Claudiu Zamfir

Impozitarea uniformă a corporațiilor în Uniunea Europeană

Thumbnail

Corporațiile multinaționale, care fac afaceri la nivel internațional, ar urma să fie impozitate cu minimum 15% în statele Uniunii Europene, conform unei propuneri lansate miercuri de Comisia Europeană, în linie cu acordul istoric de anul acesta din cadrul G7 - grupul celor mai puternic industralizate țări din lume.

Comisia Europeană susține că propunerea sa de directivă UE asigură o rată efectivă minimă de impozitare pentru activitățile globale ale marilor grupuri multinaționale.

Executivul comunitar precizează că respectă astel „angajamentul UE de a acționa extrem de rapid și de a fi printre primii care pun în aplicare recentul acord istoric de reformă fiscală mondială, care urmărește să asigure echitatea, transparența și stabilitatea cadrului internațional privind impozitarea societăților comerciale”.

Propunerea de miercuri a Bruxelles-ului stabilește modul în care principiile ratei efective de impozitare de 15 % – convenite de 137 de țări de pe tot Globul– vor fi aplicate în practică în cadrul Uniunii Europene. Aceasta include un set comun de norme privind modul de calculare a acestei rate efective de impozitare, astfel încât aceasta „să fie aplicată în mod corespunzător și consecvent în întreaga UE”.

Impozitarea corporațiilor în Uniunea Europeană - ce prevăd normele propuse de CE

  • Normele propuse ar urma să se aplice oricărui grup mare, atât național, cât și internațional, cu o societate-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.
  • În cazul în care rata efectivă minimă nu este impusă de țara în care își are sediul o societate supusă unui impozit scăzut, statul membru al societății-mamă trebuie să aplice un impozit complementar. Propunerea asigură, de asemenea, impozitarea efectivă în situațiile în care societatea-mamă este situată în afara UE într-o țară cu un nivel scăzut de impozitare care nu aplică norme echivalente.
  • În conformitate cu acordul global, propunerea prevede și anumite excepții. Pentru a reduce impactul asupra grupurilor care desfășoară activități economice reale, întreprinderile vor putea exclude o sumă de venituri egală cu 5 % din valoarea activelor corporale și cu 5 % din masa salarială.
  • Normele prevăd și excluderea unor valori minime ale profitului, pentru a reduce sarcina de asigurare a conformității în situații cu risc scăzut. Aceasta înseamnă că, atunci când profitul și veniturile medii ale unui grup multinațional dintr-o jurisdicție se situează sub anumite praguri minime, venitul respectiv nu este luat în considerare la calcularea ratei.

Ce spun oficialii din Comisia Europeană:

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat:

„Acționând rapid pentru a se alinia la vastul acord OCDE, Europa își îndeplinește pe deplin rolul în crearea unui sistem global mai echitabil de impozitare a întreprinderilor. Acest lucru este deosebit de important într-un moment în care trebuie să mărim nivelul finanțării publice pentru o creștere economică și investiții durabile echitabile și să răspundem nevoilor de finanțare publică, atât pentru a face față consecințelor pandemiei, cât și pentru a impulsiona tranziția verde și cea digitală. Includerea în legislația UE a Acordului OCDE privind impozitarea minimă efectivă va fi esențială pentru combaterea evitării obligațiilor fiscale și a evaziunii fiscale, prevenind în același timp uniformizarea la un nivel inferior cu o concurență fiscală nesănătoasă între țări. Aceasta reprezintă un important pas înainte pentru agenda noastră privind impozitarea echitabilă.”

Comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, a afirmat:

„În luna octombrie a acestui an, 137 de țări au sprijinit un acord multilateral istoric pentru a transforma impozitarea întreprinderilor la nivel mondial, abordând nedreptățile de lungă durată, dar menținând competitivitatea. Doar două luni mai târziu, facem primul pas pentru a pune capăt uniformizării fiscale la un nivel inferior, care afectează Uniunea Europeană și economiile sale. Directiva pe care o propunem va garanta că noua rată efectivă minimă de impozitare de 15 % pentru întreprinderile mari va fi aplicată într-un mod care să fie pe deplin compatibil cu legislația UE. Vom continua cu o a doua directivă în vara viitoare pentru a pune în aplicare celălalt pilon al acordului, privind realocarea drepturilor de impozitare, odată ce convenția multilaterală aferentă va fi semnată. Comisia Europeană a depus eforturi susținute pentru a facilita acest acord și sunt mândru că astăzi ne aflăm în avangarda punerii sale în aplicare la nivel mondial.”

Impozitarea corporațiilor - context

Impozitarea minimă a societăților este una dintre cele două direcții de lucru ale acordului global, cealaltă fiind realocarea parțială a drepturilor de impozitare (cunoscută sub denumirea de pilonul 1). Acest lucru va adapta normele internaționale privind modul în care impozitarea profiturilor celor mai mari și mai profitabile întreprinderi multinaționale este partajată între țări, pentru a reflecta natura schimbătoare a modelelor de afaceri și capacitatea întreprinderilor de a desfășura activități economice fără prezență fizică.

De asemenea, Comisia va prezenta o propunere privind realocarea drepturilor de impozitare în 2022, odată ce vor fi convenite aspectele tehnice ale convenției multilaterale.

Etapele următoare în adoptarea noilor norme UE de impozitare a companiilor multinaționale

Comisia Europeană susține că agenda sa fiscală „este complementară” acordului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, dar este „mai amplă” decât elementele vizate din acest acord.

Până la sfârșitul anului 2023, Comisia va publica un nou cadru pentru impozitarea companiilor în UE.

Executivul comunitar susține că noul său cadru va:

  • „reduce sarcina administrativă pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în diferite state membre,
  • elimina obstacolele fiscale,
  • va crea un mediu mai favorabil întreprinderilor în cadrul pieței unice”.

 

 

Descarcă de AICI propunerea de directivă UE ărivind impozitarea multinaționalelor.

 

 

COM_2021_823_1_EN_ACT_part1_v11 by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
287
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri