Claudiu Zamfir

Schimbare la finanțările IMM: Antreprenorii vor lua împrumuturi cu primă de capital din programele Comerț și Microindustrializare

euro-lei-bani-dreamstime

Programele Comerț-Servicii și Microindustrializare, prin care antreprenorii IMM puteau obține, în anii trecuți, granturi de maximum 50.000 de euro, respectiv 100.000 de euro, fiecare, vor fi modificate, urmând să se poată accesa împrumuturi de la bănci, cu o primă de capital din partea statului, pentru diminuarea și reeșalonarea creditului, a informat, luni, noul Minister al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

„Este momentul să schimbăm filosofia și să găsim noi metode de a realiza programele de finanțare, inclusiv pe cele cu tradiție”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, potrivit unui comunicat transmis StartupCafe.ro.

El a făcut afirmația, luni, la o reuniune de lucru cu o serie de bănci.

Potrivit ministerului, cele două programe de finanțare IMM, Comerț-Servicii precum și Microindustrializare, ar urma să se relanseze „în variante îmbunătățite, axate pe parteneriatul public-privat”.

„Sunt ferm convins că împreună, printr-o nouă abordare și formă de lucru public-privată, vom putea răspunde mai prompt și eficient nevoilor reale ale IMM-urilor românești. Un pas important este îndreptarea atenției către acele companii reziliente, bancabile, care pot face diferența într-o economie de piață sănătoasă”, a adăugat Oprea.

Cum se vor schimba programele Comerț-Servicii și Microindustrializare

Ministerul Economiei susține că noile ediții – pilot ale programelor „Comerț & Servicii” și „Microindustrializare” au drept obiective:

  • susținerea investițiilor și creșterea competitivității IMM-urilor din aceste sectoare,
  • încurajarea digitalizării și transformării verzi a acestora,
  • promovarea producției interne și a conceptului „Fabricat în România”.

Mecanismele de finanțare vor viza acordarea de credite pentru o serie de investiții eligibile cum ar fi, spre exemplu, achiziționarea de echipamente, tehnologii sau sisteme destinate eficientizării energetice.

Din totalul împrumutului, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului va asigura o primă de capital pentru diminuarea și reeșalonarea creditului.

Procedurile de implementare ale celor două programe se află în curs de definitivare la nivelul instituției de resort, urmând ca până la începutul lunii august 2023 să fie făcute publice, spre consultare și dezbatere.

Pentru anul 2023, programul „Comerț-Servicii” are deja alocat un buget de 74,5 milioane de lei, iar programul „Microindustrializare”, un buget de 85 de milioane de lei.

Parallax

Vizualizari
9168
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri