Denisa Crăciun

Idei de afaceri românești prezentate la Transilvania Demo Day 2023, eveniment pentru comunitatea tech

Idei de afaceri romanesti

14 startup-uri românești își vor prezenta ideile și produsele în fața investitorilor marți, 6 iunie, la evenimentul Transilvania Demo Day, dedicat comunității tech din România.

Fondatorii de proiecte tech din Transilvania vor participa la evenimentul organizat de Romanian Tech Startup Association (ROTSA). Evenimentul, care va avea loc marți, de la ora 14:00, la Amfiteatrul BT din Cluj-Napoca (Calea Dorobanților 30-36), reunește startup-uri, departamente de cercetare și spin-off-uri, oferind o platformă în cadrul căreia își pot prezenta ideile în fața investitorilor.

Echipele participante sunt:

  • Renergia;
  • Futureship;
  • HabitMON;
  • Dash;
  • Shopie;
  • Eat Smart Chain;
  • RehabX VR;
  • Ulpia;
  • Eduson;
  • NeuroReVive;
  • AIDE Healthcare; 
  • Rastel;
  • Spark School;
  • WakeZ.

Juriul este format din investitori locali și internaționali: Daniel Szekely - Banca Transilvania, Florin Pop – Primainvest & Transilvania Angels Network, Valentin Filip - Fortech Investments, Cristian Dascalu - Gapminder VC & Techcelerator, Ioana David - Cleverage VC, Tamas Leb - Rebel Ventures.

După prezentări, va avea loc o sesiune de networking, în care companiile locale vor putea interacționa cu investitori, fondatori și autorități publice interesate de comunitatea inovatoare tech din Transilvania.

Transilvania Demo Day este un eveniment satelit al conferinței Techsylvania 2023 și este organizat de Romanian Tech Startup Association (ROTSA), cu susținerea Băncii Transilvania, Techcelerator și Startup Reaktor. Co-organizatori ai evenimentului sunt Cluj Startups, Linnify, Transilvania IT, INNO – Agentia de Dezvoltare Nord Vest și ClujHUB.

Parallax

Vizualizari
273
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri