Caracatita si "butterfish" la birou. Un pariu riscant - Doi antreprenori au lansat un serviciu elitist de livrare de mancare

Doi antreprenori au lansat in Bucuresti un serviciu prin care livreaza mancare de restaurant de cinci stele, obiectivul companiei fiind sa ajunga la 500 de comenzi pe zi, fata de 20-30 cate au fost in perioade de test. Business-ul este unul riscant fiindca in Bucuresti s-au inmultit, in ultimii ani, locurile unde se mananca bine si ieftin. De ce cred cei doi investitori ca bucurestenii sunt dispusi sa dea si peste 70 de lei pe un meniu elitist, puteti citi in mai jos.

Mancarea si online-ul au tot mai multe in comun, iar ceea ce in urma cu cinci ani parea de neimaginat a devenit acum realitate: oamenii isi comanda masa de pranz de pe internet si o platesc cu cardul.

Foarte multi aloca insa un buget redus pentru masa de pranz la birou, astfel ca ideea unor meniuri sofisticate, dar mai scumpe decat ce se mananca in mod normal, este in acelasi timp si interesanta, dar si riscanta.

Bazandu-se pe numarul foarte mare de oameni care lucreaza in cladiri de birouri si au salarii bune in Bucuresti (asa-numitii corporatisti), doi antreprenori au lansat un serviciu de livrare a unor feluri de mancare elitiste, cu preturi si calitate peste medie. Florin Stoian, co-fondator Star Taxi si fondator Mondo Taxi, a infiintat impreuna cu Iulian Velenza, fost actionar minoritar de la World Class, serviciul Yellow Menu la care se lucreaza de la inceput de an. in prezent, compania are 18 angajati. Aplicatia se lanseaza oficial miercuri, atat in varianta pentru Android cat si iOS, iar plata se poate face cu cardul.

Foarte multi mananca la birou feluri repetitive sau anoste, astfel ca va exista cerere pentru mancare mai de calitate, spune Florin Stoian, intr-un interviu pentru StartupCafe. Yellow Menu are un meniu de pranz diferit de la zi la zi, cu sase feluri de mancare in fiecare zi, Dupa luna noiembrie, compania intentioneaza sa introduca si meniu de cina.

Daca foarte multi mananca la pranz ciorbe, cartofi prajiti, ceafa, chiftele, mici sau piept de pui, Yellow Menu propune lucruri mult mai fine, precum caracatita, piept de rata cu smochine sau butterfish cu orez salbatic. Evident ca aceste mancaruri sunt mai scumpe, insa creatorii business-ului spun ca portiile sunt foarte mari, astfel ca pot manca mai multi colegi.

In prezent compania face livrari in nordul Bucurestiului, pornind de la Piata Victoriei, pana in Pipera. Livrarea se face in maxim jumatate de ora, intre orele 11 si 15, clientii putand comanda cu o seara inainte. Compania nu se va extinde in tot orasul "Privim punctele de interes precum cladirile de birouri: centre de business - Semanatoarea, AFI Cotroceni. Nu ne ducem efectiv in cartiere", spune Stoian care precizeaza ca nu doar corporatistii comanda, ci si cei care prefera sa manance acasa impreuna cu copii.

Cum reuseste insa Yellow Menu sa livreze in 30 de minute din sediul situat in zona Lacului Tei? "La noi mancarea nu este pregatita pe loc, adica sa ai un delay de 15-20 de minute. Noi avem echipamente ce ne permit ca la ora 9.00, trei sferturi din "dish" sa fie gata (...) Felul de mancare este finalizat inainte de livrare, insa avem echipamente care-l mentin la o temperatura de 80 de grade" (...) Bucataria are 150 mp spatiu de lucru". Echipamentele de bucatarie au costat aproape 100.000 de euro.

"Noi nu folosim ingrediente de volum, ci preferam sa facem cantitati limitate, folosind ingrediente de calitate. De exemplu noi avem zilnic peste, paste, vita, fructe de mare, supe-creme - lucruri pe care nu le intalnesti in orice restaurant normal sau cantina", spune Florin Stoian.

Pentru Yellow Menu nu va fi usor fiindca lucrurile s-au schimbat in Bucuresti in ultimii ani din moment ce acum exista zeci de cantine ce vand mancare "ca acasa" Stoian spune ca aceste cantiner nu-i  satisfac pe cei care vor feluri de mancare premium, precum antricot de vita din Noua Zeelanda sau caracatita. "Noi nu vrem sa vindem la 800.000 de oameni care muncesc in Bucuresti, ci vrem sa vindem la 1.000 sau 2.000 de oameni care pot aprecia un produs de calitate, cu ambalaje de calitate si servit intr-un timp rezonabil"

Exista insa multe locuri de unde bucurestenii pot comanda mancare de pe internet. Asadar, care e diferenta intre Yellow Menu si aplicatia Food Panda? Stoian spune ca Food Panda este un agregator, un intermediar intre restaurant si client, iar in acest caz nu poti controla foarte multe lucruri. "La Yellow noi controlam bucatarul, ingredientele si timpul de livrare si relatiile cu clientii, astfel ca pot vedea daca este ok. Daca totul este in <ograda> mea, pot garanta ca tot fluxul de la A la Z este in regula", spune Stoian.

Compania pare sa aiba aspiratii destul de inalte avand in vedere ca, in prezent, sunt 20-30 de comenzi/zi pentru care lucreaza 18 angajati, iar pentru a ajunge la 500 de livrari, asa cum isi propune, ar fi nevoie de cel putin 8-10 oameni in plus la logistica. Acum, Yellow Menu lucreaza cu opt scutere si doua autoturisme, dar pentru a ajunge la 500 de livrari/zi, ar avea nevoie de 30 de vehicule. Pentru perioada verii, unele livrari pot fi realizate si cu bicicletele.

Pana in prezent, investitiile au fost de 200.000 euro, iar pana la final de an se vor adauga 100.000 de euro prin investitiile de marketing si cele cu flota auto.