Surse: Ministrul Năsui ar vrea să se reia înscrierea la Măsura 3 - granturi de investiții de 50.000-200.000 euro

Surse din Ministerul Economiei au declarat, pentru StartupCafe.ro, că există o intenție a ministrului Claudiu Năsui de a relua de la zero sesiunea de înscriere a firmelor la Măsura 3 - granturi de investiții de 50.000-200.000 de euro, din cadrul schemei de ajutoare de stat de redresare a IMM-urilor din criza COVID-19.

 
 

Potrivit surselor, Năsui își dorește să reia sesiunea de aplicații la Măsura 3, dar cu modificarea în prealabil a procedurii de implementare, prin care să fie eliminate investițiile imobiliare de orice fel dintre cheltuielile eligibile.

Contactat de StartupCafe.ro, Claudiu Năsui nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația, precizând că a avut o discuție cu premieurl Florin Cîțu și așteaptă deciziile acestuia înainte să spună public ce va face în privința Măsurii 3. „Am propus premierului un curs de acțiune. Eu nu am de gând să finanțez apartamente din proiecte europene. Nu este greu să se prevadă în proiect că investiția imobiliară este spațiu comercial, deși este un apartament. Voi continua aceste măsuri și le voi duce la bun sfârșit, dar finațarea imobiliarelor este exclusă” - a spus Claudiu Năsui, pentru StartupCafe.ro, fără însă să precizeze dacă se va anula sau nu sesiunea de înscrieri de la Măsura 3, finalizată pe 29 ianuarie.

 
 

De asemenea, Năsui a mai spus că are „suspiciuni de fraudă” privind faptul că pe ultima sută de metri a sesiunii de înscrieri s-au depus majoritatea proiectelor care au șanse să fie finanțate prin prisma procentului mare de aport propriu la investiție. „În ultimele 48 de ore din sesiunea de înscrieri s-au depus 68% din proiectele eligibile” - a afirmat el.

Totodată, ministrul Economiei a susținut că a cerut Ministerului Finanțelor, prin proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, fonduri pentru toată schema de finanțare IMM.

Eu am solicitat bani pentru toate măsurile și acum așteptăm să vedem ce primim. În cazul schemei IMM, sunt fonduri europene, deci avem argumentul că mai mult se aduc bani în economie decât se scot” - a afirmat Claudiu Năsui, pentru StartupCafe.ro.

Anterior, premierul Florin Cîțu declarase că vrea să trimită proiectul de buget la Parlament pe 4 februarie 2021, însă, între timp, calendarul s-a amânat. Întrebat de Startupcafe.ro când se va adopta, totuși, bugetul în Guvern, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a răspuns: „Bugetul nu este în portofoliul meu”.

Premierul Florin Cîțu a anunțat vineri că trimite Corpul de control să investigheze situația de la Măsura 3-granturi de investiții pentru IMM, în urma unei discuții pe care a avut-o cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

Reamintim că ministrul Năsui a reclamat, vineri, tot pe Facebook, că Măsura 3 a schemei de ajutoare de stat de redresare a IMM-urilor din criza COVID nu își atinge scopul.