Ambasadorul american, despre antreprenori: Vointa de a esua pentru ca apoi sa te ridici si să incerci iarasi

Ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, consideră că antreprenoriatul și rezistența antreprenorilor în fața eșecului pentru a o lua apoi de la capăt vor contribui la întărirea întregii economii a României.

"Din experienta noastră în SUA, antreprenoriatul contribuie foarte mult la economia dinamică și inovativă și la creșterea economică puternică. Credem că antreprenoriatul, asumarea riscurilor, voința de a eșua pentru ca apoi să te ridici din nou și să încerci să reusești - toate astea, odată împământenite adânc în România, vor contribui la o economie mai dinamică în România, care va deveni un partener mai puternic al SUA. De asemenea, credem că antreprenoriatul va duce la o relație comercială mai puternică între SUA și România", a declarat ambasadorul american.



El a facut aceste declarații luni seara, la o recepție organizată la București, pentru acordarea unor burse Fulbright în Statele Unite unor studenti și cercetători din România, cu un accent pe dezvoltarea de afaceri inovatoare.