Claudiu Zamfir
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast, fondat de antreprenorul Dorel Goia, solicită ajutoare de stat prin schema modificată recent de Guvern, pentru a face 3 investiții în valoare totală de aproape 15 milioane de euro, a anunțat, luni, grupul bistrițean, la deschiderea pentru anul 2018 a schemei de ajutoare de stat pentru investiții cu impact major în economie, pe HG 807/2014.
Cele 3 investiții pe care TeraPlast le deschide și pentru care vrea ajutoare de stat sunt:
Valoarea cumulată a ajutorului de stat nu depășește 6,8 milioane de euro, suma cu care societățile beneficiare se angajează să contribuie la bugetul de stat prin taxe și contribuții salariale suplimentare până în 2024 - precizează grupul de firme bistrițean.
„Considerăm că această schemă de ajutor de stat se pliază mai bine pe dimensiunea companiilor din Grupul TeraPlast. Dorim, de asemenea, să vedem cum se transformă în realitate declarațiile făcute în spațiul public de autorități, cum că această schemă vizează sprijinirea companiilor românești, pentru că până acum au beneficiat de ajutoare de stat cu precădere firmele străine”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație al Grupului TeraPlast.
Dacă i se vor aproba ajutoarele de stat, grupul promite că „toate cele 3 proiecte vor fi demarate imediat”.
Grupul TeraPlast precizează a mai depus, și în anul 2017, un proiect de investiții în valoare de 13 milioane de euro, fiind prima firmă românească ce a solicitat un astfel de sprijin din partea statului. Pentru această investiție, contribuția statului ar fi fost de 6,5 milioane de euro, însă proiectul nu a primit aprobare. Astfel, compania spune că a fost nevoită să finanțeze prima etapă a proiectului – în valoare de 3,5 milioane de euro - doar din surse proprii.
TeraPlast a fost fondată în anul 1992 de omul de afaceri Dorel Goia. Printre acționari se numără și omul de afaceri Emanoil Viciu, precum şi SIF Banat-Crişana. Treptat, afacerea s-a extins și a acumulat o serie întreagă de fabrici în portofoliu, revendicându-și astfel o tradiție de 120 de ani în materiale de construcții.
Portofoliul de produse al Grupului TeraPlast este structurat pe șase linii de business:
Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup - TeraPlast - este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.
Cu o avere estimată anul trecut la 70 de milioane de euro, de Top 300 Capital, Dorel Goia are în portofoliu o serie întreagă de afaceri, fiind, printre alții, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, cea mai mare bancă românească la ora atuală.
Goia are afaceri și în domeniul imobiliar, unele împreună cu Horia Ciorcilă (circa 80 de milioane euro avere, potrivit Top 300 Capital), alături de care a înființat Banca Transilvania, cel din urmă fiind și în prezent președintele grupului bancar
Începând de luni, 10 septembrie, investitorii români și străini pot depune la Ministerul Finanțelor Publice cererile pentru ajutoarele de stat destinate investițiilor de minimum 3 milioane de euro, a anunțat recent MFP.
Valoarea totală a ajutoarelor de stat pe anul 2018 este de 614 milioane de lei (132 milioane euro). „Condiționat de aprobarea și intrarea în vigoare a ordonanței de rectificare a legii bugetului de stat pe anul 2018, se pot depune cereri de finanțare prin schema de ajutor de stat 807/2014”, a precizat ministerul. Guvernul a aprobat, în cele din urmă, rectificarea bugetară, săptămâna trecută.
Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, din Bd. Libertății nr. 16, sector 5, București, menționându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014”.
Bugetul alocat schemei în anul 2018 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei.
Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din anul 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în anul 2018 în valoare de 1,8 miliarde lei.
Cererile de acord pentru finanțare se analizează și se soluționează în ordinea înregistrării și în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.
Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanțare depuse și stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în așteptare, după caz).
În cazul în care, în urma evaluării se emit scrisori de respingere a cererilor de acord pentru finanțare, și astfel rămân disponibile credite de angajament și bugetare cererile de acord pentru finanțare rămase în așteptare, care nu au făcut obiectul evaluării din cauza faptului că ajutorul solicitat depășea bugetul alocat, se vor analiza în ordinea înregistrării.
Pentru Cererile de acord pentru finanțare, aflate inițial în așteptare, termenele de analiză/soluționare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse.
Cererile de acord pentru finanțare nesoluționate până la data epuizării creditelor de angajament și bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie întreprinderilor.
Toate informațiile privind condițiile care trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare se regăsesc la secțiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 807/2014.
Orice întrebări, sesizări și solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui mecanism de finanțare pot fi adresate prin intermediul platformei dedicate, aflată la dispoziția operatorilor economici pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
Inițial, Guvernul a anunțat deschiderea schemei de ajutor de stat cu data de 27 august 2018, dar a amânat sesiunea pe motiv că nu este gata rectificarea bugetară.
Recent, prin HG 476/2018 privind modificarea și completarea HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, Guvernul a scăzut pragul minim de investiție pe care trebuie să-l întrunească firma pentru a primi ajutor, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro (13,5 milioane lei). Vechiul prag a fost criticat de mulți antreprenori români, care s-au plâns că în general firmele românești private nu au forța financiară pentru a realiza o investiție de minimum 10 milioane de euro, motiv pentru care schema de ajutor de la bugetul de stat al României sprijinea mai degrabă investitori străini care creau locuri de muncă în România.
Coborârea pragului la 3 milioane de euro ar putea ajuta și firmele mijlocii sau chiar pe cele mici să efectueze investițiile și să obțină acest tip de ajutor de stat.
Ajutorul de stat va avea intensități diferite, în funcție de locul investiției:
Ghidul solicitantului a fost aprobat prin Ordinul nr. 2629/2018, al ministrului Finanțelor, publicat în Monitorul Oficial nr 666bis, partea I, din 31 iulie 2018.