Claudiu Zamfir

Formularul 600: Ce amenzi riscă PFA, cei cu dividende sau cu activități independente dacă nu îl depun deși au obligația

Thumbnail

Persoanele fizice autorizate, alte persoane cu venituri pe cont propriu, cei care încasează dividende riscă să fie amendați dacă nu vor depune declarația 600 privind contribuțiile sociale (CAS și CASS) până pe 31 ianuarie 2018.

Oficiali din Ministerul de Finanțe și ANAF s-au arătat deciși să meargă mai departe cu formularul 600 , păstrând termenul de depunere de 31 ianuarie 2018, deși un nou guvern PSD-ALDE va fi instalat. Ei au făcut, miercuri seara, o întâlnire informală cu presa, la București, explicând că sancțiunile pentru cei care nu depun formularul - deși sunt obligați - sunt ca la toate abaterile de nedeclarare a veniturilor.

Astfel, cei care nu depun formularul 600 până pe 31 ianuarie 2018 riscă avertisment sau amendă contravențională între 500 de lei și 1.000 de lei, cu posibilitate de plată la jumătate, în termen de 48 de ore - au spus oamenii din Finanțe și Fisc.

Sancțiunile sunt prevăzute în Codul de procedură fiscală, art. 336, alin. 2, lit. d.

De asemenea, art. 16 din ordonanța 2/2001 privind regimul contravențiilor prevede că procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu:

  • data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului;
  • descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia;
  • indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie;
  • posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate;
  • termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.

Formularul 600 se poate depune la ghișeele ANAF de care aparțin contribuabilii, prin poștă, precum și în format electronic pe site-ul ANAF, cu certificat digital. Pe Spațiul Privat Virtual nu este încă disponbilă transmiterea formularului 600, însă reprezentanți ai ANAF au declarat pentru StartupCafe.ro că aceasta va fi operaționalizată probabil din 22 ianuarie 2018.

Aproximativ 210.000 de pesoane fizice autorizate (PFA) și alte persoane fizice care obțin venituri din activități independente au obligația să depună, până la 31 ianuarie 2018, formularul 600, pentru contribuțiile sociale, a precizat, miercurea trecută, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care dă asigurări că are capacitatea de procesare astfel încât să nu apară aglomerație la ghișee.

Formularul 600, reprezentând “Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate”, este prevăzut prin O.P.A.N.A.F. nr. 4140/2017 elaborat în baza O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017.

Potrivit ANAF, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS și CASS se datorează astfel:

-        CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);
 

-        CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităților desfășurate și de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puțin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară (1.900 lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe țară.

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puțin egale cu plafoanele minime menționate. Persoanele fizice care obțin venituri sub plafon nu au obligația depunerii declarației, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

Citește mai multe despre formularul 600 și contribuțiile pentru activități independente 2018:

Parerea ta despre articol
Vizualizari
17434
Conţinut
Adauga comentariu

Atrage clienți noi

Google AdWords Express

Primești 200 de lei bonus pentru promovare online.