Claudiu Zamfir

Macanache face rap și vinde haine pe net: „Am o oarecare stabilitate financiară din treaba asta. Mâine nu știu ce-o să fie” (Video Interviu)

Macanache

Video: Adi Iacob

----

Macanache e un băiat din Titan, din Berceni sau din oricare alt cartier de la marginea Bucureștiului, ori din alt oraș al României. A fost barman, ajutor de bucătar, a împărțit și pliante prin oraș, a spălat și vase. Acum, cu muzica lui, umple sălile cu băieți și fete, le dă rap și îi și îmbracă în hainele pe care le creează el cu soția lui. „Am o oarecare stabilitate financiară din treaba asta. La început nu eram sigur. Nici acum nu sunt sigur, adică am un confort azi, mâine nu știu ce o să fie” - mărturisește, într-un interviu video, la StartupCafe.ro, Macanache, artist și antreprenor.

S-a născut în București, în zona Titan-Sălăjan, a crescut prin Berceni, se numește Bogdan Dinescu și are 35 de ani. Lumea îl știe ca Macanache. Macanache  face rime și îi merge bine. Face și țoale, să-i țină răcoare. Sunt zile cu soare.  

Dar n-a ieșit de la început soarele pe strada lui Macanache.

„Asta e o chestie pentru oamenii foarte amărâți, cam ăsta e hip-hop-ul. E pentru oamenii care nu mai au nicio rază de speranță de la societate, de la viață, de la sistem, de la nimic și atunci cultura asta e ceva bun ca să-i țină pe o linie de plutire decentă, să n-o ia razna, să nu mai plângă în fiecare zi, de foame, de supărare. Ai hip-hop, poți să desenezi, poți să dansezi, să faci rime și e de-ajuns, faci asta cu un prieten, te duci la culcare liniștit. Ceilalți care deja au un start în viață ar fi bine să facă altceva, că nu putem să cântăm rap toți, cineva trebuie să facă și alte chestii. Noi ne ocupăm de a-i distra pe oamenii care fac alte meserii. Chiar mă gândeam când mergeam, într-o zi, la studio, cu metroul: fiecare merge la treaba lui, eu mă duc la studio să fac o piesă, să-i distrez pe ei în weekend, cumva” - spune Macanache, într-un interviu la StartupCafe.ro.

Macanache StartupCafe

Le-a încercat și el pe toate, până i-a ieșit.

 „Înainte de muzică eram barman, într-un bar, și înainte de asta eram tot barman, înainte de asta, ajutor de bucătar, înainte de asta spălam vase, înainte eram pe șantier, înainte spălam cine știe pe unde spălam, mai înainte de asta împărțeam pliante, am fost și animator pentru copii. Am făcut cam multe”, recapitulează rapperul.

Acum, pe lângă rap, face și haine de rapper, alături de soția sa, Diana. Ei au propriul brand de fashion. Dacă Jay-Z a creat hainele Rocawear, Kanye West (Ye) a făcut Yeezy, iar Deliric, de la noi, brandul Porc, Macanache a scos linia de fashion Interzis, după piesa lui, care i-a cucerit pe fanii rap, hip-hop, trap din toată România. Numai videoclipul Interzis, de pe canulul său de YouTube, are aproape 400.000 de vizionări. Între un Electric Castle și un Untold, Bogdan ne-a spus care e treaba cu Interzis și întregul concept:

„Eh, m-am tripat eu, la un moment dat, cu duma asta cu Interzis. Cum ar veni, e interzis să faci chestii care sunt natural să le faci și atunci, dacă tu faci ce ar trebui să faci, ești interzis. Și atunci lucrurile pe care n-ar trebui să le faci sunt legale. E pe dos, parcă e o lume pe dos. E interzis să ai un salariu decent, să muncești mai puține ore, să ieși la pensie la o vârstă decentă - astea sunt chestii interzise”.

macanache startupcafe

De la muzică, mica lui afacere cu haine a venit natural:

„Lucrez eu cu soția mea și cu încă o firmă, care ne ajută la print. Soția mea mă ajută să le brodez, le mai coase. Pe Interzis facem mult și upcycle, adică luăm hanorace, bluze, pantaloni, treninguri, ce găsim prin magazine, târguri, SH-uri, vintage shop-uri, și le rebranduim cu Interzis. Le purtăm pe scenă, la concerte, în clipuri, le aruncăm în public, le facem cadou la prieteni. Și asta e un pas spre viitor, în loc să fabrici un milion de tricouri și să nu le poarte nimeni, mai bine iei un milion de tricouri care există și le rebranduiești. Dup-aia le rebraduiesc și alții și tot ala, e sustebanil, cum ar veni”.

Pe lângă brandul său de haine, Macanache colaborează și cu alte firme de fashion, cum este Asimetrix, împreună cu care a lansat recent linia All Black Collection.

„Hainele sunt o extensie a personalității tale. Cumva vrei să mai spui ceva despre tine fără să mai spui nimic. Și atunci, îți iei o șapcă în cap, o culoare anume, un material anume. Și soldații, când îi vezi în uniforma aia, deja cam știi despre ce e vorba, sau îl vezi pe unul la piscină, în slip. Și de acolo adaugi nuanțe, slipul cu nu știu ce material, cu modele”, mai spune Macanache.

macanache interviu startupcafe

La fel ca mulți dintre antreprenorii pe care i-am cunoscut la StartupCafe, Macanache a ajuns să vadă și el rezultatele muncii sale.

„Am o oarecare stabilitate financiară din treaba asta. La început nu eram sigur. Nici acum nu sunt sigur, adică am un confort azi, mâine nu știu ce o să fie. De asta, câteodată, îi mai sfătuiesc pe cei care îmi scriu <<Mamă, ce părere ai de versurile astea? Mă fac și eu rapper, am scris o piesă, am nu știu ce...>>. Și mă gândesc că, dacă ei au o șansă mai bună în viață, de a face o facultate, de a deveni medic sau nu știu, șofer de tren, pilot, o meserie, o altfel de meserie și îi place... Rapul e un fel de <<nu mai am nimic altceva de făcut, societatea m-a pus atât de departe... Cum ar veni, doar rap mai am, doar mă lasă să vorbesc și nici atunci ce vreau eu exact>>. Rapul e tot ce mai ai înainte de a fi la cel mai jos nivel din societate. Și noi am făcut din chestia asta ceva cool, de parcă am fi atleți olimplici. Tu, de fapt, vorbești pe un ritm. Nu e nici muzică, nici altceva. Și de acolo, cât te duce pe tine șmecheria - să pictezi o poveste, să te joci cu cuvintele, să faci niște rime”, mărturisește Macanache.

Dar mai bine să-l vedem și să-l ascultăm pe Bogdan Dinescu, alias Macanache, cu piesele lui și cu ce ne-a mai spus el la StartupCafe:

Parallax

Vizualizari
8413
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
T
D
sa nu dea cu capul de vreun perete cu ochelarii aia.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri