George Scarlat, secretar de stat la agricultură: În mai vom redeschide măsura 4.3, cu buget de 43 milioane de euro, și pentru irigații
Ovidiu D. Popica

George Scarlat, secretar de stat la agricultură: În mai vom redeschide măsura 4.3, cu buget de 43 milioane de euro, și pentru irigații

Thumbnail

George Scarlat, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale răspunde întrebărilor despre situația pregătirilor pentru anul agricol 2020, prognozele privind producția agricolă, în contextul secetei instalate în anumite zone din țară și măsurile de sprijin pentru fermieri în contextul crizei economice.

Discutăm cu George Scarlat despre:

  • Situația la zi a lucrărilor agricole și stadiul pregătirilor la lucrările de primăvară;

  • Ce zone sunt afectate de secetă și ce impact a produs, deja, vremea asupra culturilor;

  • Cum vor fi asigurate rezervele agricole națioale pentru perioada de criză economică;

  • Ce probleme au fermierii din cauza pandemiei și cum ar putea fi sprijiniți micii producători;

  • Cum se va derula calendarul de plată a subvențiilor și alocarea fondurilor europene de sprijin pentru fermieri.

LiveText, la minut (de Matei Budeș)

01:00 Au fost mesaje în spațiul public în privința resurselor alimentare. Noi nu ar trebui să ne facem mari probleme. E adevărat că traversăm cel mai greu an din ultima perioadă. Pe lângă pandemie, avem seceta, pestă porcină.

​02:00 Zona zootehnică este încercată, dar nu cred că ar trebui să ne facem griji din punct de vedere al materiilor prime, suntem net exportator. Putem să ne asigurăm consumul intern.

​03:00 Mulți dintre fermieri au fost asaltați de cereri pentru a iriga. Până la această dată avem în jur de 800.000 ha contractate pt irigații, dar este încă puțin

​04:00 Noi plătim apă de la irigații către Ministerul Mediului. Aș dori să fac un apel către fermieri să se organizeze, sunt 1600 km de canal, discutăm de 160.000 ha care ar putea fi irigate azi.

​05:00 Din păcate, în anii buni, fermierii puteau să pună bani deoparte și să facă investiții în echipamente de irigație. Cei mari au făcut, cei mici și mijlocii nu au reușit. Avem județe întregi care pot iriga, dar fermierii nu au echipamente.

​06:00 Ne gândim la o schemă simplă în cadrul ministerului, poate facem o schemă de ajutor de stat pt achiziționarea acestor echipamente. Fermierii au reușit să irige 102.000 hectare. Doar în zona de SE este încă foarte puțin.

​07:00 În 2023 ar trebui să fie posibil irigate peste 2 milioane de hectare. Încercăm să reparăm ce a fost distrus și să alocăm mai mulți bani în infrastructură.

​08:00 Cel mai târziu în luna mai vom redeschide măsura 4.3 cu un buget de 43 milioane de euro. Vor avea punctaj suplimentar UAI-urile care nu au beneficiat niciodată de fonduri.

​09:00 În prima parte a lunii mai vom da drumul. Comisiile se întâlnesc mai greu acum, dar sunt notificate măsurile. Așteptăm avizul, suntem pregătiți, ghidurile pregătite.

​10:00 Fermierii mari și cei mijlocii s-au organizat în asociații agricole, dar încă mai sunt mulți fermieri care lucrează suprafețe mici de teren. Ei nu se pot organiza, dar sunt puține terenuri neproductive.

​Sunt zone în care seceta a provocat pagube

​11:00 Nimeni din Minister nu s-a implicat (n.r - până acum ) pt a aproba regulamentul privind situațiile de criză provocate de secetă. ​Am reușit să avem un regulament, astăzi județele afectate au comitete locale pt situații de urgență.

12:00 Aceste comitete vor trimite în teren comisii de constatare a pagubelor. Nu vor fi grupuri mai mari de 3 persoane în teren.

Ce se întâmplă cu canalul de irigație Siret - Bărăgan

​​13:00 Lucrarea a stagnat, pe o porțiune foarte mică (5-6 km) se poate iriga și azi. A fost trecută la mari proiecte, din acest an ne-a fost din nou transferată responsabilitatea.

Sperăm că în acest program național de investiții, din acel 1 miliard de euro să alocăm 250 milioane euro pentru acest canal.

14:00 E o investiție de amploare, avem încă foarte multe proiecte de finalizat. Suntem cât de cât pregătiți, dar e adevărat că nu putem acoperi peste tot nevoia de a iriga.

​15:00 În județul Brăila am găsit doar 3 fermieri care irigau. În primul rând, diferența de temperatura a fost foarte mare. În aprilie încă au fost temperaturi de 0 grade. Plantă resimte -5 grade.

​17:00 Pentru echipamente de irigații, prin măsura 4.3, UAI-urile pot aplica pentru fonduri de până la maxim 30% din valoarea proiectului.

​18:00 Multe probleme vor fi în sectorul zootehnic, furajul va fi mai scump din cauza acestui an mai prost. ​Fermierii din legumicultură resimt cel mai tare problema accesului la piață .

​19:00 Încă avem bazine mari legumicole ale țării care au probleme de desfacere a mărfii. Avem măsuri de sprijin, dar ei nu reușesc să desfacă cantitățile mari de marfă. ​Marii retaileri au promis că vor încerca să primească, dar motivează lipsa de asociere a fermierilor, lipsa de viziune pe o perioada determinată...

​20:00 Avem o oferta foarte mare de produse pentru o perioada scurtă, nu pe termen mai lung. Aici sunt și mari jucători din piață care încă nu doresc să relaționeze cu fermierul român.

- Retailerii spun că au bătăi de cap: marfă adunată din multe locuri, lipsa asocierilor... 

​21:00 Producătorii de varză au spus că un anumit retailer a cerut varza să fie în lădiță de lemn. E mai scumpă lada decât marfa.

​22:00 Ar putea să își facă niște lăzi din carton cu marca proprie pentru diverse legume, dar acum sunt condiții grele: au dispărut clienții din Horeca, apoi e mișcarea restricționată a cetățenilor..

​23:00 Multe afaceri din Horeca apelau la producătorii români.

​24:00 Micii producători, în baza unei simple declarații, sunt liberi să meargă la piață. A existat o problema în localitățile carantinate (Țăndărei, sau jud. Suceava). ​Am intervenit că fermierii să poată lucra în extravilan, acolo unde e cazul. Unde mai sunt probleme, e rea-voință din partea autorităților locale.

- Au fost 2 ordonanțe: prin una s-a cerut inițial sistarea exporturilor, apoi, la o săptămână distanță s-a revenit. De unde această ezitare în privința rezervelor de cereale?

​26:00 Ministerul Agriculturii trebuie să asigure hrană pentru populație. Noi suntem în prima linie, ca și Ministerul Sănătății. La nivel global, anumite zone vor fi afectate. ​În momentul în care vezi că în luna martie pleacă dublul cantității de export, îți pui niște întrebări.

​28:00 Noi am luat măsura pentru export, nu pentru intracomunitar. Mult porumb pleacă din România către Spania. Acolo era nevoie de o simplă declarație pentru vamă. A fost, probabil, un exces de zel la vama.

​29:00 Dacă se spunea (ipotetic) la finalul lunii mai că nu mai avem resurse, ar fi fost o problema. Acum dacă am făcut, iar ni se reproșează.

Numai în luna martie s-au exportat aprox 700.000 tone, față de 340.000 tone în anul 2019.

​30:00 Acolo unde am cerut către operatorii economici ce stocuri au, le-am cerut că să știm ce fel de politici facem. Unii nu vor să comunice.

​31:00 Au fost trase semnale de alarmă, pentru că mult grâu pleca spre export și nu mai rămânea pt producătorii de pâine.

Este o acută lipsa de personal, mai ales cel calificat.

​32:00 Au plecat muncitori spre Germania, dar eu cred că există potențialul de a acoperi această lipsa a forței de muncă. ​Sunt oameni care au fost în Spania, dar vor rămâne în România. Totuși aici costurile sunt mai mici, chiar dacă și veniturile sunt mai mici. Nu e ușoară viață dincolo de hotar.

​33:00 Acum vor să stea cu familiile, există un semnal în piață de oferta de resursă umană. De ex, în județul Galați un fermier are anunț că angajează oameni pentru irigații (cu 3.500 lei) și nu găsește

​34:00 Nu știu dacă e mare diferența între 3500 lei aici și 4000 lei net în alt stat. ​Este o acută lipsa de personal, mai ales cel calificat.

​35:00 Pentru dosarele APIA, eram într-un ritm foarte bun cu fermierii care respectau programările. Din păcate în această perioada s-a creat o problema de reorganizare. Am discutat un sistem de depunere online, e mai greoaie procedura, trebuie sunat fermierul. Poți să pierzi și 15 minute cu un fermier că să-i explici totul.

​36:00 Sunt fermieri care nu sunt la curent cu digitalizarea, dar avem o suprafață de 1.77 milioane ha în sistem și încă 800.000 ha digitalizate (așteptăm cererile).

​37:00 Eu fac apel către fermieri (dacă au termen pe 15 iunie, să nu vină pe 14 iunie la depunere). Cu cât depun mai repede, cu atât facem mai repede controlul și putem plăti mai devreme.

Încercăm să avem o finanțare a avansurilor de la Comisie de măcar 70% și sperăm că acest an agricol se va închide la toamna și vom porni anul următor. Ne trebuie resurse pt lucrările de toamnă.

39:00 Aș dori să le doresc sănătate fermierilor și să sperăm că reușim să avem în toamna rezultate bune.

Parallax

Vizualizari
1069
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings