Claudiu Zamfir

LISTĂ: 7 universități românești primesc finanțări UE prin programul Erasmus+

Thumbnail

Un număr de 16 alianțe universitare europene, în care sunt incluse 7 universități din România, primesc sprijin dintr-un buget record de 272 de milioane de euro, prin programul Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană.

Miercuri, 27 iulie 2022, Comisia Europeană a anunățat alianțele universitare câștigătoare. Instituțiile de învățământ superior din România incluse în cadrul alianțelor câștigătoare ca urmare a cererii de propuneri din 2022 sunt:

  1. Universitatea din București,
  2. Universitatea Tehnică de Construcții București,
  3. Școala Națională de Studii Politice și Administrative,
  4. Universitatea Babeș-Bolyai,
  5. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,
  6. Universitatea din Oradea,
  7. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Împreună cu cele 24 de alianțe selectate în 2020, un total de 44 de alianțe ale Universităților Europene reunesc în prezent 340 de instituții de învățământ superior din capitale și regiuni îndepărtate din 31 de țări.

Universitățile Europene sunt alianțe ale instituțiilor de învățământ superior din întreaga Europă care cooperează în domeniul educației, cercetării și inovării în beneficiul studenților, al cadrelor didactice și al societății.

Vicepreședintele Margaritis Schinas a declarat:

„Dacă priviți individual instituțiile de învățământ superior din Europa, veți vedea că fiecare dintre acestea este un centru de cunoaștere și inovare de sine stătător. Punându-le în legătură și creând alianțe transnaționale, le permitem să devină campioni europeni ai cunoașterii, să se dezvolte și mai mult prin cooperarea în domeniul educației, cercetării și inovării. Sunt convins că, împreună, universitățile europene vor aduce învățământul superior în Europa la un nou nivel. Îi felicit călduros pe toți candidații admiși.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat:

„Astăzi ne apropiem cu încă un pas de realizarea viziunii noastre privind sectorul învățământului superior în Europa: campusuri interuniversitare, în cadrul cărora studenții, personalul și cercetătorii din toate regiunile Europei se pot bucura de o mobilitate neîntreruptă și pot crea noi cunoștințe împreună, pornind de la o bază transnațională și interdisciplinară. Sunt mândră că suntem în măsură să oferim o finanțare mai mare și pe termen mai lung pentru alianțele cu programul Erasmus+ și, de asemenea, că am asigurat o abordare favorabilă incluziunii, oferind instituțiilor de învățământ superior oportunități de a se alătura alianțelor existente sau de a forma altele noi.”

Fiecare alianță primește un buget de până la 14,4 milioane EUR din programul Erasmus+ pentru o perioadă de patru ani. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă în comparație cu valoarea maximă de 5 milioane EUR pentru trei ani în cadrul cererilor de propuneri Erasmus+ anterioare.

Cererea de propuneri a universităților europene din cadul programului Erasmus+ din 2022 a fost structurată în jurul a două teme: pe de o parte, aceasta a propus să ofere finanțare durabilă pentru alianțele de succes deja existente ale instituțiilor de învățământ superior în vederea urmăririi viziunii lor pe termen lung. Cele 16 alianțe câștigătoare s-au extins la aproximativ 30 de noi instituții de învățământ superior. Pe de altă parte, cererea de propuneri a sprijinit crearea de noi universități europene în întreaga Europă, reunind diverse instituții de învățământ superior în jurul unor viziuni strategice comune.

Împreună cu cele 24 de alianțe selectate în 2020, un total de 44 de universități europene implică în prezent 340 de instituții de învățământ superior din capitale și regiuni îndepărtate din 31 de țări, inclusiv toate statele membre ale UE și Islanda, Norvegia, Serbia și Turcia. O noutate în cadrul cererii de propuneri Erasmus+ din 2022 este că alianțele pot accepta acum parteneri asociați din țările participante la Procesul de la Bologna, inclusiv, de exemplu, din Ucraina, Regatul Unit și Elveția. În plus, prin crearea de parteneriate cu aproximativ 1300 de parteneri asociați, de la ONG-uri și întreprinderi la orașe și autorități locale sau regionale, universitățile europene sunt în măsură să sporească substanțial calitatea și domeniul de aplicare al învățământului terțiar.

În toamna anului 2022, Comisia va lansa următoarea cerere de propuneri Erasmus+, cu scopul de a oferi finanțare pentru alianțele existente și de a crea altele noi.

Ce sunt alianțele universitare transnaționale

Universitățile europene sunt alianțe transnaționale formate, în medie, din nouă instituții de învățământ superior, care pot include diferite tipuri de instituții (cum ar fi universități polivalente și de cercetare, universități de științe aplicate, institute de tehnologie, școli de artă și instituții de învățământ profesional și tehnic superior) și acoperă o sferă geografică largă în întreaga Europă.

Împreună, aceste instituții găsesc noi modalități de cooperare structurală, durabilă și sistemică pe termen lung în domeniul educației, cercetării și inovării în întreaga Europă. Ele oferă programe de învățământ centrate pe student, furnizate în comun în campusuri interuniversitare, în cadrul cărora studenții, personalul și cercetătorii din toate regiunile Europei pot beneficia de o mobilitate neîntreruptă.

Cu timpul, universitățile europene vor conecta tot mai multe facultăți, departamente, personal și studenți, oferind metode pedagogice mai inovatoare, fondate pe abordări transdisciplinare și bazate pe provocări, implementând mai multe programe comune, devenind și mai incluzive și demonstrând un angajament sporit cu comunitățile lor.

Comisia Europeană a propus liderilor Uniunii Europene Inițiativa privind Universitățile Europene înaintea Summitului social de la Gothenburg, în noiembrie 2017, ca parte a unei viziuni globale în scopul creării unui Spațiu european al educației până în 2025.

Strategia europeană pentru universități stabilește obiectivul ambițios de a sprijini 60 de universități europene care implică peste 500 de instituții de învățământ superior până la jumătatea anului 2024. În acest scop, o sumă record de 1,1 miliarde EUR în cadrul programului Erasmus+ este prevăzută în actuala perioadă de programare 2021-2027 pentru a sprijini universitățile europene. Sprijinul pentru dimensiunea de cercetare a universităților europene va fi acoperit de inițiativa privind excelența europeană din cadrul programului Orizont Europa.

Parallax

Vizualizari
849
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri