Claudiu Zamfir
Compania bucureșteană Fintech OS SRL, unul dintre cele mai promițătoare startup-uri românești de tehnologie, a anunțat că a operat concedieri de personal, în anul 2023, dar nu a precizat care a fost numărul de angajați disponibilizați. Acum, au apărut datele oficiale.
Potrivit situației publicate recent pe site-ul Ministerului Finanțelor, Fintech OS SRL avea 253 de angajați în anul 2022, iar în 2023 personalul a scăzut până la 179 de salariați. Rezultă o reducere de personal cu 74 de oameni, respectiv 29,2%, în 2023 față de anul 2022.
Cheltuielile companiei au scăzut cu aproape 35 de milioane de lei (16%), de la 211,4 milioane de lei în 2022 la 176,6 milioane de lei în 2023.
În schimb, veniturile Fintech OS SRL au scăzut și ele cu 14,4 milioane de lei (6,8%), de la 109,8 milioane lei în 2022 la 95,3 milioane lei în 2023. Firma a rămas pe pierdere, dar pierderea s-a diminuat, totuși, cu 20%, de la 101,6 milioane de lei la 81,2 milioane de lei.
Aceste date reflectă situația firmei din România, însă business-ul FintechOS mai are birouri în Marea Britanie, Portugalia și SUA. După concedierile din 2023, firma a reînceput să facă angajări, în 2024, iar acum în toate birourile sale are „puțin peste 200” de angajați, după cum a declarat, recent, pentru StartupCafe.ro, Teodor Blidăruș, cofondator și CEO al FintechOS.
De asemenea, scăderea de personal din 2023 față de 2022 poate să fie, parțial, și efectul unor plecări voluntare din firmă sau expirarea unor contracte pe perioadă determinată, care nu pot fi socotite drept concedieri.
De menționat că FintechOS obținuse investiții de circa 85 de milioane de dolari, de la fondarea sa, în 2017, până când a fost nevoită să facă disponibilizările din 2023. În primăvara anului 2024, însă, a mai obținut o finanțare, în valoare de 60 de milioane de euro, de la fonduri de investiții importante, totalizând acum investiții de 145 de milioane de dolari. Astfel, compania a reluat angajările.
„Nu mi se pare că avem o problemă reală, în momentul de față, în a recruta. Cred că oamenii vor să lucreze cu oameni. Business-ul nostru e un business de creiere, e greu să lucrezi în business-ul ăsta și să nu poți să corelezi niște lucruri care se întâmplă în industrie cu anumite acțiuni. Brandul nostru este puternic, compania a crescut și crește în continuare. Faptul că am atras o nouă rundă de finanțare evident că ne-a ajutat, dar la sfârșitul zilei reușești să atragi oamenii cu care vrei să împingi autobuzul, nu care să stea în autobuz. Și cred că oamenii ăia înțeleg” - a declarat Teodor Blidăruș, pentru StartupCafe.ro, în noiembrie 2024.
În prezent, firma caută personal în continuare, inclusiv programatori.
„Pe zona de customer success, angajăm ingineri, deci programatori QA, angajăm consultanți, business analysts, project manageri, oameni de vânzări. Nu pot să spun că noi ne-am oprit vreodată din angajări. Și cred că, pe măsură ce compania evoluează și începi să înțelegi mai bine anumite lucruri- care merg, care nu merg- există o anumită dinamică de personal. Dar chiar și în momentele în care noi am avut runde din acestea de disponibilizări, dinamica noastră nu a depășit niciodată 10%. În niciuna din rundele alea. Dacă compari asta cu o companie predominant de servicii, acolo vorbești de cel puțin 20%, fluctuație de personal, oameni care îți pleacă din firmă și care trebuie înlocuiți” - a spus Blidăruș.
El susține că FintechOS, a „plătit întotdeauna competitiv”. „Din două motive: pentru că credem că nu poți să construiești un produs global, care să transforme piața, cu niște oameni neexperimentați. La anul, o să ajung la 30 de ani de când lucrez în IT și vreau să spun că în anii ăștia am învățat să respect experiența și atitudinea oamenilor - astea două împreună - mai presus de orice. Eu consider că cu oamenii care au atitudinea potrivită poți să faci absolut orice” - a precizat CEO-ul firmei IT.
Concedierile de la FintechOS, din 2023, s-au încadrat într-o tendință la nivel monedial de reduceri de cheltuieli în IT, companii ca Amazon sau Meta operând și ele disponibilizări. De asemenea, în lumea startup-urilor de tehnologie s-au operat astfel de concedieri, un exemplu fiind UiPath, primul unicorn românesc, care a recut prin cel puțin patru valuri de disponibilizări.
---