adrian Câciu să vină cu o evaluare, cu o proiecţie de buget, cât creşte încasarea la buget dacă se scade acest prag la 500.000 de euro. În niciun caz nu vom accepta scăderea la 100.000”, a mai spus Rareș Bogdan, conform News.ro.  

Reamintim că , prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fosta guvernare Cîțu (PNL-USR-UDMR) s-a angajat la Comisia Europeană că va lărgi aplicarea impozitului pe profitul companiilor prin scăderea pragului cifrei de afaceri la încadrarea la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii. Totuși, prin PNRR, România nu s-a angajat clar și nivelul la care va scădea pragul de încadrare la impozit pe venitul microîntreprinderii.

În prezent, plafonul cifrei de afaceri pentru încadrarea la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii este de de 4.869.400 lei (1 milion euro la cursul de schimb BNR din data de 30 decembrie 2020).

Astfel, firmele care au avut venituri ce nu au depășit acest prag la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent plătesc impozit pe venitul microîntreprinderii astfel:

  • 1% din venituri- firmele cu angajați,
  • 3% din venituri- firmele fără angajați.

Dacă au depășit pragul de 1 milion de euro, firmele intră la regimul de plată a impozitului de 16% pe profit. În cazul firmelor din HoReCa, se trece la impozit specific.

Parallax

Vizualizari
21222
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri