Răzvan Tătaru

Înscrieri: Program de pre-accelerare pentru idei de afaceri românești

Thumbnail

Antreprenorii români se pot înscrie într-un pre-accelerator de idei de afaceri, cu ateliere săptămânale în format fizic, în Iași, și online.

Înscrierile se fac AICI până la data de 25 octombrie 2023.

Programul de pre-accelerare se va desfășura în perioada 31 octombrie – 7 decembrie și este destinat antreprenorilor care au o idee de startup cu o componentă tehnică. RubikEDU va avea un format mixt, cu ateliere săptămânale în format fizic, dar și online.

„De multe ori, cei care au o idee încep deja să construiască o soluție în jurul ei, fără a trece prin primii pași, în care evaluezi dacă problema identificată există cu adevărat și dacă soluția la care te-ai gândit răspunde problemei reale. Toate întrebările care țin de validare ajută să-ți dai seama dacă direcția pe care ai ales-o este cea corectă și te ajută să salvezi timp și bani. La început, trebuie să depui un efort minim în dezvoltare și maxim în explorare, pentru a crește șansele de succes”, spune Ionuț Amariei, coordonatorul programului.

Fiecare sesiune ținută în Iași va fi deschisă publicului. Astfel, cei interesați de următoarele subiecte pot participa fizic, conform agendei:

  • 31 octombrie - Introducere și Lean Canvas
  • 2 noiembrie - Cum să-ți prezinți ideea de startup
  • 7 noiembrie - Sesiune de întrebări deschise cu fondatori de startup
  • 16 noiembrie - Procesul de cunoaștere a clientului și validarea prin experimente
  • 29 noiembrie - Vânzarea - artă sau proces?
  • 6 decembrie - Tipuri de finanțări în startup
  • 7 decembrie - Demo Day - Prezentarea ideilor

Fiecare sesiune va fi prezentată de un mentor cu experiență în domeniu. În plus, participanții vor primi feedback individual în sesiuni 1 la 1.

Programul se va încheia cu un eveniment în care participanții își vor prezenta soluțiile printr-un pitch de 3 minute, în fața unui juriu.

Din 2018 și până acum, echipa Rubik Hub a susținut peste 150 de participanți în programul RubikEDU, cu sprijinul a peste 60 de mentori.

Parallax

Vizualizari
720
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri