Raluca Abrihan

Reguli importante pentru prezentarea unei idei de afaceri

Thumbnail

Iată câteva reguli de care trebuie să ţii cont atunci când îţi prezinţi afacerea în faţa unor potenţiali investitori – ce ar trebui să conţină şi ce nu ar trebui să se regăsească într-un pitch bun (povestea care cuprinde tot ce este mai important legat de startup-ul sau de ideea ta de afacere).

 

Aşa DA:

  1. Spune o poveste – atrage ateţia audienţei. Eventual poţi să incluzi şi câteva detalii legate de o experienţă personală. Prima parte a poveştii ar trebui să cuprindă câteva lucruri esenţiale: care este scopul produsului/serviciului pe care vrei să îl aduci în piaţă, de ce ai ales să faci acest produs şi de ce ar trebui să le pese celor prezenţi în auditoriu de afacerea ta.
  2. Cunoaşte-ţi audienţa – documentează-te temeinic despre investitorii cărora te adresezi (ce fel de startup-uri îi interesează, câţi bani vor să investească, în ce proiecte au mai investit etc) şi construieşte strategia prezentării în funcţie de acest aspect.
  3. Discursul trebuie să fie cât mai simplu – ceea ce povesteşti trebuie să fie scurt şi la obiect, să se concentreze în special aspura elementelor cheie: ploblemă – soluţie, avantajele competitive aduse de produsul şi echipa startup-ului.
  4. Să deţii date care să-ţi susţine argumentele – spre exemplu: statistici, cifre care să demonstreze nevoia produsului tău în piaţă, studii de piaţă, date care să demonstreze că produsul este viabil.
  5. Demonstrează că eşti pasionat şi competent în domeniul în care activează startup-ul.
  6. Laudă-ţi echipa – mulţi investitori susţin că echipa este la fel de importantă precum produsul unui startup. Pune accent pe punctele forte ale echipei – aptitudinile profesionale şi educaţia angajaţilor.
  7. Să ai un plan bine pus la puct – prezintă planul de afaceri, cu toate obiectivele pe care vrei să lă atingi, menţionând şi în cât timp ar urma să fie atinse acele obiective. Să fii mereu pregătit să răspunzi la întrebarea: Cum vei cheltui banii pe care ţi-i dă investitorul?
  8. Să ai o viziune măreaţă – este foarte important să vorbeşti despre potenţialul de creştere al startup-ului.

Aşa NU:

  • nu pierde timpul subliniind chestiuni evidente
  • nu uita de competiţie (este foarte important să cunoşti piaţa şi să ţii cont de firmele competitoare)
  • nu intra prea mult în detalii
  • nu exagera (să-ţi prezinţi produsul ca fiind revoluţionar, s-ar putea să fie puţin cam mult)
  • nu-ţi fie frică să ceri bani (de aceea te afli în faţa unor investitori)
  • nu ignora factorii de risc (pe care este bine să îi menţionezi)
  • nu-ţi fie frică să recunoşti că nu ştii încă toate răspunsurile

 

Sursa: eu-startup-com

Citeşte şi

Pitch-ul: intrebari importante la care ar trebui sa ai raspunsuri

Parallax

Vizualizari
5083
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri