Raluca Abrihan

Mircea Tudor, seful MB Telecom: Performanta este esentiala, dar nu suficienta. Pentru a ajunge pe piata globala firmele au nevoie de investitii intr-un nou model de marketing

Imagine principala
Mircea Tudor, seful MB Telecom: Performanta este esentiala, dar nu suficienta. Pentru a ajunge pe piata globala firmele au nevoie de investitii intr-un nou model de marketing
​“Pentru a putea patrunde in piata globala startup-urile trebuie sa creeze performanta. Nu pot sa iasa intr-o piata foarte restrictiva si competitiva, daca nu au ceva care sa fie mai bun, mai ieftin, mai performant, mai folositor decat ceilalti. Dar acest obiectiv nu e suficient. E nevoie de investitii serioase in marketing, dar intr-un model facut dupa regulile comunitatii internationale”, explica Mircea Tudor, fondatorul MB Telecom, companie romanesca ce a castigat doua mari premii la Salonul de Inventii de la Geneva.

MB Telecom este o companie din domeniul tehnologiilor de scanare radioactiva. Toate produsele realizate de aceasta vizeaza piata globala, o piata in care orice firma, chiar si la nivel de startup, care vrea sa isi faca intrarea are nevoie de produse performante, potrivit antreprenorului Mircea Tudor. Dar, un aspect la fel de important este investitia in marketingul firmei.

“Daca am o regula de marketing in firma sau in localitatea, in judetul, in tara in care activeaza compania, nu este neaparat o regula valabila si la nivel international. Mai mult, cand ies in piata internationala trebuie sa am anumite politici de marketing pentru Orientul Mijlociu, altele pentru Americi sau pentru Africa. Toate acestea inseamna un know-how de marketing foarte solid. Abia dupa aceea poti sa speri sa ai succes intr-o piata globala”, sustine omul de afaceri.

Cat despre tendintele in tehnologie si domeniile cu cel mai mare potential de crestere la nivel international, antreprenorul este de parere ca securitatea IT, domeniul energiei, al sanatatii si resursele naturale vor atrage cea mai mare atentie.

“Urmatoarele provocari globale pot fi energia si apa. Aici se vor intampla lucruri senzationale in urmatorii 10 ani pentru ca energia devine o miza din ce in ce mai mare. Dar, din fericire, in acest domeniu exista solutii. Apa, in schimb, este o problema care incepe sa se faca simtita si pana una alta fara solutie pentru ca resursa este in degradare, in scadere, in timp ce energie primim constat de la soare si doar trebuie sa  inventam cum sa o folosim eficient. In cazul apei este invers. Exista un stoc limitat, iar stocul de apa utilizabila in societate se micsoreaza”, explica Mircea Tudor.

MB Telecom a castigat prima data marele premiu al Salonului de Inventii de la Geneva in anul 2009, pentru Roboscan 1 M, un sistem revolutionar de radiografiere cu raze gama a camioanelor. Patru ani mai tarziu, compania mai obtinea un premiu in cadrul Salonului pentru Roboscan 2M Aeria, sistem de scanare al avioanelor. Acesta poate radiografia in cateva minute fuzelajul si aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiect de contrabanda sau eventuala amenintare aflate la bord. Inventia este destinata serviciilor vamale, armatei, aeroporturilor si companiilor aeriene, iar ca aplicatie militara scannerul Roboscan Aeria poate diagnostica in timp foarte scurt si aparatele de zbor mitraliate, cu scopul de a determina rapid daca acestea mai pot zbura in deplina siguranta sau necesita interventii urgente.

In prezent, compania lucreaza la mai multe proiecte, axate in special pe domeniile mentionate mai sus. “ In medie rulam cam 10 proiecte in paralel, evident cel mai important este cel legat de tehnologia de scanare a avioanelor”, declara antreprenorul. El a mai precizat pentru StartupCafe ca spera ca in viitorul apropiat ca autoritatile de reglementare a aviatiei civile internationale sa adopte obligativitatea acestei solutii.

“Astfel se va genera o piata prin lege. Nu suntem foarte departe de asta, exista un precedent in istorie, acum 40 de ani s-au inventat primele aparte de scanat bagaje, care la inceput au fost privite ca o ciudatenie. A durat cam zece ani atunci sa devina obligatorii si nu ne mai putem imagina acum un aeroport fara scanari de bagaj de mana. Cam la fel se va intampla si cu tehnologia noastra, cu scanarea avioanelor, in cativa ani va deveni obligatorie”, spune Mircea Tudor.

Antreprenorul este presedintele MB Telecom, firma pe care a fondat-o in 1994, si al CEECAI (Centrul Est European pentru Cercetare Aplicativa Integrata), cel mai mare centru de cercetare din Europa de Est.
Parallax

Vizualizari
64
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri