Denisa Crăciun

Profesori excepționali premiați de antreprenori români

Thumbnail

14 profesori din învățământul preuniversitar public din România au fost premiați miercuri, 18 mai, la Gala Merito, organizată de asociația de antreprenori Romanian Business Leaders (RBL).

Comunitatea Merito a ajuns, astfel, la un total de 81 de cadre didactice. Cei 14 laureați sunt exponenţi ai profesorilor care învaţă continuu, inovează, îşi duc practicile mai departe în afara claselor lor şi răspândesc Educaţie de calitate acolo unde nu există acces la aceasta, a transmis RBL, joi, către StartupCafe.ro

Cei 14 profesori care se alătură din acest an comunității MERITO sunt:

  • Mădălin Ghiuler, profesor de matematică din Focșani;
  • Elisabeta Niță, profesoară de matematică și terapeut pentru copiii cu afecțiuni oncologice din programul „Școala de Spital” în cadrul Institutelor Oncologice din București;
  • Sorin Haiduc din Arad, profesor de matematică și director;
  • Anca Dediu învățătoare si directoare în Cudalbi;
  • Gabriella Zsombori, care, după ce a predat la Universitate, a decis sa revină la liceu și să transmită pasiunea ei pentru matematică atât elevilor, cât și copiilor înscriși la Asociația Simplex;
  • Liliana Olărașu, profesoara de matematică din Iași care a pus bazele proiectului L.I.R.A;
  • Soții Nicoleta şi Emil Munteanu din Iași, care combină pasiunile lor pentru proză, teatru și poezie pentru a oferi elevilor un pachet complet pentru a-și dezvolta atitudinea culturală;
  • Liliana Chivulescu, învăţătoarea din Dâmbovița, care s-a întors în satul natal pentru a pune amprenta asupra viitoarelor generații;
  • Ion David Pirneci, profesorul din Sohatu care a implicat întreaga comunitate în renovarea școlii;
  • Laura Felea, care, prin activitatea ei din cadrul Palatului Copiilor din Tulcea, reușește să cultive elevilor ei abilități de voluntariat, implicare si vorbit în public;
  • Daniel Petrule din Brașov, fost jucător de rugby, devenit profesor şi director;
  • Laura Piros premiată în proiectul „Creator în educație”;
  • Anca Mezei, educatoare din Săcele.

Pe 18 mai 2022, peste 200 de lideri din business şi profesionişti din Educaţie au celebrat a VII-a generație de profesori Merito , la finalul primei zile de Romanian Business Leaders Summit.

„Este înălţător să avem în faţa noastră profesori dedicaţi, cu vocaţie, care inovează şi înnobilează, deopotrivă, sistemul de educaţie. Comunităţile şcolare în care activează profesorii MERITO beneficiază de competenţele, de pasiunea lor pentru învăţământ şi au ocazia de a fi părtaşe la dovada vie că omul sfinţeşte locul. Felicit cadrele didactice premiate astăzi! Meritele dumneavoastră sunt incontestabile şi mă bucur că elevii pe care îi îndrumaţi au şansa uriaşă de a beneficia de veritabili mentori în formarea lor. Vă mulţumesc!”, a fost mesajul transmis în deschiderea Galei de către doamna Ligia Deca, Consilier Prezidenţial, Departamentul Educaţie-Cercetare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Profesorii laureaţi au fost selectați din peste 350 de recomandări procesate, validate online şi în teritoriu. Acesta a durat aproape 1 an, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders

Parallax

Vizualizari
241
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri