Fraudă cu e-mail-uri false în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează contribuabilii cu privire la e-mail-uri false transmise în numele Cabinetului președintelui ANAF.

 
 

ANAF spune miercuri că a  sesizat organele abilitate cu privire la aceasta situație, pentru continuarea cercetărilor și prevenirea unor potențiale fraude.

Precizăm că, nu există vreo persoană cu numele Maria Voicu care să-și desfășoare activitatea la Cabinetul Președintelui. Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideți aceste emailuri, iar dacă au fost deschise, să nu urmați pașii descriși în acestea: să nu apelați numărul de telefon afișat/recomandat sau să dați Reply la e-mail” - a precizat ANAF.

 
 


Foto: e-mail fals în numele ANAF