Răzvan Tătaru

Cea mai mare frică a managerilor români în 2023 este criza forței de muncă (studiu)

Manager stresat

Încă de la începutul anului 2023, managerii din România au fost îngrijorați în principal de lipsa forței de muncă, o temere mai mare decât creșterea prețurilor, potrivit unui studiu.

27% dintre managerii români se declarau alarmați de criza forței de muncă în prima jumătate a anului, cu 16% mai mulți față de sfârșitul anului 2022, arată studiul CONFIDEX, realizat de Impetum Group.

„Deși, în ultimul an, inflația a fost fenomenul care a atras în mod preponderent atenția opiniei publice, adevărata îngrijorare a managerilor români, în prima jumătate din 2023, este legată de criza forței de muncă. Aceasta este generată, pe de o parte, de lipsa resursei umane specializate în domenii de activitate specifice și, pe de altă parte, de faptul că piața autohtonă a forței de muncă încă nu este suficient de atractivă încât să rețină la nivel local oamenii talentați și care pot face performanță”, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

„În plus, vedem că se adaugă și o problemă calitativă a relațiilor de muncă. Aceasta este generată de perioadele de incertitudine care creează neliniște în rândul angajaților și poate chiar defocusare și o nerăbdare manifestate în procesul de aprofundare a relațiilor interne din organizație sau chiar a domeniului profesional”, a adăugat Andrei Cionca.

Ce soluții propun managerii

Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica SA, propune implicarea profesioniștilor din industrie în dezvoltarea învățământului specializat și concentrarea pe meseriile de viitor.

Integrarea în mediul privat a unor angajați din sistemul public este văzută de unii manageri ca fiind o altă posibilă soluție la criza forței de muncă.

Trebuie schimbată proporția între oamenii implicați în activitățile productive ale domeniului privat și activitățile mai puțin aducătoare de valoare adăugată din administrație. Acolo sunt milioane de oameni ale căror aptitudini ar putea fi convertite spre activități mai productive, dacă acele joburi s-ar desființa prin reorganizare, debirocratizare, digitalizare și acei oameni ar deveni disponibili ca resurse de competență ale sectorului privat”, a afirmat Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România&Moldova.

O altă soluție la care apelează managerii români este importul de resursă umană, proces care s-a dovedit a fi complicat.

Următorul studiu CONFIDEX, ajuns la ediția a 9-a, va dezvălui care este percepția la zi a oamenilor de afaceri asupra deficitului de forță de muncă, precum și asupra economiei. Studiul oferă, de peste 3 ani, o imagine clară asupra percepțiilor oamenilor de afaceri din România.

Parallax

Vizualizari
331
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri