Claudiu Zamfir
Antreprenorii români se pot înscrie la un program online de cursuri de marketing digital pentru startup-uri, susținut de experți din partea Meta, compania americană care reunește platforme ca Facebook, Instagram și WhatsApp.
Înscrierile la Growth Bootcamp se fac AICI, până pe 8 decembrie 2022, a informat luni Meta, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Evenimentul educațional pentru startup-uri se va desfășura online, în perioada 13 - 14 decembrie 2022.
Growth Bootcamp este dedicat startup-urilor care doresc să exceleze în aplicarea instrumentelor Meta pentru sprijinirea creșterii și dezvoltării afacerii. Această inițiativă este realizată de compania lui Mark Zuckerberg în colaborare cu Rubik Hub, o organizație de la Piatra Neamț, dedicată startup-urilor.
În urma sesiunii de înscrieri, echipele selectate vor fi invitate să participe la Growth Bootcamp, care are ca scop educarea startup-urilor în utilizarea instrumentelor și strategiilor de marketing Meta. Evenimentul, susținut de experți ai Meta și Rubik Hub, „va ajuta startup-urile să își comprime curba de maturitate și le va pregăti pentru dezvoltare”.
Compania Meta spune că, în cadrul programului de training online Growth Bootcamp , echipele selectate vor învăța despre:
Scopul declarat al acestui program este „să stimuleze startup-urile care au un potențial ridicat într-o fază incipientă și să le ofere materiale educaționale dedicate și sprijinul Meta”.
Growth Bootcamp este unul dintre programele prin care compania-mamă a Facebook spune că se implică „în ecosistemul de startup-uri din Europa Centrală și de Est aflat la maturitate, pentru a sprijini impactul economic și social pozitiv în regiune”.