Denisa Crăciun

Proiect educațional pentru elevii de liceu din România. Tema este alegerea carierei

Thumbnail

Elevii de liceu din cinci județe din România se pot înscrie într-un program educațional de antrenare a competențelor de leadership, care îi va ajuta în alegerea unei cariere.

Este vorba despre proiectul „Exploratori de viitor”, care va îndruma 200 de elevi de liceu, conform unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Înscrierile se fac AICI  până la data de 18 mai pentru liceenii din Aleșd (Bihor), Oradea și Câmpulung-Muscel și până pe 26 mai pentru liceenii din București și Buzău.

Proiectul, aflat la a doua ediție, se desfășoară în două etape, în perioada aprilie - decembrie 2022.

În prima etapă, elevii de liceu vor identifica posibile direcții de carieră, pornind de la aptitudinile și interesele lor.

Cursanții vor completa un chestionar de orientare vocațională, vor participa la două ateliere online de orientare în carieră și la un eveniment inspirațional.

Cea de-a doua etapă, ce are la bază programul „Leaders Explore”, care implică ateliere de autocunoaștere și leadership personal și al echipei, organizate online și offline.

La final, absolvenții vor primi certificarea în leadership intitulată “Knowing Yourself”, care atestă dezvoltarea a nouă competențe cheie și vor avea acces la comunitatea de absolvenți Leaders, formată din peste 33.000 de tineri.

Programul debutează cu o campanie de atragere a tinerilor în proiect, desfășurată în liceele din localitățile vizate.

 Participanții vor fi aleși în baza procesului de selecție format din două etape, completarea unui formular de înscriere online și un interviu individual. Proiectul este demarat de Grupul Holcim România și Fundația Leaders.

Parallax

Vizualizari
535
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri