Premierul Cîțu trimite Corpul de control la Măsura 3

Premierul Florin Cîțu a anunțat că trimite Corpul de control să investigheze situația de la Măsura 3-granturi de investiții pentru IMM, în urma unei discuții pe care a avut-o cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

 
 

„După o discuție cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigație de către Corpul de Control al Prim-Ministrului.   Vreau să mă asigur că acești bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcție de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient și transparent” - a anunțat premierul, pe Facebook.

Reamintim că ministrul Năsui a reclamat, vineri, tot pe Facebook, că Măsura 3 a schemei de ajutoare de stat de redresare a IMM-urilor din criza COVID nu își atinge scopul.

 
 

Într-o postare pe Facebook, Năsui spune:

„Măsura 3 de ajutor de stat nu își atinge scopul pentru care a fost creată.
Din cei 27.736 de aplicanți, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanțate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanțate. Dintre acestea, 1.807 finanțează imobile.
Practic mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă CoVid, și ajunge să finanțeze cumpărări de apartamente.
Am încercat să rezolvăm cât mai multe probleme legate de aceste scheme de ajutor de stat. De la blocaje în evaluare, la găsit finanțare pentru ele. Pentru toate cele 3 măsuri, a trebuit să reparăm mașina din mers. Am reușit să găsim și finanțare, grație ministrului Cristian Ghinea. Am reușit să creștem ritmul de procesare pe M2 de 7 ori. M1 avem toată intenția să-l refacem, de data asta cu cei care au fost omiși prima dată.
De când am venit în minister, am zis că voi asigura continuitatea măsurilor deja începute în ideea că nimeni nu trebuie să sufere din cauza schimbării guvernului. Cu cifrele acestea însă ne dăm seama că măsura nu își atinge scopul. Am discutat cu premierul soluții. Vă voi ține la curent”.