Un startup din Timişoara foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta fermierii să facă agricultură “smart”
Raluca Abrihan

Un startup din Timişoara foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta fermierii să facă agricultură “smart”

Thumbnail

Doi antreprenori din Timişoara au creat “inginerul virtual” - o soluţie IT ce foloseşte inteligenţa artificială care ajută fermierii să controleze mai uşor tot ce ţine de plantaţii – precum irigaţiile, starea solului sau tratamentele chimice. Sistemul creat de ei poate fi folosit şi în domenii precum smart cities sau case inteligente. Cum funcţionează această tehnologie şi câţi bani le-ar putea aduce.

iOla este un startup lansat în umră cu doi ani de doi antreprenori timişoreni, Mircea Oaida si Catalin, Chițu specialişti IT, mai exact din domenii precum telecom, electronică și soluții software end2end.

“Doar că pentru a dezvolta iOla Agritel a a trebuit sa invatatam foarte multă agricultură, si mai ales cea modernă, de precizie”, subliniază Catălin Chițu.

Ce este iOla

iOla este, pe scurt, o reţea de sensori, care adună informaţii, le interpretează cu ajutorul inteligenţei artificiale, iar datele generate apoi ajută la predicţii ce ţin de mediul înconjurător pentru ca acesta să poată fi mai uşor de controlat.

Tehnologiile dezvoltate de acest startup se pot implementa atât pentru zona de smartcity (oraşe inteligente), mediu (spre exemplu: ape, păduri, zone montane etc), smarthome (case inteligente) și agricultură.

Cum funcţionează soluţia pentru agricultură şi cât costă

iOla Agritel este o soluție dedicată pentru agricultură, care combină senzori, imagini din drone/satelit şi date din dispozitive care scanează compoziția chimică a pământului şi a apei pentru irigat din pânza freatică și râuri.

Toate aceste informații sunt procesate de un sistem bazat pe inteligență artificială care ajută fermierul în îmbunătățirea recoltelor și anume optimizând irigațiile și tratamentele chimice (de exemplu: NPK, pesticide etc), protejând mediul și degradarea solului – explică fondatorii proiectului.
 

Această soluţie tehnologică este lcătuită din dispozitive electronice la care se pot atașa o multitudine de senzori.

Thumbnail
sursa foto: frontierconnect.me

 

Aceste dispozitive pot transmite date de la kilometri distanță spre locuri unde există semnal GSM şi Internet, dar se pot conecta şi direct la internet prin 3G,4G. În final datele ajung în cloud, sunt procesate AI (prin intermediul inteligenţei artificiale) şi trimise către telefon , tabletă, televizor, laptop de unde utilizatorul poate interacționa la distantă, într-un mod eficient cu problemele detectate de senzorii respectivi, în urma analizei şi predicțiilor date.

In AI istoricul este foarte important de aceea este important sa culegem date multe si variate – spune Catălin Chițu.

iOla suportă tehnologiile radio moderne precum: Wifi,Bluetooth LE, Lora/LoraWAN, SigFox, Lte-M, Cat1 şi NbIot, care o face versatilă pentru orice infrastructură.

În cazul agriculturii noi ne adresăm fermierului, şi aici observăm că tinerii fermieri sunt foarte deschiși. Se doreşte ca Agritel să fie un inginer virtual care ajută fermierul. In cazul SmartGarden/SmartHome utilizatorul final este consumatorul (în general cei tineri) care cumpăra şi instalează astfel de dispozitive inteligente. Dar, fiind foarte simplu de instalat şi utilizat iOla se adresează şi persoanelor care nu au experiență tehnologia – explică reprezentantul startup-ului.

Exemplu concret de utlizare:

Daca în anul 1 se fertilizează solul cu o anumită cantitate de azot, în anul 2 doar trebuie completat exact în locurile în care este necesar şi nu cum se face acum după o reţetă punând un kilogram la hectar peste tot.

Asta duce la reducerea azotului din sol, precum şi efectelor colaterale de nitraţi şi nitriţi ce dăunează mediul şi pânza freatică.

Alt caz este cel al bolilor cu ciuperci, cauzate de deficienţe sau de evoluţia climatului şi anume temperatura, umiditate, precipitaţii corelate cu anumite spectre din radiaţia solară şi trebuie să se intervină în zona respectivă. O altă problema mare este legata de daunatori unde avem sensori ce prelucreaza imagini, apoi transmit de la km distante alerte. Utilizatorii nu proceseaza datele brute din sensori, ei doar au sinteza si recomandariile de tipul: nivelul X e prea mare, trebuie irigat, insecta Y a fost detectata etc. Cu iOla ei au o arhiva pe ani la aceste date, ce şi cum se întamplă, ce şi cum s-a aplicat, într-un mod dashboard.

La nivel de oras, in cazul unui proiect SmartGarden avem de a face cu zone verzi vaste şi/sau segmentate. Datele din sensori ajută să irigăm şi să intervenim la timp ca acestea să nu fie afectate de boli sau soare. În plus, sistemul iOla ajută la microirigaţie eficientă care economiseşte apa şi fertilizarea.

Pentru SmartHome discutăm de dispositive simple pentru udat grădina şi economia apei până la economisirea energiei electrice şi căldurii. Ne bazăm în general pe partea AI de economie – arată Catălin Chițu

Soluţia pentru agricultură, iOla Agritel a fost lansată pe piaţă, anul trecut în Mai. Pe celelalte domenii (si nu numai) proiectele sunt în stadii pilot iar startup-ul se află în discuții (pe diferite soluţii IOT) cu operatori telecom dar şi diferite firme la nivel european.

Cei doi antreprenori au investit până acum circa 200.000 de euro în aceste proiecte. Partea de Inteligență Artificială înca mai cere atenție. Fondurile au venit din surse proprii cât și din anumite servicii colaterale pe care le-am mai dezvoltat - spun cei doi fondatori.

Startup-ul câştigat premiul Best Product la ediţia de anul trecut a programului de mentorat în afaceri Innovation Labs.

Soluţia este dezvoltată 100% în România, atât plăcile electronice cât şi partea de software.

La dezvoltarea acestor proiecte lucrează o echipă de circa 10 consultanţi seniori.

Cele mai multe integrări sunt în agricultură, iar utilizatorii sunt personalul din ferme, greu de cuantificat deoarece gestiunea se face de către beneficiar. Pentru consumator, anul acesta este în plan să lansăm o soluție SmartGarden si SmartSafety la care estimam să avem mii spre zeci de mii de utilizatori.

In agricultura (si nu numai) produsul se vinde pe pachete. Un pachet presupune atât echipamente cat si partea de AI sub forma unei subscrieri anuale. In cazul agriculturii aceasta este bazată pe numărul de hectare si ferme. Estimam anul acesta sa avem o cifra de afaceri de cateva sute de mii de euro – au mai adăugat cei doi antreprenori.

Preţul de implementare a unei astfel de soluţii - în agricultură depinde de numărul de hectare şi distribuţia culturilor. În general pentru o cultură, un dispozitiv complet cu 12 senzori la 300-500Ha costă în jur de 2500 de euro + subscriere anuala de 50 euro per dispozitiv + servisare a senzorilor.

Pentru zona de SmarGarden, preţul depinde de numărul de electrovalve, iar în functie de amplasamentul zonei şi tipul instalatiei, acesta porneşte de la câteva sute de euro. Pentru Smarhome înca nu au setat un pret, dar estimează că acesta ar putea fi în jur de 100 de euro.

Vizualizari
3241
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings