Denisa Crăciun

Startup-ul GoodLegal, fondat de fostul „avocat al UiPath”, închide platforma de automatizare juridică lansată în 2022

good legal

Startup-ul GoodLegal, fondat în anul 2021 de Vasile Țiple, fostul director juridic (chief legal officer) al companiei IT româno-americane UiPath, închide platforma sa de automatizare a procedurilor legale. 

„Aceasta este o postare pe care speram să o evit, așa că o voi face scurt. Din păcate, platforma Goodlegal se va închide de pe 21 decembrie 2023”, a anunțat Vasile Țiple, luni, într-o postare pe LinkedIn.

„Asigurați-vă că descărcați și transferați orice informații pe care le aveți pe platformă. Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor, utilizatorilor și prietenilor noștri pentru sprijinul acordat și pentru că fac parte din comunitatea Goodlegal. Deși călătoria Goodlegal se termină, sper că principiile în jurul cărora a fost creată platforma vă vor rămâne”, a mai spus antreprenorul, fără a specifica și motivele pentru care platforma se închide.

Despre GoodLegal am mai scris pe Startupcafe.ro și anul trecut, tot în luna noiembrie, când spuneam că platforma  s-a lansat cu asistența unei runde de investiții pre-seed de 1,2 milioane de euro, conduse de fondul de investiții sud-est european Earlybird Digital East Fund, care a investit și în compania UiPath, chiar la începuturile acesteia. La investiția în GoodLegal au mai participat fondatorul UiPath, Daniel Dines, fondul de investiții ceh Credo Ventures și fondul românesc Underline Ventures.

Este vorba despre investiția anunțată de Dan Lupu, partener în cadrul Earlybird, într-un interviu acordat StartupCafe.ro.

„GoodLegal  este o platformă de automatizare a proceselor legale din companii la început de drum și care au nevoie de ajutor. Nu înlocuiește avocatul, dar te ajută să obții servicii pe care un avocat ți le poate da, dar la un cost mult mai rezonabil. Fondator este Vasile Țiple, fostul Chief Legal Officer al UiPath” - a dezvăluit atunci Dan Lupu.

Vasile Țiple a fondat startup-ul GoodLegal în noiembrie 2021. Anterior, el a lucrat 5 ani la UiPath, pe partea juridică. Antreprenorul are experiență similară și în alte companii tech: Adobe și magazinul online Fashion Days (deținut de eMag).

Țiple este licențiat în Drept la Universitatea din București (2007), unde a făcut și un masterat (2008) și un doctorat (2013).

Parallax

Vizualizari
2015
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri