Claudiu Zamfir

Patronii sunt obligați să dea liber plătit angajaților cu copii și mai departe, în vacanță, pe durata stării de urgență

Thumbnail

Firmele din România sunt obligate să dea liber plătit angajaților cu copii de școală, în condițiile legii, si mai departe, în vacanță, pe timpul stării de urgență, conform ordonanței de urgență 41/2020, publicată în Monitorul Oficial.

Guvernul a modificat din nou legea 19/2020, prin care s-a instituit obligația angajatorilor să dea liber unuia dintre părinți pentru a avea grijă de copil pe perioada atunci când școlile sunt închise. Inițial, legea se aplica doar în afara vacanțelor, dar acum, prin ordonanță, măsura s-a extins și pe perioada vacanțelor, dacă este stare de urgență pe teritoriul României.

„Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii”, prevede noua OUG 41/2020, care modifică Legea 19/2020.

În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.

În anul 2020, vacanţa de primăvară este în perioada 4 aprilie - 21 aprilie 2020, iar perioada stării de urgență este până pe 14 aprilie inclusiv, cu posibilitate de prelungire.

"Dacă vorbim de starea de urgență e foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Poate această decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, înainte să ajungem la data limită a stării de urgență", a spus secretarul de stat Raed Arafat, la Digi 24.

Aceasta însemană că probabil din 15 mai (sau 18 mai, zi de luni) ar putea să se deschidă școlile și părintele care stătea cu copilul să-și reia lucrul la firmă.

„Școlile, după 15 mai, vor putea fi deschise, încă ne gandim”, a spus, la rândul lui, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, citat de Mediafax.

Conform unui studiu MKOR, pentru mai mult de jumătate (56%) dintre românii care au un loc de muncă, lucrul de acasă nu este posibil, din cauza specificului muncii pe care o realizează. 34% dintre angajați și-au adaptat modul de lucru de acasă, fie parțial (22%), fie în totalitate (12%), pentru a evita infectarea cu coronavirus COVID-19. 9% obișnuiau să lucreze de acasă și înainte.

Thumbnail

Cum se aplică legea privind zilele libere pentru părinți

Acordarea de zile libere pentru părinții cu copii înscriși în învățământ a fost introdusă prin Legea 19/2020, adoptată de Parlament. Legea a fost modificată de Guvern prin OUG 217/2020,  prin OUG 32/2020 și, mai nou, prin OUG.41/2020.  De asemenea, Guvernul a dat anterior și o Hotărâre care reglementează anumite aspecte ale aplicării facilității pentru părinți.

Au dreptul la zile libere plătite părinții cu copii înscriși în învățământ cu vârste de până în 12 ani sau cu copii până în 18 ani cu dizabilități. O altă condiție este ca jobul respectiv să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.

Măsura este valabilă pentru părinții cu copii la școală, grădiniță sau creșă.

Pentru fiecare zi liberă, angajatorul acordă părintelui o indemnizație în cuantum de 75% din salariul de bază corespondent unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (pe zi) utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizația este asimilată veniturilor din salarii și supusă impozitării și plății contribuțiilor, conform Codului Fiscal.

Pe anul 2020, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei.

Ulterior, angajatorul își recuperează banii de la stat, din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale (procedura cu restul actelor necesare, aici).

LISTA categoriilor de angajați cărora patronul le poate refuza zilele libere

Lista de angajați care au nevoie de acordul angajatorului cuprinde:

  • angajații din sistemul energetic național,
  • din unitățile operative de la sectoarele nucleare,
  • din unitățile de foc continuu,
  • din unitățile sanitare și de asistență sociale,
  • din telecomunicații,
  • din radioul și televiziunea publice,
  • anagajții din transportul pe căile ferate,
  • angajații din trasportul urban,
  • angajații din salubritatea localităților,
  • comerț alimentar,
  • producție medicamente și echipamente sanitare,
  • distribuție carburanți.

În plus, prin Legea 19/2020, și în restul cazurilor angajatorul poate dispune munca la domiciliu sau telemunca, dacă jobul respectiv permite acest sistem de lucru.

De asemenea, pentru personalul care nu poate beneficia de zilele libere acordate în condițiile Legii nr. 19/2020 se prevede acordarea unor stimulente financiare la același nivel cu indemnizația prevăzută pentru perioada zilelor libere.

-----

Citește și:

 

Parallax

Vizualizari
36404
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri