Claudiu Zamfir

IMM Invest Plus 2023: Guvernul a adoptat OUG de prelungire a programului de finanțare în anul viitor

Thumbnail

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlicii (IMM) vor putea obține și în anul 2023 finanțări sub formă de împrumuturi bancare cu garanții publice și dobânzi și comisioane plătite de stat, prin programul IMM Invest Plus, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate, luni, de Guvern.

Plafonul total al garanţiilor acordate de stat la creditele IMM vor ajunge la peste 20 de miliarde de lei, în cadrul programului.

„Astăzi asigurăm printr-o OUG o măsură care completează o OUG în vigoare care deja produce efecte, acea ordonantă care prevede aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Invest şi a componentelor acestora, IMM Invest România, Agro IMM Invest, IMM Prod, Inovation şi Rural Invest”, a spus, la ședința de guvern, premierul Nicolae Ciucă, citat de News.ro.

Astfel, se va prelungi aplicarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la 31 decembrie 2023, iar plafonul total al garanțiilor va crește la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde, cât a fost în 2022.

Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numărul maxim de beneficiari estimați crește astfel de la 24.786 la 26.708.

Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni.

Programul IMM Invest Plus, cu toate componentele sale, se accesează prin intermediul portalului dedicat.

Lista oportunităților de finanțare IMM Invest Plus:

1. Componenta IMM INVEST ROMÂNIA facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.

2. Componenta AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

3. Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.

4. Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu implementate de:

  • IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură
  • Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).

5. Componenta RURAL INVEST are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat în mod transparent și nediscriminatoriu pentru creditele de investiții și creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

6. Componenta INNOVATION are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului.

----

Citește și:

Parallax

Vizualizari
4069
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri