Raluca Abrihan

Cat de important este pentru magazinele online sa aiba un site optimizat pentru mobil si cum trebuie sa arate publicitatea pentru un astfel de site

Imagine principala
Cat de important este pentru magazinele online sa aiba un site optimizat pentru mobil si cum trebuie sa arate publicitatea pentru un astfel de site
Companiile care ruleaza campanii de publicitate online fara sa aiba un
site optimizat pentru mobil risca sa piarda bani si sa nu obtina
rezultatele dorite. Mai mult, Google, cel mai folosit motor de cautare
in Romania, a dezvoltat un algoritm de indexare care prioritizeaza la
afisarea rezultatelor domeniile optimizate pentru mobil. Numarul
comenzilor facute de pe dispozitive mobile creste in medie cu 20 - 30%
in fiecare trimestru, arata  agentia de marketing online Today's.

In acest context, companiile care nu au un site conceput special pentru mobil risca sa piarda potentiali clienti, dar si bani in campanii ineficiente, deoarece reclamele nu vor fi afisate sau vor aparea mai rar decat ale competitorilor. Exista insa solutii pentru cei care vor sa fie in pas cu evolutia tehnologiei si cu folosirea tot mai intensa a dispozitivelor mobile.

Cum trebuie promovat un site optimizat pentru mobil


Primul pas trebuie sa fie optimizarea pentru mobil. Cea mai mare atentie ar trebui sa fie la cum gestioneaza infrastructura acestuia continutul multimedia: fotografii si videoclipuri, ceea ce are impact direct asupra vitezei de incarcare. Dimensiunea fisierelor trebuie sa fie cat de redusa se poate, mentinand insa calitatea la un nivel rezonabil, pentru a se asigura o incarcare rapida a paginii. Apoi, trebuie tinut cont de modul in care se adapteaza la ecranul dispozitivelor mobile, cum sunt dispuse elementele. Acestea sunt procese fundamentale pentru a avea un produs potrivit actualului context digital.

Eforturile companiilor nu trebuie sa se opreasca aici. Campaniile de publicitate online trebuie sa fie analizate separat pentru mobil si pentru desktop. In acest fel, vor fi obtinute statistici diferite, care trebuie comparate intre ele, pentru a observa eficienta fiecareia in parte. Aceste campanii pot fi derulate prin Gmail, Google, Facebook, Instagram, YouTube, Yahoo sau LinkedIn. Totodata, campaniile de remarketing sunt esentiale.

Utilizatorii nu cumpara de obicei de la prima vizita pe site, pentru ca prefera sa compare preturi si produse, sa se informeze. Ei utilizeaza uneori telefonul, alteori tableta, alteori desktopul. De aceea, trebuie atrasi de fiecare data, indiferent ce dispozitiv folosesc, pentru a le mentine treaz interesul si dorinta de a cumpara.

Mesajele concepute pentru mobil trebuie gandite diferit de cele pentru desktop. Pe mobil spatiul de display este mult mai mic, de aceea materialele publicitare trebuie sa aiba texte mai scurte, fonturi mari si culori aprinse, care sa atraga imediat atentia. In plus, mesajele nu trebuie sa fie foarte agresive, ci adaptate la interesul utilizatorului. El nu trebuie agasat cu reclame care nu il intereseaza si care il intrerup prea des din activitatea sa online. Altfel, efectul va fi contrar celui dorit: utilizatorul se va enerva in loc sa devina interesat de un produs sau serviciu.
Parallax

Vizualizari
13
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri