Claudiu Zamfir

Tineri români implicați într-un program UNICEF pentru a-i sprijini pe tinerii refugiați ucraineni cu educație și joburi

tineri-dreamstime

UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii) și organizația antreprenorială pentru tineret Junior Achievement Europe lansează un nou parteneriat în care vor fi implicați și tineri din România și Republica Moldova, care vor oferi sprijin tinerilor refugiați ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, publicației StartupCafe.ro, acest parteneriat la nivel european, cunoscut sub numele de UPLIFT Youth, își propune să le ofere tinerilor și adolescenților celor mai vulnerabili, care au trecut din Ucraina în țările învecinate, competențele și mentalitatea necesare pentru a construi comunități prospere.

Tinerii din comunitățile gazdă vor fi și ei parte a acestui proiect, facilitând integrarea, coeziunea socială și tranziția tinerilor refugiați de la educație la ocuparea unui loc de muncă.

La proiect vor lua parte 11 țări – Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Serbia și Slovacia –, cu sprijinul JA Grecia, JA Italia și JA Ucraina.

Punând laolaltă competența și experiența lor, UNICEF și JA Europe urmăresc să sporească interesul, implicarea și reziliența tinerilor și să contribuie la îmbunătățirea șanselor de angajare a acestora, la o forță de muncă mai competitivă, la o creștere economică susținută, la o mai bună guvernanță și la crearea unei societăți civile mai dinamice în Europa.

Nina Ferencic, consilier regional pentru dezvoltarea adolescenților în cadrul Biroului Regional UNICEF pentru Europa și Asia Centrală, a declarat:

„UNICEF a mai lucrat îndeaproape cu multe organizații naționale JA și suntem încântați să ne alăturăm acestui proiect paneuropean.

JA Europe și UNICEF, împreună cu partenerii săi naționali și tinerii, beneficiază de o oportunitate unică – aceea de a contribui în mod semnificativ la viața tinerilor din Ucraina și din Europa, prin promovarea unor valori comune, precum respectul și solidaritatea."

Salvatore Nigro, CEO JA Europe, a adăugat:

„Vremurile extraordinare necesită măsuri extraordinare: suntem foarte recunoscători UNICEF pentru că a crezut în puterea JA. Împreună avem zeci de ani de experiență și competență și împărtășim un obiectiv comun: să ajutăm tinerii ucraineni să se adapteze cu succes noii lor vieți. Este o adevărată onoare pentru JA Europe să colaboreze cu un laureat al Premiului Nobel pentru Pace”.

Mariam, o tânără de 18 ani din Somalia care a participat recent la un proiect JA Grecia – UNICEF, a mărturisit următoarele: „Iubesc ceea ce fac, deoarece lucrez în echipă. Am învățat cum să comunic cu oameni diferiți, din culturi diferite. În viitor, mă gândesc să studiez limbi străine“.

Proiectul se va derula până la sfârșitul anului 2023, în 11 țări, urmând a fi extins și în alte țări din Europa.

 

Parallax

Vizualizari
168
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri