Claudiu Zamfir

Idei de afaceri românești, sprijinite de Orange: tablă virtuală pentru lecții online și soft de transcriere a vorbelor

Thumbnail

O tablă virtuală care îi ajută pe elevi și profesori la cursurile online și un program de transcriere a vorbelor în text cu ajutorul inteligenței artificiale sunt ideile de afaceri tech dezvoltate de două startup-uri românești admise în acceleratorul de business Orange Fab, a anunțat, marți, gigantul telecom, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Aplicarea pentru următoarea etapă de admitere în programul Orange Fab este deschisă toată luna mai, astfel antreprenorii interesați se pot înscrie AICI, până pe 31 mai 2022.

Lansat în 2017, Orange Fab are în total colaborări cu 36 de startup-uri alături de care s-au implementat peste 80 de proiecte, atât la nivelul întregii organizații Orange România cât și pentru clienți.

VBoard - ideea unui IT-ist timișorean, pe timp de pandemie

VBoard, platforma pentru susținerea educației în mediul online, a fost inițiată în anul 2020, de timișoreanul Marius mazilu, un IT-ist cu 20 de ani de experiență în spate. Ideea i-a venit în prima parte a pandemiei COVID-19, când s-au închis școlile, iar elevii și profesorii s-au ciocnit de limitele tehnologice ale educației pe internet.

Produsul reprezintă o tablă virtuală interactivă, cu un modul audio-video inclus, ce facilitează comunicarea în timp real între profesori și grupuri de elevi. Platforma este adaptată pentru a fi accesată de pe telefoane și tablete și este foarte ușor de accesat în școli datorită multiplelor integrări cu platforme dedicate predării online.

VBoard spune că oferă o soluție simplă și eficientă pentru predatul cursurilor în mediul online. Brandul este deținut pe firma Virtual Board S.R.L., deschisă de Marius Mazilu în anul 2021, în satul Dumbrăvița din județul Timiș.

Zevo Tech pune inteligența artificială să găsească sentimente în vorbe

Celălalt startup admis la Orange Fab, Zevo Tech, dezvoltă produse de automatizare în domeniul transcrierii, sintezei și prelucrării vorbirii și a limbajului natural.

Startup-ul spune că softul său, Zevo Speech Transcriptions, reușește să transcrie vorba rostită cu o acuratețe de 90-98%, folosind algoritmi de inteligență artificială și machine learning. Zevo Tech și-a gândit produsul în special pentru companii de call center, însă, dacă transcrierea este fidelă, poate fi „Sfântul Graal” al jurnaliștilor, care ar putea scăpa de corvoada transcrierii interviurilor lungi.

În general, produsele Zevo Tech își găsesc utilitatea în domenii precum transcrierea conversațiilor și identificarea vorbitorilor, sintetizarea mesajelor din text în audio sau identificarea emoțiilor și sentimentelor din vorbire.
 
Zevo Tech a pornit în anul 2012, ca spin-off desprins din Laboratorul de Cercetare Speech and Dialogue, din cadrul Universității Politehnice din București. Fondatorii sunt 3 cercetători români: Horia Cucu, Lucian Georgescu și Alexandru Caranica. Platforma are în spate o întreagă echipă formată din profesori și cercetători doctori în inteligența artificială.

Brandul este deținut de firma Zevo Technology S.R.L. cu sediul social în comuna Roșu, județul Ilfov.

Cele două startup-uri, VBoard și Zevo Tech, au început colaborarea cu Orange Fab la finalul anului 2021 și, până în prezent, au beneficiat de mentorat tehnic și de business, acces la tehnologii și echipamente pentru implementarea cu succes a proiectelor pilot, soluții ce au fost integrate în portofoliul de servicii Orange Business Services.

După  identificarea oportunităților și dezvoltarea unui plan comun de implementare, cele două startup-uri au primit acces la rețeaua de distribuție națională a Orange Business Services. Astfel, produsul VBoard va fi accesat de profesorii din cadrul școlilor client Orange Business Services, alături de platforma de management școlar 24Edu existentă deja în portofoliu și dezvoltată tot de către o echipă de antreprenori români.

Aplicațiile dezvoltate de Zevo Tech sunt disponibile în portofoliul de servicii integrate Orange Business Services pentru clienții corporate, completând oferta de soluții puse la dispoziția companiilor de call center sau venind în întâmpinarea diferitelor nevoi de business ce presupun transcrierea, procesarea sau sintetizarea de vorbire.

 

Parallax

Vizualizari
283
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri