Claudiu Zamfir

Patronii IMM îi cer ministrului Cadariu „mai multă combativitate”: La rectificarea bugetară să obţină fondurile pentru programele de antreprenoriat 2022

Thumbnail

Patronii de firme mici și mijlicii reuniți în Consiliul IMM îi cer ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, „mai multă combativitate” pentru finanţarea IMM-urilor şi „să se asigure că la rectificarea bugetară se vor obţine fondurile necesare” pentru programele de finanțare a antreprenorilor.

Într-un comunicat transmis marți StartupCafe.ro, Consiliul Național IMM remarcă faptul că în proiectul de buget pe anul 2022, la bugetul MAT sunt prevăzute să se lanseze o serie de programe de susținere a IMM-urilor, inclusiv programul START (noul StartUp Nation 2022), însă sunt alocate credite de angajament, care necesită rectificare bugetară pentru a fi transformate în credite bugetare, care să permită și plățile, nu doar lansarea apelurilor de proiecte.

„Având în vedere criza sanitară care afectează mediul de  afaceri şi, în special IMM-urile, necesitatea asigurării finanţării programelor pentru start-up-uri şi dezvoltarea IMM-urilor este o necesitate a oricărei economii. Ministrul antreprenoriatului şi turismului trebuie să vegheze la îndeplinirea indicatorilor asumaţi prin programul de guvernare, care trebuie să se regăsească în bugetul de stat prin finanţarea proiectelor. Totodată aşteptăm mai multă combativitate din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului în ceea ce priveşte finanţarea IMM-urilor şi în acelaşi timp să se asigure că la rectificarea bugetară se vor obţine fondurile necesare pentru susţinerea programelor dedicate antreprenoriatului” - a spus președintele CNIPMMR, Florin Jianu.

Așa cum am arătat deja pe StartupCafe.ro, și Consiliul IMM remarcă acum că în cadrul proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2022, prezentat de Guvernul României, susţinerea start-up-urilor şi antreprenoriatului este prezentată în principal în capitolul dedicat Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului:

  1. Programul Stimularea exporturilor - dezvoltarea capacității administrative a factorilor din sectorul public implicați în dezvoltarea României prin creșterea exportului, precum și a investițiilor firmelor românești în afara UE;
  2. Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – START, care va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică România Tech Nation de sprijinire și impulsionare a digitalizării economiei din Programul de Guvernare. Măsura va fi structurată în componente de finanțare Start-up Nation – ediția a 3-a - finanțarea a 10.000 de proiecte cu o sumă de 200.000 lei pe proiect;
  3. Programul național multianual de microindustrializare va fi implementat conform Pachetului de stimulare a producției interne și a lanțurilor de aprovizionare “Fabricat în România”, în domenii de producție prin acordarea de granturi în valoare maximă de 500.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiari;
  4. Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică Innovation în domenii de comerț și servicii prin acordarea de granturi în valoare maximă de 300.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiari. În cadrul cheltuielilor eligibile se vor regăsi și software certificat de e-commerce și de administrare a unei firme (de tip ERP);
  5. Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică România Tech Nation de sprijinire și impulsionare a digitalizării economiei – Componenta “Woman in Tech” şi cuprinde elaborarea și implementarea unei scheme de ajutor de minimis destinată IMM-urilor cu părți sociale / acțiuni majoritar deținute de către femei, de granturi în valoare maximă de 200.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiare;
  6. Programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică pentru IMM şi constă în acordarea de ajutor financiar de 500.000 lei unui număr estimat de 10 proiecte depuse în parteneriat de către universități cu autorități publice locale, în care să fie găzduite start-up-uri înființate de studenți;
  7. Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prin acordarea de credite cu dobândă subvenționată în valoare de maxim 50.000 lei unui număr estimat de 80 de întreprinderi mici și mijlocii;
  8. Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului eveniment de promovare a micilor meșteșugari sau artizani pentru un număr estimat de 100 de beneficiari anual;
  9. Programul pentru organizarea târgului întreprinderilor mici și mijlocii - organizarea unui eveniment de promovare a domeniilor prioritare de activitate aferente companiilor românești;
  10. Programul multianual de marketing și promovare turistică;
  11. Programul multianual de dezvoltare a destinațiilor, formelor și produselor turistice;
  12. Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism;
  13. Schema de ajutor de stat dedicată industriei Horeca (finalizarea plăților din 2021).

În context, CNIPMMR  „susţine necesitatea orientării spre investiții a bugetului şi sprijinirea antreprenoriatului, în special a IMM-urilor, în anul 2022 în contextul dat de efectele pandemie de COVID-19 şi de tranziţia către digitalizare şi economia verde”.

În urma analizei fişelor sinteză de finanţare, CNIPMMR a observat că sumele alocate pentru anul 2022 nu corespund cu indicatorii prevăzuţi în DOCUMENTUL SINTEZĂ PRIVIND POLITICILE ŞI PROGRAMELE BUGETARE PE TERMEN MEDIU ALE ORDONATORILOR PRINCIPALI DE CREDITE, astfel:
-    În Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – START se prevede acordarea finanţării de 200.000 lei/IMM, pentru 10.000 de firme, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 520.031.000 de lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 2600 de societăţi;
-    În Programul național multianual de microindustrializare se prevede acordarea granturi în valoare maximă de 500.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiari, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 50.000.000 de lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 100 de societăţi la valoarea maximă;
-    În Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață se prevede acordarea acordarea de granturi în valoare maximă de 300.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiari, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 50.000.000 lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 166 de societăţi la valoarea maximă;
-    În Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici se prevede acordarea de granturi în valoare maximă de maximă de 200.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiare, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 157.624.000  lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 788 de IMM-uri beneficiare la valoarea maximă.

Programele IMM finanțabile din fonduri naționale prin proiectul de Bugat pentru MAT 2022:

Thumbnail

Parallax

Vizualizari
1202
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri