Startup Nation: Ministrul Laufer prezintă scuze pentru mesajele contradictorii privind înscrierea. Top județe la aplicanți

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a prezentat scuze, vineri, pentru mesajele contradictorii pe care le-a lansat zilele trecute despre posibilitatea de a prelungi înscrierea în programul Startup Nation 2017, sesiune care se încheie vineri, 14 iulie, la ora 20.00. Bugetul alocat programului a fost depășit cu mult de sumele cerute în planurile de afaceri depuse deja, ceea ce face ca o nouă sesiune de înscriere anul acesta să fie aproape imposibilă.

 
 

Dorința mea fost să avem absorbție de 100%. Situația cu o săptămână înainte de închidere era așa și așa, aveam doar 4.000 și ceva de dosare, lucru care m-a pus pe gânduri. Asta a fost intenția mea, a fost o intenție bună, îmi cer scuze dacă am comunicat-o greșit” - a spus Laufer, prezent la aniversare Consiliului Național al IMM-urilor.

Laufer a recunoscut că a trebuit să dea explicații premierului Mihai  Tudose în legătură cu acest incident.

 
 

”Nu e vorba neapărat că mi s-a reproșat. Am avut o discuție, am explicat ce s-a întâmplat, a înțeles că dorința mea a fost una bună, de a avea o absorbție cât mai mare și discuția s-a încheiat aici” - a menționat Laufer, la conferința aniversară a CNIPMMR..

Ministrul pentru Mediul de Afaceri a reiterat că va face o nouă sesiune de înscriere în prograul Start-up Nation, anul acesta, numai dacă vor rămâne sume disponibile, în cazul în care unii aplicanți s-ar retrage din program sau ar fi delarați neeligibili într-un număr suficient de mare.

”În momentul în care am luat decizia să prelungim cu a doua sesiune, am luat în calcul că vom avea undeva între 8.000 și 10.000 de firme, iar gradul de absorbție nu este niciodată de 100%. Sunt firme care se retrag sau care nu sunt eligibile și mi-am făcut un calcul real că vom acoperi undeva la 5-6 mii de proiecte. (...) Săptămâna trecută au apărut anumite probleme cu serverele (ANAF și de la Registrul Comerțului - n.r.) și unele dintre firmele care voiau să se înscrie în program nu au reușit să finalizeze actele și am cerut să fie urgentat acest lucru. S-au rezolvat problemele între timp. În ultimele două zile s-au înscris peste 5.000 de firme în program, asta înseamnă că foarte multe firme care era în stand-by au reușit să-și scoată acele și să se înscrie”, a spus Laufer.

El a precizat însă că vineri, dimineața erau deja înscrise 13.500 de plauri de afaceri, care acopereau circa 2,7 miliarde de lei, cu mult peste bugetul alocat de 1,7 miliarde de lei.

”Sunt mult mai încrezător că vom reuși o absorbție ridicată. Totuși, dacă vor rămâne sume alocate, după evaluare, voi ieși să anunț dacă va fi o nouă sesiune” - a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, perioada de evaluare durează între 30 și 45 de zile. ”Este un volum mare de lucru. O să fac tot ceea ce ține de mine să fie semnate toate contractele de finanțare până pe data de 27 septembrie 2017”.

Reamintim că miercuri ministrul Ilan Laufer a anunțat pe pagina sa de Facebook prelungirea sesiunii de înscriere a programului Startup Nation 2017, însă, în urma criticilor dure aduse de antrepreorii care deja aplicaseră, a revenit după două ore anunțând că nu va mai prelungi sesiune, ci va organiza una nouă doar în cazul în care vor rămâne fonduri nedistribuite din bugetul alocat programului.

Cifrele Start-up Nation la zi: topul județelor

  • 13.500 de planuri de afaceri erau depuse vineri, dimineața, potrivit lui Ilan Laufer.
  • 24.000 de locuri de muncă noi însumau planurile de afaceri depuse.
  • 2,7 miliarde de lei însumau toate planurile de afaceri depuse, peste alocarea de 1,7 miliarde de lei.
  • 22.000 de useri erau înregistrați pe aplicația de înscriere
  • 4 proiecte pe minut era ritmul de înscriere a planurilor de afaceri, vineri dimineața.
  • În ultimele două zile s-au depus 5.000 de planuri de afaceri.
  • Creditele bugetare de 500 de milioane de lei (din totalul de 1,7 miliarde alocate programului în ediția 2017) au fostepuizat deja de dosarele depuse în mediul urban în afară de regiunea București-Ilfov. ”Cele 500 de milioane de lei alocate pe fonduri europene sunt deja absorbite de proiectele depuse. Asta înseamnă că putem să cerem niște bani în plus de la fondurile euroene pentru Startup Nation”.

Top județe la planuri depuse:

  1. București - 1.406
  2. Cluj: 1.223
  3. Timiș: 500
  4. Iași: 500.