Smile Media
Ce se întâmplă când se întâlnesc pentru o discuție, într-o zi friguroasă, un CEO și un sportiv de anduranță - antreprenor? Iese un dialog cel puțin interesant despre instinctul de business, decizii în momente cheie din viață, pasiuni, finanțe, antreprenoriat și nu numai. Cristian Ionescu, CEO Instant Factoring, față în față cu Andrei Roșu, ultramaratonist și antreprenor într-un podcast de la care așteptăm cu siguranță și partea a doua.
Începuturile și “curenții” care scutură antreprenoriatul
“Pentru mine antreprenoriatul nu este o experiență nouă. Din anul 2 am început să fac lucruri, de la 19 ani. 10 ani am construit tot felul de companii, în zona de îmbrăcăminte, fashion. La 29 de ani mi-am dat seama că din punct de vedere intelectual nu mă stimula așa de tare domeniul, iar zona de servicii financiare m-a atras de la început”, a povestit Cristian Ionescu.
Așa că, la 29 de ani, i s-a ivit o ocazie care se plia pe aspirațiile sale. Un grup francez, prezent și în România, care oferea asigurări de credite comerciale, i-a propus postul de Director General. Timp de 10 ani, Cristian Ionescu a acumulat experiență pe poziția respectivă, a făcut un MBA în Franța și a înțeles, etapă cu etapă, cum funcționează lumea afacerilor.
În 2012 a pus bazele unui grup de companii, care a culminat cu experiența Instant Factoring, în 2017. De ce? “Îmi doream să simt iar că sunt alive, să simt iar toți curenții care scutură antreprenoriatul și te fac uneori să trepidezi cam tare. E foarte motivant. Am avut ocazia să revin la ceea ce îmi plăcea: să construiesc echipe și proiecte și așa m-am întors”.
Alături de oamenii potriviți, care vor să creeze un impact pozitiv și cred în misiunea Instant Factoring - așa a luat naștere un business care își dorește, și chiar reușește, să ajute orice antreprenor, indiferent de mărime, să își atingă potențialul maxim.
Românul antreprenor. Un start mai greu, dar lucrurile se schimbă. În bine.
Și dacă tot au vorbit de business, Andrei și Cristian au explorat și tema românului-antreprenor. De ce pare că la noi e mai greu decât la alții? Poate pentru că am avut mai puține modele? Poate pentru că ne-a lipsit accesul la informație?
“În ultimii ani mi s-a schimbat opinia. Deși suntem încă mult în urmă, suntem mult mai bine față de cum eram”, a povestit Cristian, care a împărtășit și experiența foștilor săi colegi, oameni care conduc companii importante din România și care văd copii cu un “mindset extraordinar”, o gândire avansată, ceea ce face viitorul să sune mult mai bine.
Iar în România, spune Cristian, tocmai pentru că nu sunt toate problemele rezolvate, tocmai pentru că mai sunt multe de făcut, acum e momentul să vedem oportunitățile. Sunt mai multe goluri în piață așa că “dacă ai o idee, trebuie să găsești și o nevoie de piață pe care ideea trebuie să o rezolve într-un mod coerent, sustenabil și profitabil ca să te poți dezvolta”.
Factoringul, finanțarea alternativă care poate salva afaceri
Instant Factoring oferă soluții de cashflow persoanelor juridice cu misiunea de a ajuta companiile mici să treacă la nivelul următor. Și pentru cine aude pentru prima oară de factoring ca opțiune de finanțare alternativă pentru afaceri, Cristian a explicat exact cum funcționează, cui se adresează și care sunt beneficiile acestuia. Nu neapărat lui Andrei pentru că el este client vechi al Instant Factoring, știe ce poate face un astfel de produs de finanțare pentru micile afaceri. Andrei Roșu este client Instant Factoring, iar afacerea sa cu produse vegane, Filgud, a crescut de când a decis că finanțarea facturilor e cea mai bună soluție pentru el.
Cristian Ionescu despre factoring:
Ce este factoringul?
Cine poate apela la serviciul de finanțare facturi?
“60% din clienții noștri nu au mai avut niciodată niciun partener financiar”
Și dacă e să vorbim despre cât de ușor este să faci business în România, cu toții știm că nu e. Cristian Ionescu i-a povestit lui Andrei că 60% din clienții Instant Factoring nu au mai avut niciodată un partener financiar. Și, evident, nu pentru că nu și-au dorit. Ci pentru că nu au avut acces la el, pentru că nu există de fapt soluții reale.
“Avem înregistrate în platformă în clipa de față 6600 de companii unice care au venit să se intereseze de produsul nostru. Nu am reușit să îi finanțăm pe toți. Per total, pe tot anul 2023, noi am finanțat 110.000 euro pe client. Aceasta a fost media volumului finanțării” - Cristian Ionescu
Echipa Instant Factoring – peek performers, ultra fighters
Cristian a preluat conducerea Instant Factoring în 2020, când a devenit tot mai clar, pentru că sumele crescuseră și miza era tot mai mare, că e nevoie de cineva care să aibă și riscul financiar asupra lui.
Ultimii 5 ani au fost încărcați de provocări din cauza pandemiei și a Războiului din Ucraina, ani care au “zgâlțâit” business-ul, dar au apropiat echipa.
“Oamenii pe care îi avem astăzi sunt mânați de misiunea pe care o avem, și-au asumat-o la nivel personal. Avem în echipă doar peek performers, ultra fighters, oameni care fac diferența și sunt super driven. Și eu sunt impresionat de ce dorință de a face lucrurile să se întâmple văd la ei”, spune Cristian.
Hobby-uri, familie, călătorii, fast quizz
Sportul, gătitul, oamenii, interacțiunile, audiobook-urile. Cu asta se ocupă Cristian când nu încearcă să găsească noi soluții pentru nevoile antreprenorilor sau când nu e alături de fetița sa de 3 ani.
“Îmi place foarte mult să stau de vorbă cu oamenii, cum stăm noi acum, să aflu povestea ta, să aflu poveștile de viață ale oamenilor, mi se pare extraordinar. Mă energizează să aflu care sunt valorile tale, cine ești și ce vrei să faci în viață”, i-a mărturisit Cristian lui Andrei.
Cele mai faine destinații? Singapore, Elveția, Egipt și India, unde chiar dacă e mai dificil există multe lucruri interesante de văzut.
Ski sau plajă?
Amândouă, dar dacă ar fi să aleg una: mai degrabă plajă.
Podcast sau cărți?
Iubesc cărțile. Audiobook-urile în special pentru că le pot asculta oricând.
Vin sau whisky?
Vin. În special vinul roșu.
Investire sau economisire?
Investire. Dar cred că sunt bune amândouă.
În decizia de business: intuiție sau analiză?
Businessul nostru nu ar fi de succes dacă ne-am baza doar pe una din ele. Dacă ar trebui să ne bazăm doar pe cifre, nu ne-am acoperi niciodată cheltuielile. E și multă psihologie la mijloc, încercăm întotdeauna să înțelegem povestea de business din spatele cifrelor pe care le citim și să ne dăm seama de motivația oamenilor care sunt implicați în proiectul respectiv.
Pensionare sau lucru până la…?
110 ani activi făcând chestii care îți plac și îți țin creierul activ.
Articol susținut de Instant Factoring