Claudiu Zamfir

LISTA: Ajutoarele de stat cerute de firme românești și străine depășesc de 2 ori bugetul alocat pe 2018, în schema de investiții private de min. 3 milioane Euro fiecare

Thumbnail

Firme cu capital românesc și companii cu capital străin duc o luptă intensă pentru ajutoarele de stat din schema pentru investiții de minimum 3 milioane de euro fiecare în România.

Din 10 septembrie până în prezent, firmele au depus 32 de proiecte de investiții în valoare totală de 3,8 miliarde de lei, pentru care ajutorul de stat solicitat se ridică la suma totală de 1,38 miliarde de lei, a informat Ministerul Finanțelor Publice, duminică, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Astfel, solicitările de ajutoare de stat depășesc de mai bine de două ori bugetul alocat pe anul 2018 pentru acestea, de 614 milioane de lei.

Din cele 32 de proiecte, 18 au capital românesc, iar 14 au capital străin, iar împreună ar urma să conducă  la crearea a 5.242 de locuri de muncă  în România.

Cel mai mare proiect de investiții pentru care se solicită ajutor de stat pe schema 807 și aparține firmei UNIVERSAL ALLOY CORPORATION EUROPE SRL și are o valoare de peste 526 milioane lei, din care peste 174 de milioane de lei ar reprezenta viitoarele ajutoare de stat.

Sunt însă și solicitări mai mici, cum este cel al firmei MONDO FIN TAX SRL: proiect de investiții de 1,85 milioane lei, din care ajutorul de stat ar reprezenta 924.000 de lei.

Prima firmă care a depus dosarul pentru ajutoare de stat este Teraplast SA, pentru 3 investiii în valoare total de aproape 29 milioane de lei, din care ajutoarele de stat ar reprezenta 14,5 milioane lei.

Mai departe, experții din MFP verifică documentele depuse, iar dacă există neconcordanțe vor fi cerute clarificări legate de informațiile din documentele prezentate.

Companiile solicitante au la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru a răspunde cererilor de clarificări de la MFP.

În cazul în care, în urma evaluării cererilor de acord pentru finanțare se emit scrisori de respingere și rămân disponibile credite de angajament și bugetare, vor intra în analiză solicitările rămase în așteptare.

Cererile de finanțare se analizează în ordinea înregistrării acestora la registratura generală a MFP - a menționat ministerul.

Solicitările au fost făcute în baza schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/2014, care susține investițiile de mare anvergură, favorizează extinderea activităților economice în regiunile defavorizate şi stimulează investițiile în tehnologii avansate care conduc la crearea de locuri de muncă.

LISTA cererilor de ajuor de stat depuse până în prezent:

Lista Cereri Ajutoare Stat 807 by Claudiu on Scribd

Ajutoarele de stat pentru investitorii privați: Cum se pot accesa

Din 10 septembrie 2018, investitorii români și străini au început să depună la Ministerul Finanțelor Publice cererile pentru ajutoarele de stat destinate investițiilor de minimum 3 milioane de euro, a anunțat recent MFP.

Valoarea totală a ajutoarelor de stat pe anul 2018 este de 614 milioane de lei (132 milioane euro).

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, din Bd. Libertății nr. 16, sector 5, București, menționându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014”.

Bugetul alocat schemei în anul 2018 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei.

Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din anul 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat, neutilizat până în anul 2018, în valoare de 1,8 miliarde lei.

Cererile de acord pentru finanțare se analizează și se soluționează în ordinea înregistrării și în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanțare depuse și stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în așteptare, după caz).

În cazul în care, în urma evaluării se emit scrisori de respingere a cererilor de acord pentru finanțare, și astfel rămân disponibile credite de angajament și bugetare cererile de acord pentru finanțare rămase în așteptare, care nu au făcut obiectul evaluării din cauza faptului că ajutorul solicitat depășea bugetul alocat, se vor analiza în ordinea înregistrării.

Pentru Cererile de acord pentru finanțare, aflate inițial în așteptare, termenele de analiză/soluționare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse.

Cererile de acord pentru finanțare nesoluționate până la data epuizării creditelor de angajament și bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie întreprinderilor.

Toate informațiile privind condițiile care trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare se regăsesc la secțiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 807/2014.

Orice întrebări, sesizări și solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui mecanism de finanțare pot fi adresate prin intermediul platformei dedicate, aflată la dispoziția operatorilor economici pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Inițial, Guvernul a anunțat deschiderea schemei de ajutor de stat cu data de 27 august 2018, dar a amânat sesiunea pe motiv că nu este gata rectificarea bugetară.

Recent, prin HG 476/2018 privind modificarea și completarea HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, Guvernul a scăzut pragul minim de investiție pe care trebuie să-l întrunească firma pentru a primi ajutor, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro (13,5 milioane lei). Vechiul prag a fost criticat de mulți antreprenori români, care s-au plâns că în general firmele românești private nu au forța financiară pentru a realiza o investiție de minimum 10 milioane de euro, motiv pentru care schema de ajutor de la bugetul de stat al României sprijinea mai degrabă investitori străini care creau locuri de muncă în România.

Coborârea pragului la 3 milioane de euro ar putea ajuta și firmele mijlocii sau chiar pe cele mici să efectueze investițiile și să obțină acest tip de ajutor de stat.

Ajutorul de stat va avea intensități diferite, în funcție de locul investiției:

  • În municipul București, ajutorul va fi de 10% din valoarea eligibilă a investiției, dar nu mai mult de 7,5 milioane de euro.
  • Regiunea Vest și județul Ilfov: 35%, dar nu mai mult de 26,25 milioane euro.
  • Restul țării: 50%, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro, ajutor de stat.

Ghidul solicitantului a fost aprobat prin Ordinul nr. 2629/2018, al ministrului Finanțelor, publicat în Monitorul Oficial nr 666bis, partea I, din 31 iulie 2018.

Citește mai multe despre schema de ajutor de stat:

Parallax

Vizualizari
3189
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri