Răzvan Tătaru

Principalele provocări ale managerilor români, în 2024 (studiu)

Manager la o ședință cu angajații lui

7 din 10 manageri și oameni de afaceri români susțin că schimbările legislative care au adus creșteri de taxe sunt principalele provocări în prezent, iar jumătate dintre aceștia se confruntă cu un deficit acut de candidați, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Creșterile de taxe aduse de noile schimbări legislative și deficitul de candidați de pe piața muncii sunt principalele provocări cu care se confruntă managerii și antreprenorii din România, arată rezultatele unei cercetări făcute de ASEBUSS, o școală de afaceri.

„Lipsa de predictibilitate în special în ceea ce privește regimul fiscal și creșterile de taxe creează o stare de neliniște constantă în mediul de business actual. Managerii și antreprenorii români sunt nevoiți să taie din investiții ca să acopere creșterile de taxe, pentru că și-au dat seama că nu pot renunța la o parte din personal sau să reducă din beneficiile angajaților, după ce în ultimii ani s-au chinuit foarte mult să recruteze și să rețină angajații în companie”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS.

Doi din zece lideri români consideră că volatilitatea pieței, scăderea puterii de cumpărare și concurența acerbă sunt alte aspecte care le generează provocări în business, în timp ce 6% dintre respondenți au menționat alte motive, precum finanțarea, întârzierea plăților sau insolvențele clienților sau ale furnizorilor.

Măsurile pe care statul ar trebui să le adopte, în opinia afaceriștilor

  • Reducerea taxării pe muncă;
  • Reducerea numărului de angajați de la stat;
  • Stabilitatea fiscală;
  • Reducerea birocrației.

În ceea ce privește strategiile adoptate de companii pentru a se menține competitive în contextul dezvoltării tehnologiei, 59% dintre respondenți au menționat că se ocupă de dezvoltarea produselor sau a serviciilor inovatoare în cadrul companiilor lor, iar 49% au declarat că fac o actualizare constantă a infrastructurii IT, mai arată studiul.

Pentru anul 2024, investițiile semnificative din domeniul tehnologiei se vor duce cu precădere către domeniile securitate cibernetică (43% dintre respondenți menționând acest domeniu ca prioritar) și inteligență artificială (41% dintre respondenți).

Sondajul a fost realizat în perioada 11 – 27 decembrie 2023 pe un eșantion de aproximativ 90 de manageri și antreprenori care activează în toate sectoarele de activitate și care au absolvit sau care studiază în prezent cursurile unui program de MBA oferit de școala de afaceri. Cei mai mulți dintre respondenți (49%) lucrează într-o companie antreprenorială românească, în timp ce 36% ocupă roluri de conducere în multinaționale.

Parallax

Vizualizari
201
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri