Claudiu Zamfir
Silviu Homoceanu are 42 de ani și este originar din Bârlad, județul Vaslui. Este unul dintre acei copii ai tranziției României de la comunism la capitalism, care au învățat din mers unde merge istoria. A prins repede engleza, a stăpânit computerul, a făcut afaceri și bani în România, încă din liceu și facultate.
Silviu nu s-a mulțumit cu o afacere bună, fără șanse de creștere la scară și dezvoltare internațională. Așa că s-a dus în Germania, unde și-a luat doctoratul în sisteme informatice, iar acum are propria companie de tehnologii de inteligență artificială, lansată împreună cu un co-fondator neamț. În mai puțin de 2 ani, startup-ul Deltia.AI a convins investitorii să bage peste 6 milioane de euro în dezvoltarea afacerii.
Tehnologia dezvoltată de Silviu și echipa sa nu încearcă să „fure” joburile oamenilor, ci să ajute oamenii să fie muncitori mai buni, la liniile de producție din fabrici. Macroeconomic și social, Deltia.AI și alte startup-uri de acest fel vor ajuta Europa să facă față provocărilor actuale: îmbătrânirea populației și a forței de muncă și nevoia de a-și readuce acasă producția, din China și alte țări asiatice.
Silviu a venit, zilele trecute, din Germania pentru a participa la conferința How to Web de la București, și a stat de vorbă cu noi, pentru comunitatea antreprenorilor StartupCafe.ro: cum a intrat în IT, cum a făcut primele afaceri, cum a învățat să facă și afaceri, nu doar tehnologie, cum ne va influența inteligența artificială locurile de muncă.
Vorbește și acum cu accent moldovenesc, care, probabil sub influența a două decenii de germană, sună puțin ardelenește. Cuvintele curg cu grijă, domol, liniștit:
StartupCafe.ro: Cum ai plecat pe drumul acesta de inginer IT și antreprenor, de unde ești?
Silviu Homoceanu: Am 42 de ani. Părinții mei locuiesc în Bârlad și eu mi-am petrecut copilăria la Bârlad. Am studiat la Iași. Liceul îl făcusem la Bârlad, informatică. Pentru mine a fost clar, destul de devreme, ce vreau să fac: informatică. Cred că n-am avut dubiu în niciun moment față de ce vreau să fac. De asta am început destul de devreme, chiar după Revoluție. România a primit tehnologie atunci, după Revoluție imediat, americanii au trimis calculatoare la instituții și la firme. Și, îmi aduc aminte, tatăl meu lucra la o instituție unde primiseră tehnică de calcul, dar era toată în engleză. Generație de atunci nu studiase engleza la școală, dar eu făcusem deja un an de engleză la școală, eram în clasa a II-a și mergeam cu tata la serviciu, sâmbăta și duminica, să-i traduc, să poată să lucreze în săptămâna care urma.
StartupCafe.ro: Știai așa bine engleza în clasa a doua?
Silviu Homoceanu: Eram și eu cu vocabularul, ce nu înțelegeam, mă duceam săptămâna următoare la școală și întrebam profesoara. Și așa am avut contact cu calculatorul prima dată și mi-a plăcut foarte mult.
StartupCafe.ro: Ce profesie au părinții?
Silviu Homoceanu: Tatăl meu era contabil, lucra la Direcția Sanitară Veterinară. Acum este la pensie. Și mama tot, contabil.
StartupCafe.ro: Și după aceea cum cum ai ajuns să pleci din țară, când ai plecat din țară,?
Silviu Homoceanu: În perioada anterioară facultății începusem să fac și activități extrașcolare, tot datorită tatălui meu care era în domeniul ăsta. El m-a motivat să învăț să programez și să fac software contabil, spre exemplu. Și am încercat, am mai asamblat calculatoare, am mai reparat pe la oameni. Și la un moment dat m-am gândit că aș putea să fac o afacere din chestia asta, sau aș putea să continui să studiez. Iar în timpul facultății aveam oarecare dileme: „Ce să fac, să continui pe partea asta?”, pentru că deja era un oarecare succes financiar, care pentru un elev, la început, și mai târziu pentru un student, era destul de bine, câștigam bani din asta. Vindeam software împreună cu calculatoare asamblate, la firme micuțe, pentru contabilitate. Erau bani mulți pentru mine atunci și credeam că pot să scalez chestia asta, începusem deja, cu prieteni, să asamblăm calculatoare. Era perioada în care era simplu să cumperi piese și să le asamblezi, pentru că nu știau mulți.
Și atunci mă întrebam: „Ce ar trebui să fac, în ce direcție să merg?”. Și familia m-a ajutat foarte mult să mă decid că era foarte important să studiez. Și tot atunci am înțeles și că o chestie de genul ăsta nu scalează. Și, când eram la facultate la Iași, am început să mă uit: „OK, care ar fi următorii pași, ce mi-ar plăcea să fac?”. La Iași, aprofundasem rețele pentru calculatoare, eram fascinat de chestia asta, eram utilizator de Linux, era sistemul meu de bază. Trebuie să recunosc că am pierdut și date de-ale tatălui meu din cauza Linux-ului. Nu era ca astăzi, să cauți pe Google ce și cum să faci. Și atunci voiam să creez o partiție swap și am șters datele tatălui meu. Când a venit acasă, i-am zis timid că i-am pierdut toată munca pe o lună. El nu mi-a zis nimic, m-a luat de mână și mi-a cumpărat o carte de Linux. Și atunci mi-am dat seama cât de multe lucruri nu știu.
Și am vrut să continui cu studiile în domeniu, m-am uitat în mai multe direcții, Statele Unite erau o opțiune foarte interesantă pentru studii, dar și foarte, foarte scumpă. Iar a doua opțiune era Germania, care și atunci, pe partea de open source, de rețele, era foarte interesantă. Am avut noroc de un profesor deosebit la Iași, Corneliu Buraga - îl țin minte și acum - care m-a încurajat în direcția asta și cu care am discutat atunci, m-a îndrumat: „Uite, mergi în direcția asta, că e universitate OK, profesorul de acolo...” și așa mai departe. Și am mers în direcția aia. Am avut și câțiva prieteni care mergeau deja la studii în Germania și așa am ales TU Braunschweig. Nu e neapărat internațional cunoscută, dar a profitat de un oarecare avânt de la profesorii de acolo, care erau implicați puternic în industrie. E o universitate tehnică și e conectată cu industria, fiind foarte aproape de centrul Volkswagen.
StartupCafe.ro: E povestea asta romantică a marilor antreprenori tech, Steve Jobs, Bill Gates, Mark Zuckerberg sau Sam Altman, de la OpenAI - pe inteligență artificială, domeniul tău actual. Ei s-au lăsat de facultate pentru a se ocupa de business, dar tu ai luat-o în sens invers, ai făcut și un doctorat. De ce ai ales această cale, a studiului aprofundat?
Silviu Homoceanu: Aoleu, te rog, nu mă compara cu ei... Să fiu sincer, eu m-am dus la doctorat din alt motiv. Îmi făcea plăcere, eram curios, dar mă gândeam serios să devin profesor și mă gândeam în perioada respectivă că după doctorat o să mă întorc în România, fac post-doctorat ș.a.m.d. și urmez pașii.
Cumva s-a schimbat percepția mea în timp. Chiar după master, în perioada doctoratului am avut șansa să concep câteva cursuri. În Germania, când ești la doctorat, nu ești student, ci mai degrabă asistent. Și am avut șansa unui profesor care m-a împins în față, care mă suna la ora 8:50 și zicea: „Eu sunt în Bonn, ții tu cursul astăzi pentru mine!”. Era o sală plină de studenți, iar eu aveam 10 minute până la curs. Aveam noroc că eu puneam la punct cursuri pentru el, dar el avea un talent extraordinar. Este Wolf-Tilo Balke, un tip care își făcuse studiile post-doctorale la Berkley, era director de cercetare pe zona Hanovra și el m-a impresionat. La el am mers să-mi fac doctoratul și făcea chestii de genul ăsta.
Am învățat, am deprins plăcerea de a ține cursuri o vreme, după care a devenit plictisitor și m-am întrebat dacă pot să fac chestia asta toată viața sau dacă n-ar fi mai bine poate totuși să încerc altceva. Și a început să-mi placă să construiesc lucruri, mai lucram și cu prieteni din România, foști colegi de liceu sau de facultate, câte un proiecțel, câte o chestie care să ne țină activi, să testăm tehnologie nouă. Și asta mi-a plăcut.
StartupCafe.ro: Poate ești la curent cu ce se mai întâmplă în România, sunt mulți politicieni care au doctorate și acum jurnaliștii au dovedit că multe dintre ele sunt plagiate. Tu ce părere despre acest fenomen, în Germania se întâmplă?
Silviu Homoceanu: Să fiu sincer, nu-s la curent, dar s-a întâmplat și în Germania, sigur. Este un caz renumit, Guttenberg, care a fost ministrul apărării (a demisionat în 2011 în urma scandalului legat de plagiat - n.r.). Și au mai fost și alte cazuri tot așa la nivel de miniștri. Da, din păcate, se întâmplă și cred că se întâmplă peste tot.
StartupCafe.ro: E ușor să se plagieze la doctorat?
Silviu Homoceanu: Probabil, astăzi, cu ChatGPT e și mai ușor. Pe atunci era, cred, mai greu. Și realitatea este că să-ți faci studiile nu-i neapărat ușor, iar atunci când nu ai o pasiune pentru tema respectivă, arată ca o pierdere de timp pentru unii. Și atunci cauți calea cea mai ușoară, bănuiesc. Cred că de asta au făcut așa. După ce au investit un an, doi, trei, s-au gândit cum să iasă din asta și au căutat calea cea mai ușoară.
StartupCafe.ro: Plus că e și greu să faci un doctorat corect, sunt persoane care au intrat în depresie.
Silviu Homoceanu: Sunt cazuri chiar până la sinucidere, din păcate. Nu e ușor. Perioadele dinainte de deadline, de paper, sunt destul de intensive. O săptămână înainte de paper nu prea mai dormi sau dormi acolo pe canapea. Na, asta e situația, dar e și interesant și după aia, după ce trimiți lucrarea, ai un sentiment de bucurie, de mulțumire și de multe ori și pentru asta merită.
StartupCafe.ro: Care a fost parcursul tău profesional?
Silviu Homoceanu: În ultimul an de facultate am avut șansa să întâlnesc pe cineva la o conferință, după care a venit în institutul în care lucram. Ei căutau oameni pentru a pune bazele unui domeniu nou, care era mai degrabă focalizat pe automatizare, partea de sisteme de asistență pentru autostradă, oraș și condus autonom. Domeniul mi s-a părut interesant, era combinația asta între machine learning, ceea ce făcusem eu la doctorat sau la ce lucram pe atunci, și robotică. Și mi s-a părut așa de interesant încât am acceptat oferta să merg să lucrez pe partea de cercetare industrială.
Atunci, în 2014, eram la partea finală a tezei de doctorat și am mers în industrie și am lucrat în Wolfsburg (la Volkswagen - n.r.) timp de 8 ani. Chiar din perioada în care eram doctorand, am mai lucrat, cu mulți studenți. Mi-a făcut plăcere să lucrez în echipă și eram și fascinat de motivația pe care o aduceau studenții. Aveau un pic de naivitate - în sensul „O să meargă, o să rezolvăm cumva” - și motivație să facă și să stea să lucreze. Seara, la ora 22, erau la universitate sau erau în altă parte și mai testau ceva.
StartupCafe.ro: Se muncește mult în Germania?
Silviu Homoceanu: N-aș generaliza, să fiu sincer, nu aș generaliza. Câteodată, am senzația că nu toată lumea muncește la fel de mult, dar, dacă există interes, persoanele care sunt pasionate de ceva, da, da.
Și în perioada aia chiar întâlnisem câțiva studenți foarte motivați pe care i-am îndrumat la teza lor și după aceea chiar am vorbit: „Hai să facem ceva împreună!”.Eu făcusem pasul deja la Volkswagen, dar îmi luasem libertatea, îmi fusese aprobat să pot crea ceva pe cont propriu și așa am am pornit împreună cu o grupă de foști studenți un un startup care s-a chemat Brain Plug.
StartupCafe.ro: Ce făceați la Brain Plug?
Silviu Homoceanu: Era perioada aia delicată în care vedeam că în Europa există ceva probleme legate de securitate. Ne gândiserăm noi, cu ce studiaserăm până atunci pe partea de machine learning, să dezvoltăm un sistem care ar fi capabil să detecteze anomalii, în timp real. în video streams, ceva ce ar fi util poliției, aeroporturilor, până la stadioane. Și cam asta făceam și am colaborat cu diverși stakeholderi.
Am fost surprins - și mi-am învățat lecția - cât de greu e să vinzi unui stadion și cât de greu este să vinzi unui aeroport, ca startup no name și fără certificări. Ca persoană tehnică, te gândeai „Uau, o să construiesc chestia asta și mă duc și uite, ce drăguț, uite, funcționează”. E foarte complicat și mai ales fără să am înțelegerea asta. Și după aia am înțeles ce nu știam și am început să învăț foarte mult despre chestia asta, de la cum angajez echipa care trebuie, la în ce piață te bagi, cu cine vorbești, care sunt stakeholderii, care este clientul, profilul clientului ideal, ce înseamnă asta pentru modelul meu de business, care sunt ciclurile de vânzări, ce vor să vadă investitorii. Toate lucrurile astea le-am învățat atunci. Chestia asta a fost în paralel cu lucrul la Volkswagen și perioada a fost destul de uzantă, pentru că era foarte mult de muncă și acolo și atunci ziua era pentru jobul principal și noaptea și weekend-urile pentru startup.
După 2 ani am vândut software-ul către un producător de camere inteligente. Nu l-aș numi exit, pentru că nu a fost ceva grozav, dar a fost mulțumitor, am realizat că am reușit să construim ceva și am închis un capitol. L-am închis și pentru că ne-am dat seama că nu reușim să-l scalăm. Nu aveam nici informații și nici capacitatea să angajăm persoanele necesare pe partea de business, toți eram oameni de tehnologie. Eram 18 oameni la un moment dat și doar pe profil tehnic.
StartupCafe.ro: Ce făcea soluția voastră de atunci?
Silviu Homoceanu: Detecta anomalii, de exemplu pe stadioane. Dacă o persoană se ducea la baie și se schimba, când venea înapoi deja noi spuneam că e potențial o problemă acolo. Era suficient de bună soluția cât să ajute unitățile de poliție să se coordoneze. Făcusem atunci un proiect-pilot cu câteva stadioane din Germania. Se uita, de exemplu, și la gesturile publicului, unde începe să se concentreze o activitate care pare să fie violentă, de la torțe care încep să se aprindă, la consum de alcool, la îmbrânceli, la chestii de genul ăsta, ca poliția să poată masa forțe în zonă să descurajeze prin prezență. Și sistemul nostru practic le spunea operatorilor: „Uite, trimite 10 agenți în zona cutare!”.
StartupCafe.ro: Adică tehnologie de computer vision cu machine learning pentru analiza imaginilor?
Silviu Homoceanu: Da, da, dar care să producă efecte de detensionare a situațiilor.
StartupCafe.ro: Și, mai departe, cum ai ajuns să lansezi Deltia.AI?
Silviu Homoceanu: După episodul ăsta am continuat pe partea de mașini autonome, domeniu foarte interesant, aș putea spune, pasiunea mea.
StartupCafe.ro: Pare că și marile companii de tehnologie au început să dea înapoi, nu prea pot să ajungă la mașinile full autonome.
Silviu Homoceanu: Aș zice că e o evoluție normală, pentru că există acele hype-uri, mai ales persoanele care vin din afara sferei tehnice au niște așteptări în momentul în care văd ceva și zic „Gata, în 2 ani e soluționată!”. Îmi aduc aminte când în 2019, unele companii automotive declarau sus și tare că în 2021 o să avem peste tot robotaxi și o să meargă și o să dreagă. Și eram și noi întrebați de conducerea firmei (Volkswagen - n.r.) și noi ziceam „Nu credem... E periculos să promiți așa ceva”. În final, tehnologiile au avansat foarte mult, pot să-ți arăt cu plăcere câteva videouri, am făcut drive teste de genul ăsta din 2018, cu diverse prototipuri care erau capabile să treacă prin situații foarte complicate. Dar cred că situația e ceva mai complexă.
Pe lângă situațiile standard pe care le ai într-un oraș, există un potențial incredibil de abuz, care e foarte dificil de evitat. Citeam în presă despre un caz în care unei mașini Waymo niște tineri i-au blocat accesul și încercau să șicaneze o femeie care era pasager în mașină.
Sunt o grămadă de situații de care nu ne-am lovit până acum în cazul normal și care vor trebui tratate cumva, fie legal, fie tehnologic. Iar de natură legală sunt o grămadă de aspecte care trebuie puse la punct, mai ales dacă ne uităm în Europa ce înseamnă să mergi cu o mașină autonomă din Germania în Franța. Sunt două sisteme legale, trebuie să fie armonizate la nivel european, ce se întâmplă dacă e un accident, cine răspunde. Sunt mai multe fațete. Aș zice că partea tehnică și de dezvoltare e undeva pe la 20%, 30% e testarea în toată complexitatea lor și restul e de natura societății, de acceptare și legală.
StartupCafe.ro: AI Act, legea Uniunii Europene pentru inteligența artificială, ajută?
Silviu Homoceanu: E o temă dificilă. E o temă dificilă, pentru că mulți zic că înăbușește inovația. Pentru noi, AI Act înseamnă faptul că vom cheltui și cheltuim resurse pe care le-am adunat de la investitori, pentru a genera documente de conformitate, care până la urmă, ca idee, au sens. Dar în faza în care ești o companie tânără, nu ai resursele necesare să cheltui pe așa ceva. Și întotdeauna o chestie de „când e momentul potrivit? are sens?”. E greu de cântărit.
Dacă mă uit la colegii mei din Statele Unite sau din alte țări ne-europene, normal că e o povară, pentru noi, că noi trebuie să cheltuim, noi trebuie să așteptăm și, mai rău, depinde și unde vinzi. Și aici cred că e și un efect pozitiv al legii, după ce s-a anunțat că, în sfârșit, a venit. Noi vindem la companii din industria prelucrătoare, iar multe dintre firmele astea au auzit că vine legea și au zis: „Păi stai un pic, atunci așteptăm să iasă și să știm dacă voi o să fiți conformi cu legea respectivă. Nu are rost să investim într-o tehnologie pentru un an, până iese legea și după aia să nu”. Și atunci, într-un fel, a blocat partea de vânzări pe o perioadă până s-a anunțat draft-ul și a dat drumul la ea, iar apoi a oferit o stabilitate. Deci a creat o problemă pe care a rezolvat-o, jumătate de an sau un an mai târziu. Pe termen lung, mi-e greu să spun dacă produce avantaje sau nu.
Auzim, normal, și de concerne din America, care spun: „În cazurile astea, n-o să mai plasăm noi modele AI, care poate ar fi problematice din punct de vedere legal pentru clienții noștri din Europa”, ceea ce nu ar fi foarte grozav pentru piața de consumatori. Dar, pe de altă parte, și eu aș susține chestia asta mai degrabă pentru companii de o anumită mărime, care au trecut de faza asta de creștere, de startup, cred că are sens să reglementezi o astfel de tehnologie. Nu poți să faci chiar tot ce vrei și cum vrei, pentru că până la urmă consumatorul poate suferi.
StartupCafe.ro: Ne ia inteligența artificială joburile, ne înlocuiesc companiile cu tehnologii de AI pe noi, oamenii?
Silviu Homoceanu: E foarte multă discuție pe tema asta. La începuturi se spunea că AI o să înlocuiască joburile astea prost plătite, să zic așa, simple, mai ales cele în care oamenii lucrează în industrie, într-o fabrică.
StartupCafe.ro: Sau în presă, acum, cu ChatGPT, unii dintre noi, jurnaliștii, poate o să fim concediați...
Silviu Homoceanu: Asta voiam să zic, că percepția la început a fost o să fie lucrul manual cel care o să fie înlocuit. OpenAI, la început, pornise cu o mână robotică, să facă diverse job-uri simple, treburi casnice ș.a.m.d. Și au realizat că e foarte complex în momentul în care aduci împreună inteligența artificială cu hardware. Și au zis „OK, să o luăm de la capăt în altă parte!” și s-au mutat pe partea unde era suficiente date:
speech, language, software, content creation, că e foarte mult digitalizat, web-ul e plin de ele, artiști.
Și contrar a aceea ce s-a crezut atunci, astăzi vedem ChatGPT, care într-adevăr poate să automatizeze foarte mult, mai ales partea de content creation. În schimb și astăzi vezi pe LinkedIn, cel mai mai clar, postări care sunt create automat de cineva care folosește un tool de genul ăsta, față de un conținut creat de un om. E o diferență fantastică între cele două, pentru că unul este aproximativ, poți să simți că este creat automat, nu este suficient on point, nu are informația necesară, divaghează. E prea general, statistic vorbind, au învățat dintr-un volum mare de documente și atunci cam asta e ceea ce reflectă, ceea ce dă înapoi. Sigur, poți să controlezi un pic stilul, poți să faci anumite chestii, mai dau rateuri la text foarte lung din cauza unor limitări hardware și de memorie. Dar, trăgând linie, dacă e să mă uit chiar și la muncitorii blue-collar dar și la specialiști white-collar, chiar și în jurnalism, cel puțin acum nu cred că vorbim de a lua joburile. Cred în schimb că va avea un puternic efect, cred că un jurnalist care folosește inteligența artificială are șanse să fie mult mai bun decât un jurnalist care nu folosește inteligența artificială și să-i ia acestuia jobul. Nu cred că doar AI-ul singur va lua un job.
StartupCafe.ro: Oamenii care știu să folosească AI vor lua joburile celor care nu știu să folosească AI...
Silviu Homoceanu: Exact. Asta e transformarea pe care mă aștept să o văd.
StartupCafe.ro: Voi ce faceți, mai exact, la Deltia.AI?
Silviu Homoceanu: Noi suntem motivați mai degrabă de faptul că în Europa vedem o populație care îmbătrânește. Vedem că, în principiu, nu există suficiente resurse ca să producem ceea ce avem nevoie, la costurile pe care vrem să le obținem, în fabrici, în principiu. Și a fost un trend de a externaliza serviciile astea, mai ales din Europa Centrală și de Vest către Est, către Asia, China, în special, care nu mai este ieftină. Și apoi mai vedem și trendul ăsta macroeconomic de decuplare, în care Statele Unite, în principal, dar probabil și Europa, aduc producția înapoi, reshoring.
Or, pentru chestia asta ai nevoie de resurse umane pe care nu le avem, sunt foarte puțini oameni care doresc să mai lucreze în fabrici. Din punctul ăsta de vedere, ceea ce facem noi este să aducem sisteme din self-driving, să le punem în fabrici, mai exact senzori care se instalează la nivelul liniei de producție și un AI analizează toate datele astea și înțelege unde sunt potențiale de optimizare, unde sunt blocaje, probleme în linia de producție. Explică sau pune la dispoziție inginerilor care se ocupă de optimizări la linia de producție, informații despre ce se întâmplă și de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, pentru ca ei să poată să optimizeze linia. În final, soluția noastră arată ca un Google Analytics pentru fabrici.
StartupCafe.ro: În prezentările voastre, spuneți că sistemul vostru poate să ajute o fabrică să-și optimizeze procesele cu 20-30%. În ce sens?
Silviu Homoceanu: În general, într-o fabrică este o funcție care se cheamă Îmbunătățire Continuă. E oarecum venită la Toyota Production System (TPS), Lean Management, teorie adânc înrădăcinat în domeniul fabricării. Iar acești oameni se ocupă în principiu cu optimizări continue asupra locului de muncă, asupra liniei. În general, scopul final este de a îmbunătăți calitatea produselor și de a reduce risipa. Risipă poate însemna la nivel de timp sau de material. Noi ajutăm oamenii aceștia să nu mai trebuiască să stea lângă linie cu un notebook și să ia notițe și să urmărească și să influențeze lucrătorii.
Și generăm datele acestea automat. Or, în felul ăsta, oamenii pot să observe, din la sistemul nostru, că la linia 1, în stația 5, se formează un blocaj mai des decât era așteptat și că blocajul acesta îi costă, are un efect asupra ciclului de producție cu deviație de 15-20%. Asta ei vedeau, în mare, și din datele lor, o dată pe săptămână, dar acum o văd la nivel de oră și, mai mult decât atât, văd și de ce se întâmplă, pentru că li se prezintă până și imagini anonimizate, concrete, despre situații în care ciclul de producție e deviat.
Și apoi este o imagine de ansamblu, se cheamă spaghetti diagram, este o diagramă care arată cum interacționează oamenii cu logistica, dacă sunt probleme sau de unde vine deviația asta. Și în felul ăsta e ca și cum ar câștiga vizibilitate niște lucruri pe care până acum nu le-au văzut niciodată. Prin chestia asta ei pot, după aia, dacă ceea ce sistemul propune este pus în aplicare, să reducă variația la fiecare stație sau să elimine un blocaj.
Bineînțeles, odată ce un blocaj e eliminat, de obicei se mute la o altă stație de lucru, care nu era pregătită să preia volumul ăla și chestia asta este captată apoi de sistem. I să arată, i se pune un plan pe picioare, se execută și apoi se elimină blocajele unul după altul. În final linia aia produce mai mult cu 10-15-20%. Asta e o parte, pe partea aialaltă oamenii nu sunt roboți și este foarte important ca atunci când reduci un blocaj să îți dai seama că există un volum de muncă, un val care vine peste niște oameni, pentru care ei nu erau pregătiți. Și ce trebuie evitat - pentru că oamenii în general sunt motivați și vor să facă- e ca oamenii să nu facă mișcări care să le dăuneze sănătății. Pentru asta noi avem o serie de produse. Unul este acesta de optimizare, celălalt este de a ne uita la poziția ergonomică a persoanelor și cum influențează fiecare optimizare poziția corpului, mișcările pe care le face și efectele de sănătate.
Și chestiile astea merg totdeauna mână în mână astfel încât, în cadrul procesului de îmbunătățire continuă, inginerul să fie motivat să modifice procesul de așa natură astfel încât să nu fie pe spatele muncitorului.
StartupCafe.ro: Dar totuși, parcă te și sperii când auzi asta, poate lumea își imaginează o fabrică orwelliană, în care oamenii sunt urmăriți cu camere video, peste tot.
Silviu Homoceanu: Da. Cred că e corect să te gândești la o chestie de genul ăsta. În final, spre exemplu, camerele sunt doar unii dintre senzorii pe care-i instalăm la nivelul liniei de producție. Eu cred că cel mai important lucru pe care l-am făcut de la început este felul cum am tratat GDPR și protecția datelor personale. Pentru noi a fost foarte important să introducem măsuri de anonimizare a oamenilor, să nu înregistrăm sunete, să nu înregistrăm chestii de genul ăsta, să reducem la maxim scopul colectării datelor. Oamenii să nu se uite peste video. Videourile astea nu le vede nimeni, „le vede” doar un AI care extrage informațiile de genul ăsta și apoi le anonimizează, le taie în bucățele și arată, spre exemplu, o mână care se duce undeva. Nu știi când s-a întâmplat, nu știi de la ce oră, cine a fost sau a cui e, pentru că arată doar ca o chestie albastră în formă de mână.
Deci am trecut prin niște măsuri care ar trebui să ajute în sensul ăsta. Dar îți dai seama că oamenii sunt - unii dintre ei - în continuare speriați. Și atunci, ce am mai făcut noi este să creștem transparența. La fiecare linie unde instalăm sistemul, înainte de a instala, merge cineva de la noi și le explică cum funcționează, ce se întâmplă, în diverse limbi. Pentru că realitatea este că nu toți vorbesc germana în Germania, avem 11 limbi în care explicăm, după care instalăm un un iPad la nivelul liniei în care sistemul funcționează continuu și la care fiecare dintre muncitorii de acolo, în pauză, pot să se uite să vadă ce se extrage și cum arată.
Pentru că transparența asta maximă îi ajută să vadă că „A, nu vede șeful meu ce și cum, de fapt și de drept, ci se extrage doar cât produc eu agregat, la nivel de oră, împreună cu alții, lucruri pe care de fapt șefii tot le văd la sfârșit de săptămână sau de tură”.
StartupCafe.ro: Deci sistemul vostru respectă și normele GDPR și AI Act?
Silviu Homoceanu: Da. Altfel, nu l-am putea vinde. După cum ziceam, nu e numai aspectul ăsta de conformitate, că oamenii nu-s interesați dacă e legal sau nu, ci mai degrabă ei se gândesc, „O, la naiba, am camere!...” E o presiune psihologică.
StartupCafe.ro: Noi, românii, mai fumăm la serviciu, mergem mereu în pauza de țigară...
Silviu Homoceanu: Pot să facă ce vor, pentru că sistemul nu se uită la ce fac ei sau, mai rău, ce fac în timpul liber, ci doar la procesul de producție.
StartupCafe.ro: Între cele 11 limbi pentru explicații ai pus și româna?
Silviu Homoceanu: Da, sigur că da. Chiar am avut șansa, am instalat la ABB, concern de roboți industriali, și am întâlnit la linia la care instalam două doamne care vorbeau și care erau îngrijorate, pe care le-am auzit vorbind în română și care ziceu „Nu am înțeles ce ne-a zis în germană”. Vedeau camere și își făceau probleme. Atunci mi-a venit ideea să mergem să facem pe mai multe limbi și să explicăm ce-a zis în germană. Și am avut șansa, pe loc, să le explic. „A, ești român! Păi și ce fac ăștia? De ce ne pun camere? Vor să ne dea afară?”. Zic: „Doamnă, înțeleg de unde vine grija, stați să vă explic...”. Și am început să explic și apoi am înțeles de ce chestiile astea pot crea o oarecare îngrijorare, mai ales în momentul în care oamenii au în față un șef de tură care le spune ceva și ei nu înțeleg.
StartupCafe.ro: Cum te-ai întâlnit cu cofondatorul tău?
Silviu Homoceanu: El e din Germania, e născut la Munchen, dar a studiat în Elveția. Eu eram la Volkswagen pe atunci, începusem să lucrez mai mult pe partea de robotică, de automatizare. M-am dus pe la fabricile concernului și mi se părea foarte interesant cât de automatizate par în momentul în care te duci la partea de caroserii, de vopsitorie ș.a.m.d. Dar în momentul în care vizitez partea de asamblare, care este în vârful piramidei, înainte ca mașinile să iasă pe bandă, sunt foarte mulți oameni care lucrează în zona respectivă împreună cu roboți. Și îmi dădeam seama că mai ales procesul ăla e foarte greu să-l înțelegi, să-l optimizei, dacă nu ai date și mă gândeam că chestia asta poate fi făcută cu percepția dintr-un sistem autonom. Și erau teme de care se discuta în ședințele de cercetare ale grupului și lumea zicea că da, ar fi interesant un instrument de genul ăsta. Dar, ca orice temă de tipul ăsta, aceasta nu era activitatea principală a grupului. Deci se aștepta să găsească o soluție din exterior, iar eu mă gândeam că ar fi potențial să construiesc ceva în sensul ăsta.
Discutam cu un venture studio din Berlin, Merantix, îi cunoșteam pe fondatorii centrului și ziceam că mă gândesc să construiesc ceva pe cont propriu, din nou. Rasmus și Adrian (Rasmus Rothe și Adrian Locher, fondatorii Merantix- n.r.) au zis: „OK, de ce nu vii aici, hai să facem ceva împreună!”. Iar Rasmus era prieten cu Max (Maximilian Fischer, care avea să devină cofondator și CEO al Deltia.AI - n.r.), cofondatorul meu de astăzi, ei studiaseră împreună în Zurich, la ETH. Și zice: „Mai cunosc pe cineva care a pornit o afacere în domeniul industrial dar a dat peste o problemă asemănătoare ca tine și se gândește să înceapă o afacere în domeniul ăsta. N-ați vrea voie să vorbiți?”.
Și am luat legătura și începuserăm să discutăm și Max zice: „Deși noi facem cu totul altceva, facem distributed software, mulți clienți ne întreabă dacă putem să-i ajutăm cu date legat de procesul de producție, să obțină mai multă transparență și mai ales să înțeleagă de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă. Dacă am avea un sistem de genul ăsta, eu cred că aș putea să-l vând”. Și zic: „Max, eu cred că aș putea să-l construiesc”. Și s-a creat o simbioză.
Și apoi am început să petrecem din ce în ce mai mult timp împreună, să discutăm despre chestia asta, să ne gândim cum am face, dar și să ne aliniem la nivel personal, pentru că sunt o grămadă de motive pentru care un startup eșuează. Majoritatea temelor principale în faza incipientă sunt neînțelegeri între cofounderi și orgoliu, dar noi amândoi trecuserăm prin chestiile astea. Ne-am fript, să zic așa, la primele încercări și am adresat punctele astea destul de repede - ce vrem să facem, unde vrem să mergem, de ce vrem ceea ce vrem, cum comunicăm unul cu celălalt, ce facem în momentul în care unul se simte deranjat de o afirmație? Cum reacționăm? Cum revenim? Toate lucrurile astea le-am discutat înainte destul de repede.
StartupCafe.ro: În firmă, aveți drepturi egale?
Silviu Homoceanu: Da, da. Și în final asta ne-a ajutat și apoi ne-am decis: „OK, let's do it!”. În aproximativ două luni a fost procesul ăsta de decizie pentru noi și după aia, în noiembrie 2022, am început.
StartupCafe.ro: Și deja am văzut că ați obținut recent 4,5 milioane de euro de la fonduri de investiții.
Silviu Homoceanu: În total, 6,1 milioane de euro. Pre-seed de la Merantix Ventures și de la angel investors - câteva nume interesante din zona industrială- și după aia runda seed cu Cavalry Ventures.
Cred că tema e destul de interesantă și acum, să fiu sincer, noi astăzi vorbim despre proces de digitalizare pentru procese manuale, dar nu mai facem de mult numai chestia asta. Ne uităm și analizăm și procese automate, pentru că procesele automate au micro-întreruperi, se întâmplă ca o linie de roboți sau în care oameni și roboți lucrează împreună să se oprească. Și atunci de multe ori poți să rezolvi faptul că s-a oprit linia. Cineva se duce, vede unde-i blocajul, resetează mașina și continuă, dar revine. Și atunci nimeni nu știe de ce. Ei bine, în cazuri de genul ăsta, sistemul nostru ajută să-ți arate de unde a venit problema și cum pot să o remediez pe baza informațiilor capturate pe toată linia, înainte de a se opri un anumit robot. Asta este un pas spre a înțelege liniile automatizate.
Dar realitatea este că niciunul din acești doi pași individuali nu va rezolva problema cu care se confruntă Europa sau sau Statele Unite. Intenția noastră este să mergem mai departe spre semi-automatizare. Credem că multe din componentele care dau variație în procesul ciclurilor de producție pot fi semi-automatizate: să pui la dispoziție omului un robot lângă el, care să-l ajute să reducă variația, să își facă treaba mai bine. Or, noi avem astăzi date care ne ajută să spunem cât de valoros este să optimizez și cât de valoros este să automatizez un anumit pas.
StartupCafe.ro: Dacă merită sau nu să faci investiția în automatizarea respectivă...
Silviu Homoceanu: Or, pe baza datelor ăstora și împreună cu datele extrase asupra a ceea ce se întâmplă la stația respectivă, noi putem, împreună cu firme de robotică sau de integrare, să introducem tehnologie de genul ăsta, fără să existe downtime (întrerupetrea funcționării n.r.) la stația respectivă, astfel încât tranziția să fie lină. Pentru că altfel există o întrerupere de producție.
---