Claudiu Zamfir
Un număr de 31 de solicitanți de granturi de capital de lucru prin Măsura 2 trebuie să semneze contractele de finanțare, să nu piardă ajutoarele de stat COVID pentru IMM.
De anul trecut până vineri, 22 octombrie 2021, la Măsura 2, au fost plătite 13.697 de firme cu o sumă totală de 3,73 miliarde de lei (772,35 milioane euro la cursul folosit în program).
Potrivit situației la zi, publicate de Ministerul Economiei vineri, 21 de firme au fost plătite în ultima săptămână, cu o sumă totală de 3,12 milioane de lei (646.000 euro la cursul folosit în program).
Mai sunt 31 de firme care au primit notificări pentru contractare. Ele trebuie să semneze contractul și să-l încarce în sistem cu dovada cofinanțării în termen de 20 de zile de la primirea contractului, în caz contrar riscând pierderea banilor. Suma totală pe care au cerut-o aceste firme este de 4,8 milioane lei. Ultima firmă aflată în această situație este la numărul RUE 16.841. De menționat că 3 dintre firmele din această listă figurează cu sumă solicitată zero, probabil o greșeală de înregistrare. Unul dintre solicitanții cu grant zero cerut a spus că este o greșeală de sistem, la preluarea datelor de la ANAF și că a depus contestație, dar tot cu zero sumă cerută figurează și acum.
Clic pentru a extinde lista firmelor care au acum notificare
Alte 13 firme au semnat contractele de finanțare, dar acum așteaptă să li le semneze și agenția IMM. Aceste firme au de primit granturi în valoare totală de 3,6 milioane de lei. Ultimul solicitant în această situație este la numărul RUE 16.694, o firmă care are de primit 237.000 de lei de la Agenția IMM București.
35 de contracte sunt semnate, dar neplătite încă. Valoarea lor totală este de 8,5 milioane lei. Ultima firmă în această situație este la numărul RUE 16811, o societate care trebuie să primească 382.000 de lei de la Agenția București.
5484 de firme au fost respinse, suma totală pe care acestea au cerut-o fiind de 901,6 milioane de lei (186,3 milioane de euro la cursul din program).
În acest moment sunt 2966 de solicitanți admiși pe lista de așteptare, valoarea sumelor cerute de ei totalizând aproape 570 milioane lei (circa 117 milioane de euro, la cursul de schimb folosit în program).
De menționat că procedura contractărilor, pe bugetul actual disponibil, nu a mai coborât sub numărul RUE 16.850. De la numărul 16.851 în jos vin firmele admise în lista de așteptare. Așa cum am mai arătat pe StartupCafe.ro, sunt și firme care au primit notificări de contractare în limita bugetului și care au ratat semnarea contractului, dintr-un motiv sau altul. Banii pe care acestea i-au pierdut trebuie reportați către solicitanții admiși în lista de așteptare. Prin urmare, ar trebui să ne așteptăm ca un număr restrâns de solicitanți admiși în așteptare, de la numărul RUE 16.851 în josul listei să fie plătiți din bugetul actual. Dar marea majoritate a firmelor admise în lista de așteptare au nevoie de buget de fonduri europene nou alocat.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a inițiat procedurile pentru alocarea unui buget pentru restul de plăți de la Măsura 2, prin facilitatea europeană React EU.
Potrivit informațiilor StartupCafe.ro, încă din data de 16 septembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de la București de a amenda Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Această modificare urmărește să operaționalizeze o sumă totală de 550 de milioane de euro dintr-un total de 1,32 miliarde de euro, pe care România îi are la dispoziție prin facilitatea React EU, pentru măsuri urgente de redresare din criza COVID.
Din cei 550 de milioane de euro, 200 de milioane de euro erau pentru reîntregirea bugetului aferent Măsurii 2, să poată fi plătiți beneficiarii admiși în așteptare.
Autoritățile române nici nu mai au nevoie de alte aprobări de la Comisia Europeană pentru suplimentarea de buget de la Măsura 2, pentru că fondurile europene de coeziune sunt implementate pe principiul gestiunii comune între Comisia Europeană și statele membre UE.
Practic, Autoritatea de management a Programului Operațional Competitivitate din subordinea MIPE este responsabilă să demareze procedurile naționale de alocare a banilor, în linie cu documentele programatice deja existente și cu legislația europeană și națională în domeniu.
StartupCafe.ro a solicitat și MIPE un răspuns privind reîntregirea bugetului, pe care îl vom publica atunci când îl vom primi.
În total, la Măsura 2 au aplicat 22.226 pentru granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 de euro fiecare, suma totală solicitată fiind de 5,226 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro). Sesiunea de înscrieri la Măsura 2 a avut loc în perioada 22-28 octombrie 2020.
Descarcă de AICI situația de la Măsura 2 la 22 octombrie 2021, în format Excel.
----