Raluca Abrihan
Doi tineri părinţi, foşti angajaţi ai Google, au părăsit coroporaţia pentru a lansa un startup care să producă dispozitive inteligente care să le permită copiilor să aibă acces la jocuri educative şi interactive şi care îmbină mediul virtual cu cel real, după ce au văzut că cei mici nu au acces la tehnologie în multe şcoli şi grădiniţe.
În 2012, americanul Pramod Sharma era angajat la Google, unde se ocupa de un proiect de digitalizare a cărţilor. La fel ca mulţi alţi părinţi angajaţi ai companiei, el îşi ducea în fiecare zi copilul la centrul de îngrijire al companiei. Dar a fost dezamăgit să afle că acolo cei mici nu aveau acces la nimic ce ţine de tehnlologie, notează BusinessInsider.
Aşa că, împreună cu un al coleg de la Google, Jerome Scholler, au lansat în 2013 startup-ul Osma.
Firma produce un dispozitiv care se fixează pe orice tabletă (la început era disponibil doar pentru iPad, acum sunt câteva jocuri disponibile şi pentru Android şi Amazon Fire). Acest dispozitiv foloseşte oglinzi inteligente pentru a urmări acţiunile copiilor care se joacă diferite jocuri in format real, jocuri de societate (board games). Iar personaje virtuale, de pe tabletă, se joacă cu ei sau răspund la acţiunile lor. In felul acesta mediul virtual se îmbină cu cel real pentru a stimula imaginaţia celor mici.
Astăzi, Osmo este folosit în peste 30.000 de şcoli şi peste jumătate de milion de case din toată lumea.
Startup-ul a obţinut finanţări de peste 38 de milioane de dolari şi are o echipa de 60 de angajaţi, iar la finele săptămânii trecute a anunţat lansarea celui de al 14-lea joc din portofoliul, "Detective Agency" – inspirat dintr-un popular joc de societate al anilor '90.
Jocurile Osmo pot fi jucate de copii cu vârste între 3 şi 9 ani şi au preţuri între 19 şi 100 de dolari, iar dispozitivul ce se motează pe tabletă costa 29 de dolari.
Sursa: BusinessInsider