Claudiu Zamfir
Faza contestațiilor și a clarificărilor este foarte importantă pentru solicitanții de ajutoare de stat de câte 2.000 de euro din Măsura 1 și de câte 2.000-150.000 de euro prin Măsura 2, iar Ministerul Economiei a publicat o serie de instrucțiuni de depunere a documentelor în portalul online de granturi.
Extras din Procedură:
6.1.(1) Verificarea documentelor depuse on-line se va face din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii: solicitările vor fi verificate în ordinea numărului RUE, în baza documentelor justificative încărcate în aplicație. Solicitanţii care nu îndeplinesc criteriile administrative și de eligibilitate prevăzute la art. 3 la prezenta procedură, vor primi decizii de respingere a cererii de finanțare.
(2) Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la program postate pe site-ul ministerului. Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se trimit la emitent în 3 zile lucrătoare de la transmitere. Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.
(3) Dacă în urma analizei documentației integral completate se constată neconcordanţe sau că informaţiile declarate de solicitant nu sunt complete/ corecte/reale, solicitantul va primi decizie de respingere a cererii de finantare.
6.2. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în situaţia în care solicitantul se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, acesta are dreptul de a urma procedura prevăzută în aceste situaţii.
6.3. Înainte de a se adresa instanței de judecata, solicitantul trebuie sa urmeze procedura plângerii prealabile.
6.4. Solicitantul se poate adresa AIMMAIPE de care aparține, formulând o contestaţie, în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse.
6.5. (1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
datele de identificare ale solicitantului;
obiectul contestaţiei;
motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
dovezile pe care se întemeiază;
semnătura reprezentantului legal.
(2) Contestația se poate formula în orice etapă de implementare (verificare, semnare contract de finanțare, depunere decont, certificare cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare) cu respectarea prevederilor de la art. 6.5.(1)
6.6 Pentru soluţionarea contestaţiilor, se va constitui o Comisie de contestaţie din cadrul AIMMAIPE, formată din membrii care nu au participat la procesul de verificare al documentației pentru care s-a depus contestație.
6.7. Termenul de soluţionare este de 3 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin email/front office.
Nu sa stai cu ochii pe o aplicație 24/24 de frica ca vei rata contractul.
Unde este Transparenta?!
Va rugam domnule Ministru sa faceți publica lista celor eligibili la Măsura 2, asa cum este ea acum, și o actualizați pe măsură ce vor mai fi verificate dosare!
Am facut contestatie. Din cate am inteles din enuntul lor sec, se pare ca nu ma incadrez cu codul CAEN. Habar nu am ce vor. Este cineva care sa fi primit un raspuns similar.
Mentionez ca sunt unul dintre cei care i-au tot contestat. Le-am scris emailuri (am scris chiar si Primului Ministru). Ma gandesc sa nu fie o razbunare, pentru ca motive nu aveau absolut deloc sa-mi respinga cererea. Sunt SRL, cu C.A, in 2019 de peste 5000 euro, nu am avut niciun angajat, codul CAEN este eligibil.
Am vrut sa aflu motivele respingerii "Poți vizualiza motivele respingerii și poți depune contestație prin intermediul aplicației, din secțiunea "Contestații", am intrat in aplicatie si nu sunt pe nicaieri.
Domnule ministru, cum sa fac contestatie daca nu pot sti care sunt motivele respingerii?