Claudiu Zamfir

Magazinele online, urmărite de ANAF de Black Friday 2020

Thumbnail

Magazinele online sunt urmărite de inspectorii ANAF antifraudă în perioada  campaniei de vânzări cu reduceri de prețuri Black Friday 2020.

ANAF spune că va „monitoriza tranzacțiile on line de Black Friday, din acest weekend, precum și obligațiile fiscale care se vor naște în această perioadă de reduceri, care conduc la volume foarte mari de vânzări”.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală reamintește și firmelor de curierat că „au obligația legală a verificării identității reale a vânzătorilor cu care încheie contracte pentru livrarea mărfurilor”.

ANAF mai spune că încurajează și conformarea voluntară și reamintește tuturor persoanelor și firmelor care au avut venituri din vânzări online că pot accesa facilitățile fiscale privind plata obligațiilor bugetare.  

Fiscul a demarat din septembrie așa-numita operațiune Mercur, de controale în comerțul online.

„Inspectorii ANAF au verificat clienți ai firmelor de curierat rapid cu cel mai mare volum de livrări cu plata ramburs, fără plata obligațiilor fiscale aferente, atât persoane fizice care au vândut online en-detail produse achiziționate angro, cât şi persoane juridice care au achiziționat intracomunitar sau au importat bunuri, pentru care s-au emis bonuri fiscale sau facturi cu valori subevaluate către cumpărători a căror identitate este dificil de verificat, apoi le-au comercializat prin intermediul platformelor on line cu livrare direct către cumpărători” - susține ANAF.

Astfel, în perioada 1 septembrie - noiembrie, inspectorii ANAF-Antifraudă au finalizat verificările la 233 contribuabili care au efectuat comerţ electronic, fiind identificate abateri pentru sancționarea cărora au dispus amenzi şi confiscări în valoare totală de 608.157 lei.

De asemenea, au fost calculate impozite și taxe datorate în valoare totală de 15,7 milioane lei, iar pentru asigurarea recuperării creanțelor au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare totală de 7,63 milioane lei.

 

Parallax

Vizualizari
562
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri