O companie românească de inputuri agricole și-a crescut capitalizarea de 5 ori în 2 ani

O companie românească care vinde îngrășăminte și alte imputuri agricole și-a crescut capitalizarea de 5 ori în 2 ani de când s-a listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

 
 

Norofert (NRF), conglomerat agroalimentar ce acoperă întreg lanțul de producție agricolă, de la producție vegetală până vânzarea și distribuția de inputuri ecologice, a anunțat joi că a ajuns la o capitaizare de 127 milioane lei, în cei doi ani de la listare.  

De la debutul la Bursă, investitorii din piața de capital au realizat peste 58.000 de tranzacții cu 8,2 milioane de acțiuni NRF, în valoare de 119 milioane de lei.

 
 


„În urmă cu doi ani Norofert a fost prima companie antreprenorială din agricultura românească care a venit la bursă și a setat un trend pentru acest domeniu. Pe perioada celor doi ani am continuat procesul de dezvoltare al companiei, prin realizarea de investiții în lansarea de noi produse dedicate agriculturii ecologice, achiziționarea fermei din Zimnicea, unde deja am efectuat primele lucrări de însămânțare conversie ecologică 2 la finalul anului 2021 pentru grâu, orz și rapiță, am pregătit intrarea noastră pe piața din SUA și am intensificat activitatea de cercetare printr-un parteneriat cu USAMV – Facultatea de Biotehnologie”, a declarat Vlad Popescu, CEO și președinte Norofert, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

„Anul 2021 a fost unul mult mai bun pentru agicultura românească prin comparație cu 2020, când fermierii au întâmpinat probleme majore cauzate de seceta puternică înregistrată pe aproape întreg teritoriul României. Deși anul acesta au fost precipitații suficiente, care au dus la recolte bune din punct de vedere cantitativ, per total acestea nu au fost la cel mai bun nivel din punctul de vedere al calității”, a mai spus el, anterior.

Norofert este prezentă pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare și cu o emisiune de obligațiuni sub simbolul bursier NRF25, listată în iunie 2020 și cu scadența în  ianuarie 2025.

În 2021, Norofert a înregistrat o cifră de afaceri de 51,5 milioane de lei, în creștere cu 107% față de 2020 și un profit net de 8,2 milioane de lei, cu 63% mai mult comparativ cu anul anterior. Pentru anul 2022, conform bugetului de venituri și cheltuieli, compania estimează o cifră de afaceri de 67,5 milioane de lei, EBITDA de 13,9 milioane de lei și un profit net de 10 milioane de lei. În prezent, Norofert are 58 de angajați și colaboratori.

Planul de investiții al companiei pentru 2022 prevede aproximativ 1 milion de lei pentru automatizarea completă a liniei de producție de inputuri pentru agricultura ecologică, precum și diversificarea gamei de produse. De asemenea, compania a anunțat investiții de 7 milioane de lei pentru construcția unui depozit de 1.500 mp la fabrica din Filipeștii de Pădure. În ceea ce privește activitatea de cercetare, Norofert anunță investiții de circa 1,2 milioane de lei în finalizarea laboratorului de cercetare și inovare din cadrul fabricii din Filipeștii de Pădure.

Pentru ferma din Zimnicea, județul Teleorman, Norofert va investi aproximativ 3,3 milioane de lei în operaționalizarea completă a fermei prin dezvoltarea capacității de depozitare a cerealelor ecologice, modernizarea spațiilor actuale și construcția unora noi. De asemenea, compania ia în calcul investiții într-un sistem de irigații care să acopere o suprafață de 200-250 de hectare.