Claudiu Zamfir
Sâmbătă a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial legea care obligă angajatorii din România, inclusiv firmele private, să acorde, în anumite condiții, zile libere plătite unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor pe perioada în care unitățile de învătământ sunt închise.
Legile intră în vigoare în termen de 3 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial. Termenul de 3 zile se calculează începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare, conform Legii pentru tehnica legislativă.
- Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.
- Prevederile se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- Părintele respectiv are dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autorităţile competente decid închiderea respectivelor unităţi de învăţământ.
- Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
- Prevederile prezentei legi se aplică tuturor angajaţilor din mediul public şi privat
Legea 19 Libere Parinti by Claudiu on Scribd
Atenție! Prevederile legale s-au modificat și completat prin OUG 30/2020 și HG 217/2020: