Se modifică atestatul de producător pentru fermieri

Statul vrea să modifice atestatele de producători pentru fermierii-persoane fizice care își comercializează produsele, potrivit unui proiect de ordin comun al miniștrilor Agriculturii și Dezvoltării Regionale, scos în dezbatere publică, zilele trecute.

 
 

La prima vedere, documentul ar aduce unele simplificări pentru fermieri: atestatul nu va mai fi valabil doar un singur an cu vizare semestrială, ci va fi valabil 5 ani și va trebui vizat o dată pe an.

Atestatul de producător conţine cinci file, câte o filă distinctă pentru fiecare an, se completează anual cu datele din registrul agricol şi se vizează prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii primarului comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, după caz.

 
 

Filele distincte completate trebuie să se încadreze în perioada de valabilitate a atestatului de producător” - prevede proiectul de ordin.  

Noile atestate ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018.

De asemenea, atestatele de producător eliberate până la data de 1 ianuarie 2018, pe legea veche, rămân valabile până la expirare.