Claudiu Zamfir

Noi amânări la fondurile UE de max. 1 milion Euro: Se face o nouă propunere de ghid, cu limită pentru firmele mici și alte criterii de departajare, la Măsura 4.1.1.

Thumbnail

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că va pune din nou în dezbatere „cât mai repede” ghidul de finanțare pentru Măsura 4.1.1. - fonduri de investiții de câte 50.000-1 milion euro pentru firme, însă cu o serie întreagă de modificări față de varianta din septembrie, inclusiv criteriile de departajare a firmelor care au punctaj egal.

Noul ministru Dan Vîlceanu a avut, marți, o consultare cu mediul de afaceri privind Măsura 4.1.1., cu un buget total de 358 milioane euro, care ar fi trebuit să înlocuiască vechea Măsură 3 de sprijin al firmelor afectate de criza COVID-19, anulată de fostul guvern Cîțu.

„Le mulțumesc tuturor partenerilor de dialog și vreau să îi asigur că vom prelua cât mai multe observații din cele pe care le-au transmis, dar că trebuie să ținem cont și de reglementările aprobate de Comisia Europeană. Discuția nu a fost una ușoară, dar a fost una onestă și i-am asigurat pe toți participanții că nu se va repeta eșecul Măsurii 3. Avem nevoie de investiții și de beneficiari care să își asume și sustenabilitatea acestor investiții. Îmi doresc să putem pune în consultare publică cât mai repede ghidul de finanțare pentru că antreprenorul român, economia noastră are nevoie de investiții, singurele care pot crea locuri noi de muncă și crește nivelul de trai din țara noastră. Avem soluții si nu ne permitem să amânăm foarte mult decizia”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

Așadar, din ce spune Vîlceanu, încă nu se va publica un ghid final al solictantului, ci se abia va scoate în dezbatere publică un nou proiect de ghid, în afară de propunera de ghid din septembrie.

Principalele prevederi discutate la Măsura 4.1.1.- fonduri nerambursabile de max. 1 milion euro pentru firme:

1. Suma care poate fi accesată de către un aplicant, precum și criteriile de departajare au reprezentat principalele modificări asupra cărora s-a convenit, chiar de la această primă întâlnire. Astfel, o firmă va putea solicita un grant de investiție de cel mult 5 ori valoarea cifrei de afaceri pe care a înregistrat-o în anul 2019, iar departajarea se va face în baza unui sistem de evaluare, „pe criterii obiective”. Astfel, firmele foarte mici nu vpr mai putea solicita sume foarte mari, de pânăla 1 milion de euro.

2. Din discuții s-a conturat modalitatea de evaluare și departajare a proiectelor care vor putea fi depuse de către beneficiari în termen de 5 zile de la deschiderea apelului de finanțare.

3. Până la un scor de maximum 60 de puncte (60% din punctaj), proiectele vor fi evaluate automat și ierarhizate în funcție de punctajul obținut.

În a doua etapă, în ordinea punctajului obținut, dosarele vor fi evaluate în funcție de criteriul verde (40% din punctaj) și doar până la atingerea limitei maxime de 358 milioane de euro.

Numărul minim de puncte pe care un proiect trebuie să îl obțină ca să fie eligibil pentru finanțare este de 70.

În cazul în care vor exista proiecte cu punctaj egal, criteriile de departajare vor fi:

  • ponderea echipamentului tehnologic din valoarea totală a proiectului;
  • numărul locurilor de muncă nou create. 3. data și ora depunerii proiectului.

4. Valoarea minimă a unui proiect va fi de 50.000 euro și de maximum 1 milion de euro.

5. În cadrul acestei măsuri, NU vor fi considerate cheltuieli eligibile achizițiile de proprietăți sau construcția de clădiri, ci doar amenajarea și modernizarea de spații. Valoarea totală a prezentei scheme de ajutor de stat va rămâne 358 milioane euro.

În cadrul acestei consultări au participat, alături de ministrul Dan Vîlceanu, Csilla Hegedüs, secretar de stat, Svetlana Gomboș, director general al Programului Operațional Competitivitate, reprezentanți ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), ai Asociației Teritoriale pentru Energie și Eficiență Energetică, ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), ai Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România, ai Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR), ai Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, ai Patronatului Consultanților pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și alți reprezentanți ai mediului de afaceri.

De precizat că din 15 septembrie 2021, Autortatea de Management a Programului Operațional Competitivitate (AMPOC) a emis o serie de clarificări cu privire la criteriile tehnice de examinare, pentru a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu.

----

Citește și:

Parallax

Vizualizari
14688
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri