Raluca Abrihan

Câştigătoarele unei competiţii globale pentru femeile antreprenor

Thumbnail

O competiţe globală pentru organizațiile cu cel puțin un fondator femeie, care au putut propune soluții pentru rezolvarea vastelor provocări sociale și de business şi-a desemnat câştigătoarele. Iată soluţiile IT care au câştigat premii de 100.000 de dolari fiecare pentru a fi transformate în afaceri.

Visa a găzduit recent competiția Visa Everywhere Initiative: Ediţia globală pentru femei, dedicată pentru prima dată organizațiilor din întreaga lume cu cel puțin o femeie fondator sau co-fondator, care dezvoltă soluții pentru a răspunde provocărilor sociale și de business existente la nivel global.

Noua competiție globală a scos în evidență milioanele de femei lider în domeniile business și impact social, dar subreprezentate, cărora le-a fost trasată sarcina de a rezolva o provocare în domeniile FinTech și – pentru prima dată – Impact Social pentru șansa de a câștiga 100.000 de euro per provocare, precum și acces la mentorat, la produsele și programele Visa și expunere la comercianți cheie. Aproape 1.300 de organizații au aplicat la acest program.

Ediția globală pentru femei este o extensie a programului Visa Everywhere Initiative (VEI) deja existent și reflectă angajamentul Visa de a investi în femeile antreprenor. De la începutul programului VEI în 2015, peste 6.000 de start-up-uri au participat la 24 de programe de inovație și au obținut finanțări cumulate de peste 2,5 miliarde de dolari. Anul acesta Visa a extins competiția pentru a include o provocare globală pentru organizațiile cu cel puțin un fondator femeie, care au putut propune soluții pentru rezolvarea vastelor provocări sociale și de business.

Competiția FinTech a măsurat modul în care aplicanții au utilizat capacitățile specifice ale companiilor lor pentru a rezolva sau transforma experiența de plată a consumatorilor sau comercianților la nivel local, regional sau global. Câștigătoarea competiției FinTech, Tez Financial Services din Pakistan, reprezentată de Naureen Hyat, este prima instituție financiară exclusiv digitală din Pakistan care oferă servicii financiare ușor de utilizat consumatorilor nebancarizați și slab bancarizați, prin intermediul unei aplicații pentru telefonul mobil.

Chiar în debutul Cupei Mondiale de Fotbal Feminin FIFA din Franţa 2019™, 12 finaliste din 6 regiuni și-au prezentat soluțiile inovatoare în fața unui juriu. Două finaliste, Tez Financial Services din Pakistan, reprezentată de cofondatoarea Naureen Hyat, și Green Girls Organization din Camerun, reprezentată de fondatoarea Monique Ntumngia, au fost declarate câștigătoare ale celor două categorii ale competiției: FinTech și, respectiv, Impact Social.

Competiția Impact Social s-a adresat afacerilor din întreaga lume conduse de femei care susţin un stil de viaţă durabil şi echitabil şi consolidarea economiilor locale sau regionale. Câștigătoarea competiției Social Impact, Green Girls Organization din Camerun, reprezentată de Monique Ntumngia, este o organizație neguvernamentală care instruiește femeile și fetele să genereze energie regenerabilă folosind energia solară și bio-deșeurile.

Pe lângă Green Girls și Tez, următorii antreprenori au luat parte la competiție, pentru a câștiga unul dintre cele două premii:

Finaliștii FinTech:

  • WeCashUp din Franța, reprezentată de Annicelle Kungne, este cel mai mare portal de plăți panafrican care permite companiilor din domeniul comerțului online să accepte plăți efectuate prin intermediul telefoanelor mobile, numerar și carduri în 36 de țări din Africa.

  • Papaya Global din Europa, reprezentată de Eynat Guez, este o platformă care oferă suport pentru managementul forței de muncă (salarizarea, relația cu furnizorii, servicii de contabilitate), beneficii și soluții de plăți transfrontaliere în peste 100 de țări. 

  • DinDin din America Latină, reprezentată de Stéphanie Fleury, oferă servicii financiare de bază pentru persoane fizice și companii nebancarizate din Brazilia, prin intermediul aplicației lor, a platformelor de internet banking și interfețelor de programare a aplicațiilor. Scopul lor este de a promova incluziunea financiară în rândul a peste 115 milioane de persoane prin ecosistemul lor financiar B2B2C. 

  • PoshVine din regiunea Asia Pacific, reprezentată de Garima Satija, ajută organizațiile de servicii financiare să crească loialitatea clienților și vânzările, prin oferirea de avantaje și recompense personalizate. Compania a construit un program de loialitate disponibil într-o rețea de peste 15.000 de comercianți parteneri, prin intermediul căruia clienții pot câștiga și răscumpăra ușor puncte de loialitate plătind cu cardurile de debit sau credit înrolate.

  • Alloy din America de Nord, reprezentată de Laura Spiekerman, oferă furnizorilor de servicii financiare informații privind identitatea și servicii de evaluare a riscului în timp real, inclusiv servicii de cunoaștere a clientelei, prevenirea spălării banilor și verificarea fraudelor.

Finalistele competiției Impact Social:

  • Isahit din Franța, reprezentată de Isabelle Mashola, este o platformă inovatoare, care promovează responsabilitatea socială și conectează muncitorii din țările dezavantajate din punct de vedere socio-economic din Africa cu companiile franceze care doresc să externalizeze proiecte digitale.

  • Grow.ly din Europa, reprezentată de Mireia Badia, este o platformă de creditare între persoane și business-uri (P2B) care conectează IMM-urile în căutarea unei surse de finanțare cu investitorii care doresc să obțină o rentabilitate mai mare a economiilor personale. Grow.ly ajută IMM-urile din Spania să se dezvolte, prin reducerea dependenței față de bănci, accesul la finanțare și stimularea creșterii.

  • Mujeres Del Pacífico din America Latină, reprezentată de Fernanda Vicente, este una dintre cele mai mari comunități de antreprenoare din America Latină. Au lucrat cu peste 15.000 de antreprenoare din mai multe țări și diverse industrii, sprijinindu-le, conectându-le și oferindu-le consiliere. 

  • Zigway din Asia Pacific, reprezentată de Miranda Phua, ajută familiile cu venituri mici să scape de datorii printr-o aplicație mobilă, prin care pot accesa "nano-credite" ieftine și flexibile direct de pe telefonul mobil, utilizând un proces complet automatizat. 

  • NeedsList din America din Nord, reprezentată de Amanda Levinson, este un registru de necesități în timp real, generat ca răspuns la o situație de criză. Această listă deschisă, NeedsList, crește reziliența comunității, transparența și colaborarea pentru combaterea unei crize, prin urmărirea și anticiparea în timp real a nevoilor înainte, pe parcursul și după un dezastru. 

Parallax

Vizualizari
937
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri