Denisa Crăciun

Târg de mărțișor în București. Idei de cadouri care îmbină tradiția cu inspirația

Thumbnail

Muzeul Național al Țăranului Român sărbătorește debutul primăverii prin Târgul Mărțișorului, un eveniment care a reprezentat, în ultimii 16 ani, o referință culturală pentru publicul larg și care va avea loc în perioada 25 februarie – 1 martie 2022.

Muzeul Național al Țăranului Român organizează Târgul Mărțișorului, și în acest an, în condiții restrânse, respectând restricțiile impuse de către autorități, cu un număr de doar 150 de participanți, din cauza situației pandemice, conform unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Târgul începe vineri, 25 februarie și va dura până marți, 1 martie 2022, între orele 10,00 și 18,00.

„Târgul Mărțișorului promovează și recontextualizează sărbătorirea unui obicei care în ultimul secol a primit o serie de transformări, predominant în spațiul urban. Încurajând creativitatea artistică și meșteșugul capabil să fie reînnoit cu particularități menite să comunice prin expresivitate, imaginație și simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale obiceiului, târgul aduce în atenția publicului o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea și diversitatea mărțișoarelor”, conform comunicatului.

Participanții invitați — studenți, artiști, meșteșugari — folosesc ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească ori imaginează noi forme ale creativității urbane: de la obiectul manufacturat și reciclat care folosește materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje și semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenționale.

Alături de ei, se numără școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate.

De asemenea, la târg vor fi prezenți și gospodari, dar și cei pricepuți la arta culinară: veți găsi preparatele de casă, turtă dulce, prăjituri, dulcețuri, sărățele, fructe deshidratate și ceaiuri de leac.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online AICI.

Parallax

Vizualizari
1201
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri