Denisa Crăciun

Fonduri UE: Cramă dobrogeană, deschisă cu o investiție de 5,2 milioane EUR

Thumbnail

O companie românească a deschis o cramă în județul Constanța, care implică o investiție totală de peste 5 milioane de euro, din care finanțarea publică este de 2,5 milioane euro, conform unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.

Compania românească Alira Grand Vins deschide crama Aliman, în județul Constanța, utilată cu surse regenerabile de energie.

Ideea de a deschide o astfel de cramă a luat naștere în iulie 2019 și a fost finalizată în 2022.

Valoarea totală a investiției se ridică la 5,23 milioane euro, din care finanțarea publică este de 2,5 milioane euro, obținută de la Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Vom continua investițiile în echipă și marketing astfel încât dotarea de top a cramei să se regăsească în calitatea vinurile excepționale pe care publicul le așteaptă de la noi. Suntem o cramă-boutique de referință, iar acest lucru trebuie transmis cunoscătorilor de vin din România, dar și din afara țării. Este o zi foarte importantă pentru noi, răsplătim generozitatea terroir-ului Dobrogei cu o cramă ultra-modernă”, spune Patrik Simek, fondatorul companiei Alira Grand Vins.

Crama este dotată cu o linie de recepție a strugurilor atât manuală, cât și automatizată, iar capacitatea de procesare și stocare este de aproximativ 1,2 milioane de litri.

În plus, pe lângă tehnologiile moderne, sunt păstrate și procedeele tradiționale precum culesul manual și selecționarea atentă a strugurilor.

Crama, care se întinde peste 80 de hectare și este utilată cu o linie de procesare direct de la liderii din industria de profil din Italia, Franța, Bulgaria și România.

Proiectul Aliman a mizat pe utilizarea energiei regenerabile care să susțină cât mai mult din procesele necesare vinificării. Drept urmare, o parte importantă din consumul de energie al cramei este asigurată din energie verde, prin panouri fotovoltaice, cu o putere instalată de 104kW, montate direct pe acoperiș, susțin reprezentanții companiei.

Climatizarea cramei este furnizată printr-un sistem de energie regenerabilă format într-un câmp geotermal cu 30 de foraje la 100 de metri adâncime, prevăzut cu pompă de căldură sol-apă care asigură o eficiență ridicată.

Crama atrage deja 100 de lucrători sezonieri în acest proiect cu finanțare europeană. Aici se cultivă soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay, Syrah, Fetească Neagră, Merlot și Cabernet Sauvignon.  

Compania Alira Grand Vins a fost înființată în 2016, de către Patrik Simek, un investitor privat cu experiență juridică și un bun cunoscător de vinuri, pasionat de soiurile românești.

Parallax

Vizualizari
1682
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri